După ce a semnalat că "n-are încotro" şi urmează să coabiteze cu Iohannis, împotriva propriului electorat, acum PSD(-ALDE) pregăteşte P.R.-ul coabitării cu Grindeanu ("nu mai răspunde la comenzi, da' ce dracu' să facem?!").

© my angry rants

03 decembrie 2012

Pare să aibă dreptate



Germania crede (da' n-o spune direct !) că România e un laborator, iar românii sunt cobaii care se plimbă prin curtea lui. Şi ştiţi ce ? Pare să aibă dreptate !


În România, problema privatizării şi a administrării publice nu este una strict economică, ci şi una de moravuri sociale.

Ar fi greu de imaginat ca un ministru român să propună astăzi naţionalizarea unei multinaţionale, aşa cum a făcut ministrul industriilor de la Paris cu oţelăria Mittal de la Florange. Chiar dacă pliticienii români sunt gata să preia idei convenabile din Vest, în actualele circumstanţe economice şi politice naţionalizarea este un subiect imposibil de abordat la nivelul unor partide guvernamentale.
Este adevărat că, nu de mult, politicieni din grupurile mai exotice au propus renaţionalizarea Petrom, pe fondul unor critici extrem de puternice la adresa companiei austriece OMV şi a fostului premier Adrian Năstase. Preşedintele republicii însuşi, deşi nu vorbea de naţionalizare, a criticat în multe rânduri Petrom, ori de câte ori avea loc o creştere de preţuri la combustibili, stimulând astfel propunerile mai radicale. Rostul acelor declaraţii era poate acela de a face presiuni asupra companiei petroliere în cadrul unor negocieri rămase secrete, dar opinia publică a rămas cu imaginea unei privatizări dezastruoase. Chiar un filosof de la care, prin natura preocupărilor sale, nu te-ai fi aşteptat, este vorba de Gabriel Liiceanu, critica într-un rând privatizarea Petrom. Cu toate acestea, România se află deocamdată în cadrul unui puternic curent de sens contrar. Ea tinde pe mai departe să privatizeze, nu doar pentru că îi cere FMI, ci şi pentru că întreprinderile de stat au devenit, în cele mai multe cazuri, o povară reală greu de suportat.

Din păcate, în România problema nu este una strict economică, ci şi una de moravuri sociale. Aşa cum am putut vedea şi în cazul recent al Oltchim, administraţiile companiilor de stat au cedat tuturor tentaţiilor, transformând adesea întreprinderile în puşculiţe ale clientelei politice. Iată de ce politicienii români iniţiaţi în “tainele” economiei de stat au un real sentiment de culpabilitate şi iată de ce acceptă fără împotriviri făţişe planurile FMI, chiar dacă nu le duc totdeauna la îndeplinire. Din acelaşi motiv, nici un partid guvernamental nu ar îndrăzni să vorbească despre renaţionalizarea unor intreprinderi. În definitiv, toată lumea ştie că o administraţie publică poate fi foarte bună, un exemplu fiind chiar Petrom, care aparţine de OMV, o companie deţinută în majoritate de statul austriac. O asemenea cedare de administraţie de la un stat la alt stat, nu ar fi fost din punct de vedere politic posibilă, dacă fosta societate de stat românească ar fi fost mai strictă.

La fel s-a întâmplat cu băncile care urmau modelul Bancorex. Clienţii politici se înfruptau din bogăţia publică prin credite preferenţiale şi, în acelaşi timp, argumentau împotriva privatizării cu argumente “patriotice”. Atâta doar că patriotismul lor era un sentiment aparte al proprietăţii publice devalizate. E totuşi, poate, prea sever să vorbim întotdeauna de corupţie dar, în orice caz, a existat o incapacitate politică de a renunţa la preţurile sociale, împiedicând practic despărţirea de vechea economie falimentară.

Privatizarea a însemnat, şi mai înseamnă în România, mai mult decât aplicarea unui punct de doctrină economică, unul relativ, căci o companie de stat poate funcţiona perfect în regim concurenţial, după cum transferul unui monopol de la stat către o companie privată nu aduce rezultatele aşteptate. Privatizarea înseamnă în România şi o lovitură administrată clientelei politice şi celor mai stricate moravuri. Cu siguranţă că un guvern cu preocupări sociale poate “rezista” solicitărilor FMI dacă o societate de stat nu are datorii şi poate conserva cel puţin locurile de muncă. Deşi problema nici nu s-ar pune şi FMI nici nu şi-ar oferi serviciile dacă aceste datorii nu ar exista.

În consecinţă România, mai înainte de a crea un spaţiu economic cu adevărat concurenţial, nu îşi poate permite să “ revizuiască” doctrina privatizării.

2 comentarii :

Riddick spunea...

Creșterea radicală a redevențelor. Actualul acord încheiat cu OMV nu permite modificarea redevențelor până în 2014, însă începând cu 1 ianuarie 2014 statul are tot dreptul să mărească redevențele și să le stabilească la orice nivel. Redevențele pentru Petrom trebuie stabilite la nivelul de 95%, garantând astfel prăbușirea imediată a cotațiilor acțiunilor OMV și colosale probleme financiare pentru companie care nu va mai putea accesa niciun fel de finanțare bancară. Criticii acestei măsuri vor declara că în aceste condiții OMV va opri exploatarea petrolului românesc și va provoca o creștere serioasă a prețului carburanților, dar asemenea amenințări nu au nicio legătură cu realitatea. Consumatorul român deja plătește prețuri care corespund unei situații în care 100% din petrolul consumat în România ar fi importat, adică plătește prețuri europene. În aceste condiții, primul pas pentru recăpătarea controlului asupra petrolului românesc și recăpătarea unui minim de demnitate națională este crearea unei situații în care nimeni în afară de statul român nu va putea beneficia de pe urma deținerii dreptului de exploatare a petrolului românesc.

http://riddickro.blogspot.ro/2012/04/nationalizarea-petrom-planul.html


Chiar și în Africa este dificil de a găsi o țară care să-și fi tratat resursele naturale într-un mod mai prost decât a făcut-o clasa politică din România. Pentru ilustrație am ales doar câteva țări extrem de subdezvoltate:
Coasta de Fildeș:
Redevența: 0% , Cotă parte din petrolul extras: 60-90%, Impozit pe profit: 0%.
Gabon
Redevența: 10% , Cotă parte din petrolul extras: 65-85%, Impozit pe profit: 0%.
Tanzania
Redevența: 20% , Cotă parte din petrolul extras: 40-72,5%, Impozit pe profit: 0%, dar există o taxă specială pentru utilizarea resurselor naturale: 25-35%.

Nici în Asia nu am găsit țări care să aibă o clasă politică capabilă să negocieze mai prost decât cea din România:
Bangladesh:
Redevența: 0% , Cotă parte din petrolul extras: 60-70%, Impozit pe profit: 0%
Mongolia:
Redevența: 12,5%, Cotă parte din petrolul extras: 35-60%, Impozit pe profit: 40%
Papua Noua Guinee:
Redevența: 2%, Cotă parte din petrolul extras: 45%, Impozit pe profit: 0%, dar există o taxă specială pentru utilizarea resurselor naturale: 20-25%

Poate ar trebui să importăm un prim-ministru din Papua Noua Guinee? Poate merită naturalizați câțiva lideri politici de acolo?


http://riddickro.blogspot.ro/2012/02/cazul-petrom-cronica-romanacom.html

Deci, cumulat, Lumea a Treia impozitează extracţia de petrol cu minim 40%. Noi, "europeni fiind", avem doar 22-24% (16% + 6-8% redevenţă).

Riddick spunea...

De la bun început, modul în care a fost gestionată privatizarea Petrom nu poate fi catalogat altfel decât o înaltă trădare. Demonstrația se face printr-un calcul matematic simplu: pentru a obține controlul asupra Petrom, OMV a cheltuit (inclusiv prin majorări de capital) aproximativ 1,5 miliarde de euro, adică 1,2 miliarde de dolari (curs 2004). Conform unor estimări extrem de conservative, rezervele de petrol exploatabile de Petrom erau la acel moment 900 milioane barili echivalent petrol, ceea ce la prețul mediu al anului 2004 (aproximativ 36 dolari/baril, Urals FOB Southern Mediterranean) înseamnă 32,4 miliarde de dolari. Luând în calcul un cost de extracție de 13 dolari pe baril (mai conservativ decât 12,65 dolari/baril care figura în estimările OMV), obținem că valoarea petrolului după scăderea costurilor de extracție este 20,7 miliarde de dolari. Dacă facem un calcul simplist și calculăm cât ar trebui să coste 51% din acțiunile Petrom, numa
i pe baza rezervelor dovedite de petrol, obținem suma de 10,55 miliarde de dolari. În această sumă nu am inclus utilajele, capacitățile de procesare, etc. Concluzie: guvernul Năstase a vândut Petrom la un preț echivalent cu aproximativ 14% din prețul real. Din păcate, acțiunile anti-naționale nu s-au oprit aici. Contractul de privatizare prevede plata unor redevențe microscopice care se calculează după o formulă care este ținută obscură pentru a nu irita electoratul. Guvernul Tăriceanu și toate edițiile ale guvernului Boc se fac vinovate de complicitate la faptele comise de guvernul Năstase deoarece nu au reușit (pentru că nu au vrut) să facă nimic pentru a găsi o modalitate de a forța OMV să plătească redevențe măcar la nivelul celor practicate în țările africane. Căi legale se găseau, ceea ce nu s-a găsit a fost voința politică.

http://riddickro.blogspot.ro/2012/02/cazul-petrom-cronica-romanacom.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

George Ciamba (MAE), 2014: "Eu cred că e foarte important în ziua de astăzi să ne simțim cetățeni europeni, e foarte important să avem principiul solidarității europene în minte. Eu cred că apartenența la statutul de cetățean european transcende calitatea de cetățean român. Eu nu aș face o clasificare a ordinii în care sunt lucrurile mai importante, eu zic că e de egală importanță să-ți cunoști istoria și în același timp să-ți exprimi încrederea în proiectul european, în proiectul în care de fapt te desfășori acum."

Postări populare (nu P.P.E. !):