Ziare.com: Ionel Blănculescu: UE, la răscruce de drumuri și interese
28 si 29 iunie, un nou summit la Bruxelles, al catelea Consiliu European al neputintei si dezamagirii?
Uniunea Europeana,
o constructie artizanala de state, nefunctionala, se afla la rascruce
de drumuri, nestiind daca va continua sa se deplaseze in sens giratoriu,
cum o face de cel putin 3 ani incoace, sau va intra pe un drum cu sens
unic, spre o uniune functionala, insa restransa, la un alt numar de
state, obligatoriu dintr-o cifra.
Ar mai exista si posibilitatea
intrarii, in mod eronat, pe un drum cu acces interzis, aceasta in
situatia in care Banca Central Europeana exceleaza in continuare, in
interventiile ei, de a arunca cu miile de miliarde de euro in bancile
sufocate de datoriile suverane ale statelor membre, pentru a crea
aparenta rezolvarii unei situatii financiare aproape fara solutie
astazi.
Aflandu-ne la rascruce de drumuri, insa si de interese,
Uniunea Europeana inca nu-si deconspira intentiile reale. Ceea ce putem
afirma este ca, atunci cand pierderile statelor lider ale UE
vor depasi castigurile generate de actuala constructie institutionala,
vom asista la actiuni concrete si concertate de repozitionare si poate
chiar reconfigurare, toate acestea urmand sa se petreaca intr-un timp
extrem de redus, pentru a nu lasa loc unor reactii nedorite.
Cum
ar trebui sa se pozitioneze Romania, in actualul context european? As
spune, in mod inteligent si eficient, pentru a nu cadea victima a
procesului de restructurare europeana. Suntem contributori net la bugetul UE
si aceasta ar trebui sa constituie prioritatea actiunilor Romaniei, cum
sa procedeze la compensarea miliardelor de euro platite pana in prezent
drept cotizatie si alte obligatii asociate.
Unii eurooptimisti
vor spune ca nu mai suntem contributori net, acesta este adevarul lor,
bazat pe teoria firimiturilor, adunate si pre si post aderare.
Adevarul
adevarat este ca nu ne-am ales mai cu nimic de pe urma integrarii, cel
putin in acesti 5 ani, de cand ne plimbam constant la Bruxelles. Nu sunt
nici eurooptimist, nici europesimist, ci numai realist.
Se
vorbeste prin birourile de la Bruxelles ca s-ar putea sa pierdem si
miliardele de euro repartizate Romaniei, sub forma fondurilor
structurale, necheltuite in timpul alocat tarii noastre, pentru a putea
fi indreptate spre statele Uniunii aflate in dificultati financiare. Nu
stim inca, insa ceea ce stim este ca aceste miliarde trebuie aduse la
Bucuresti cat mai repede si AM-urile si OI-urile nu vor reusi aceasta
performanta, in niciun fel, pe baza proiectelor de investitii
gestionate.
Guvernul Romaniei va trebui sa instituie o ofensiva
generalizata asupra Bruxelles-ului, pentru a reusi schimbarea regulilor
in timpul jocului si bazat pe situatia de criza cu care ne confruntam,
sa solicitam creditarea intr-o singura transa a acestuia, cu sumele
ramase de tras, adica cu aproape intreaga valoare repartizata Romaniei,
astfel incat acesta, in numele statului, sa-si asume responsabilitatea
de a investi direct respectivele miliarde de euro in economia tarii, in
necesitatile acesteia.
Asa cum Spania a primit 100 de miliarde de euro peste noapte, asa cum Irlanda isi renegociaza conditiile in care a primit alte miliarde de euro sau asa cum Grecia
doreste amanarea planului de austeritate cu 2 ani, cred ca, lasand
timiditatea la o parte si chiar lipsa de incisivitate caracteristica
neamului nostru, sa ne cerem drepturile, adica sub 20% din suma alocata
statului spaniol, intr-un weekend.
Daca nu vom reactiona foarte
repede, in acest an, exista o mare probabilitate sa fim prinsi pe picior
gresit si sa pierdem din nou, pentru a nu stiu cata oara, in istoria
noastra economica.
Este momentul actiunii romanesti la Bruxelles,
iar Consiliul European din aceasta saptamana ar putea constitui
prilejul pentru ca Romania sa puna piciorul in prag, poate pentru prima
data in existenta ei unional-europeana.
Sa ne revendicam miliardele de euro, repartizate tarii noastre, cu mult curaj si determinare!
Astazi, nu maine!
4 comentarii :
Cel mai bine zis este sa ne cerem banii nostri inapoi.
Sunt înnebuniți că nu iese propaganda, să poată arăta că "de fapt primim bani de la UE".
Se scot de la buget prefinanțări ca să se raporteze fonduri absorbite (de fapt, fonduri angajate/promise), banii tot nu se încasează, și cifra tot mică rămâne.
Panic mode..
Trimiteți un comentariu