Postări
2012
Un nou stat pe harta Europei: Se nasc deja tensiuni militare
Patru parlamentari catalani au cerut Comisiei Europene să-i pună în vedere Spaniei că nu poate utiliza forţa militară pentru a opri Catalonia să se separe. Deputaţii - Maria Badia (centru-stânga), Ana Miranda şi Raul Romeva i Rueda (verzi) şi Ramon Tremosa (liberal) - au trimis pe 22 octombrie o scrisoare comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding, scrie EUOBSERVER.
În scrisoare se spune: "Vă scriem pentru a vă transmite îngrijorarea noastră profundă cu privire la o serie de ameninţări cu utilizarea forţei militare împotriva populaţiei catalane ... În aceste circumstanţe, Uniunea Europeană ar trebui să intervină preventiv pentru a garanta că deznodământul conflictului catalan va fi rezolvat într-o manieră paşnică şi democratică."
Se mai scrie că politicienii din partidul de centru-dreapta, Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoy, au vorbit despre articolul 8 din constituţia Spaniei, care stipulează că armata poate fi folosită pentru apărarea suveranităţii ţării.
. . . . . . . . . . . . . . .BBC (2006): Catalonia sprijină planul de autonomie
Liderul opoziţiei din Spania, Mariano Rajoy, declara în martie, cu prilejul aprobării noii carte catalane, în camera inferioară a Parlamentului Spaniei: "Este începutul sfârşitului statului pe care spaniolii l-au gândit în 1978" - referindu-se la anul în care Spania a adoptat Constituţia.
Documentul care va fi votat duminică conţine şi pasaje formulate cu mare grijă, după negocieri intense.
Un astfel de pasaj, în preambul, consemnează că parlamentul regional catalan a declarat Catalonia naţiune, spunându-se totodată că constituţia spaniolă "recunoaşte realitatea naţională a Cataloniei ca naţionalitate".
Se crede că disponibilitatea de care a dat dovadă guvernul premierului Zapatero în privinţa Cataloniei poate explica şi anunţul încetării permanente a focului de către gruparea separatistă bască ETA.
Cristian Pîrvulescu (2010):
Eu nu cred în existenţa separatismului etnic într-o Uniune Europeană reală şi funcţională. Pe de altă parte, însă, tendinţe autonomiste mai pot apărea. Exemplele pe care vi le-am dat – cel spaniol, căruia l-aş putea adăuga pe cel italian, pe cel nord-irlandez, pe cel belgian –, ne demonstrează că unele tensiuni legate de armonizarea în interiorul statelor U.E. pot apărea din cauza regionalizării etnice.
În ceea ce priveşte Ţinutul Secuiesc, acesta nu este presupus în niciun fel de către proiectul de regionalizare asumat tacit în Senat. Acest proiect nu pune în discuţie apariţia Ţinutului Secuiesc. Există, însă, o presiune asupra U.D.M.R.-ului – iar aici discuţia se mută din plan general în plan politic – din partea altor organizaţii politice maghiare, iar U.D.M.R. este obligat să meargă pe această linie a autonomiei teritoriale, pentru că celelalte organizaţii – şi mă refer în primul rând la Partidul Civic Maghiar, dar şi la viitorul partid al domnului Tokes, care se manifestă deja politic –, acestea folosesc autonomia maghiară ca un mijloc de presiune şi marginalizare a U.D.M.R.-ului aflat la guvernare şi, deci, incapabil să realizeze proiectul naţional maghiar. Vă daţi seama că, în aceste condiţii, pentru U.D.M.R. este foarte greu să navigheze între avantajele guvernării şi presiunile la care este supus. Neexistând nicio contrabalansare pe partea cealaltă, pe partea românească, U.D.M.R. este obligat de presiunile din interiorul comunităţii maghiare să folosească un program radical. Dar este U.D.M.R. o organizaţie politică radicală? Cred că modul în care acest partid s-a comportat la guvernare şi, în general, în Parlament, în ultimii 20 de ani, nu justifică o asemenea abordare. U.D.M.R. se dovedeşte un partener vital în asigurarea majorităţilor, pe de o parte, pe de altă parte, este interesat în menţinerea cadrului actual de dezbatere politică, pentru că altfel va fi dezavantajat.
Dacă va exista inteligenţă din partea forţelor politice româneşti, situaţia nu va degenera. Altfel, poate degenera. Exemplele pe care vi le-am dat – Italia, cu Liga Nordului, Spania, cu Catalunia sau Ţara Bascilor, Belgia, cu imposibila relaţie dintre flamanzi şi valoni – ne avertizează asupra riscului unei politici preponderent identitare, asupra unei viziuni care să fie calată doar pe interesul etnic.
Eu nu cred în existenţa separatismului etnic într-o Uniune Europeană reală şi funcţională. Pe de altă parte, însă, tendinţe autonomiste mai pot apărea. Exemplele pe care vi le-am dat – cel spaniol, căruia l-aş putea adăuga pe cel italian, pe cel nord-irlandez, pe cel belgian –, ne demonstrează că unele tensiuni legate de armonizarea în interiorul statelor U.E. pot apărea din cauza regionalizării etnice.
În ceea ce priveşte Ţinutul Secuiesc, acesta nu este presupus în niciun fel de către proiectul de regionalizare asumat tacit în Senat. Acest proiect nu pune în discuţie apariţia Ţinutului Secuiesc. Există, însă, o presiune asupra U.D.M.R.-ului – iar aici discuţia se mută din plan general în plan politic – din partea altor organizaţii politice maghiare, iar U.D.M.R. este obligat să meargă pe această linie a autonomiei teritoriale, pentru că celelalte organizaţii – şi mă refer în primul rând la Partidul Civic Maghiar, dar şi la viitorul partid al domnului Tokes, care se manifestă deja politic –, acestea folosesc autonomia maghiară ca un mijloc de presiune şi marginalizare a U.D.M.R.-ului aflat la guvernare şi, deci, incapabil să realizeze proiectul naţional maghiar. Vă daţi seama că, în aceste condiţii, pentru U.D.M.R. este foarte greu să navigheze între avantajele guvernării şi presiunile la care este supus. Neexistând nicio contrabalansare pe partea cealaltă, pe partea românească, U.D.M.R. este obligat de presiunile din interiorul comunităţii maghiare să folosească un program radical. Dar este U.D.M.R. o organizaţie politică radicală? Cred că modul în care acest partid s-a comportat la guvernare şi, în general, în Parlament, în ultimii 20 de ani, nu justifică o asemenea abordare. U.D.M.R. se dovedeşte un partener vital în asigurarea majorităţilor, pe de o parte, pe de altă parte, este interesat în menţinerea cadrului actual de dezbatere politică, pentru că altfel va fi dezavantajat.
Dacă va exista inteligenţă din partea forţelor politice româneşti, situaţia nu va degenera. Altfel, poate degenera. Exemplele pe care vi le-am dat – Italia, cu Liga Nordului, Spania, cu Catalunia sau Ţara Bascilor, Belgia, cu imposibila relaţie dintre flamanzi şi valoni – ne avertizează asupra riscului unei politici preponderent identitare, asupra unei viziuni care să fie calată doar pe interesul etnic.
3 comentarii :
Pasul decisiv a fost revizuirea Constituţiei prin regionalizare (tov. Zapatero, 2006). Ce a urmat după, era previzibil...
deci politica pasilor marunti pana la urma da rezultate,mic rotund si apasat.
Aşa este când ai la guvernare trădătorii "tăi" care înlesnesc mişcarea trădătorilor "lor".
Trimiteți un comentariu