Postări
În esență, este un lobby pentru a fi aduse la conducerea PDL personaje gen Baconschi, fondator al oficinei Fundația Creștin-Democrată (sponsorizată de Berlin). Articolul are legătură cu participarea conducerii PDL la congresul Internaționalei Creștin-Democrate. Rednecșii fesene nu li se mai par de încredere krauților (deși nu văd motive, execută întocmai și la timp tot ce li se cere).
Există creştin-democraţie românească?
Biografia lor politică nu lasă loc la nicio îndoială că Vasile Blaga şi Anca Boagiu nu au avut nicio întâlnire personală cu ideile creştin-democrate, fie ele şi mai îndepărtate de nucleul originar. Există, desigur, în cadrul Internaţionalei, tot felul de combinaţii doctrinare, care nu merg prea bine împreună, cum ar fi socialismul de coloratură creştină din America de sud sau conservatorismul din Europa occidentală, dar PDL nu şi-a găsit loc nicăieri în acest spectru destul de larg şi plin de contradicţii.
În sfârşit, chiar dacă partidul, care a avut destul timp la dispoziţie, nu a reuşit să-şi dezvolte o veritabilă aripă creştin-democrată, ar mai exista în sânul grupării câteva personalităţi care ar fi mai potrivite să reprezinte partidul în reuniuni dedicate doctrinei. Fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, care a fost în trecut şi ambasador la Vatican, ar fi fost cu siguranţă mai apt să participe la Congresul de la Roma.
În sfârşit poate e mai onest aşa, căci participarea preşedintelui însuşi va pune în evidenţă adevărul şi anume impostura ideologică în care s-a complăcut timp de 7 ani PDL.
Un comentariu :
"Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu".
Adrian Cioroianu, despre o afirmație de-a lui Pottering privind trierea colaboratorilor:
În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art02-cioroianu.html
Trimiteți un comentariu