19 iulie 2012

Lobby pentru modificarea legii referendumului așa cum vrea EUrooligarhia


"A salutat solicitarea de către autorităţile române a unor opinii experte ale Comisiei de la Veneţia în privinţa unor măsuri legislative în dispută"
Da, lobby pentru modificarea legii referendumului așa cum vrea EUrooligarhia, ca să se treacă regionalizarea și eurodiktatul fiscal în Constituție cu voturile unei minorități iresponsabile ! Or să vă cheme șulfele de la PDUSL la referendum la anul sau în 2014, nicio grijă ! "Codul de bune practici în materie de referendumuri" al Comisiei de la Veneția este o tactică antidemocratică, adoptată în 2006 și 2007, după ce francezii și olandezii au respins la referendumurile naționale Constituția Europeană, în 2005 (derulați în jos pagina de la link).  Mai exact, se recomandă renunțarea la cvorumul de validare a referendumurilor.
Comunicatul APCE atrage atenţia că România trebuie să respecte cu scrupulozitate standardele democratice şi principiile statului de drept. 'Alegerile parlamentare care se vor desfăşura în toamnă trebuie să se desfăşoare într-un context de dezbatere politică democratică şi în conformitate cu standardele internaţionale acceptate, aşa cum sunt ele specificate în Codul de bune practici electorale al Consiliului Europei. APCE este gata să urmărească aceste alegeri. Facem apel la toate forţele politice implicate să aibă campanii electorale demne, axându-se pe problemele ţării şi să evite toate confruntările personale', mai notează textul citat.
De asemenea, APCE salută solicitarea făcută de autorităţile române Comisiei de la Veneţia pentru opinii experte de evaluare a două măsuri de urgenţă disputate, cele care amendează legea privind Curtea Constituţională şi legea de desfăşurare a referendumului. 'Îi cerem primului ministru să implice mai mult Comisia de la Veneţia în elaborarea unor legi prezente sau viitoare. Facem apel la toate forţele politice din România nu numai să respecte toate procedurile constituţionale, ci şi să se angajeze într-un dialog autentic caracterizat de toleranţă şi respect reciproc', mai menţionează comunicatul APCE, adăugând că ar fi 'de dorit să înceapă să se ia în calcul posibile schimbări ale Constituţiei în lumina experienţelor din ultimele două decenii'.

2 comentarii :

Riddick spunea...

După 29 iulie vă veți da seama mai bine că dușmanul nr.1 al României este UE, prin agentura sa locală, PDUSL.

Ce Rusia ?! Aia cu care conspiră UE ca să dizolve NATO ?

The Russo-German Plan to Dismantle NATO

http://forums.military.com/eve/forums/a/tpc/f/4960045241001/m/4070070132001

Anonim spunea...

Pe 29 poti sa-i spui romanului DESTEAPTA-TE pe 30 TREZESTE-TE. Daca-l zgiltii putin poate iese din amorteala daca nu poti sa-l duci sigur la groapa.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: