27 iunie 2012

Agresiuni chimice asupra ÎNTREGII populaţii a României!


Deşi nu mai trăim într-o dictatură, în anumite chestiuni se pare că nu avem de ales. Cum ar fi de exemplu obligarea întregii populaţii de către guvernul acestei ţări să consume la masă numai sare iodată.

Magazinelor le este interzisă desfacerea altor sortimente de sare decât cea cu iod. Chiar sarea pentru murături, aşa numita sare mare, neprelucrată, se găseşte din ce în ce mai greu şi nu stă pe rafturile magazinelor. Comercianţii se tem de represaliile echipelor de control ale autorităţilor.

Totul a început pe la sfârşitul anilor ’90, cu nişte reclame aparent nevinovate, care îmbiau cetăţenii “deştepţi” să consume sare iodată.

S-a constatat probabil că impactul reclamei a fost aproape nul şi, ca atare, în 2002, guvernul condus de domnul acela care a fost ieri-noapte internat la penitenciarul Rahova, a introdus o hotărâre de guvern care sună exact ca o reglementare de tip nazist sau stalinist şi care impune consumul exclusiv de sare iodată.

E vorba de vestita HG 568/2002, un act normativ stupefiant pentru o ţară a libertăţilor democratice, cum se trâmbiţează până la înroşirea ţevii că ar fi România, şi care stabileşte şi dozele de iod “necesare”, dar şi cele mai stricte îngrădiri – iată, când se doreşte cu adevărat, se poate! – cu privire la producerea, importul şi comercializarea sării alimentare. Şi nu numai! Căci e cuprinsă şi sarea din alimentaţia animalelor, dar şi cea din industria alimentară!

Iată cum sună articolul 3 al sus-numitului text de act normativ:
”În România, în alimentaţia oamenilor, hrana animalelor şi industria alimentară se utilizează numai sarea iodată”!

Documentul dictatorial a intrat în vigoare şi a fost ulterior întărit prin HG 1904/2006, care măreşte doza minimă de iod pe kilogramul de sare. Incredibil, nu-i aşa?  

O măsură cu iz de experiment de tip “Auschwitz”

Ni se spune că măsura a fost luată în sprijinul bolnavilor de tiroidă, mai ales a celor cu guşă endemică.

Numărul cazurilor noi era estimat, la momentul introducerii hotărârii de guvern amintite, la circa 10.000 pe an, mult prea redus pentru a justifica o agresiune chimică asupra ÎNTREGII POPULAŢII A ROMÂNIEI.

Se vorbeşte acum de un milion de bolnavi, adică 5% din populaţia ţării, ceea ce este iarăşi prea puţin pentru a supradoza cu iod şi derivaţi toţi ceilalţi 95%. Bineînţeles că acestor bolnavi li se pot pune la dispoziţie alte mijloace de a compensa deficitul de iod.

În schimb, sprijinul statului pentru bolnavii de tiroidă nu se face simţit şi în cazul medicamentului Euthyrox, a cărui criză de la sfârşitul anului trecut a fost trecută cu vederea de reprezentanţii autorităţilor. Sigur că această dublă măsură trezeşte suspiciuni în privinţa scopului real urmărit de autorităţile româneşti.

Pe de altă parte, rapoartele oficiale arată că numărul de cancere tiroidiene a crescut alarmant de la instituirea acestei măsuri cu iz de experiment de tip Auschwitz.

Au existat de altfel numeroase denunţuri ale textelor acestor acte normative, inclusiv din partea unor medici endocrinologi de renume.

Prof. dr. Pavel Chirilă, autorul unei iniţiative privind adresarea unei petiţii către Guvernul României pentru eliminarea acestui act normativ, consideră că iodarea este un atentat la sănătatea românilor.
Inutil: măsura este în vigoare şi în ziua de azi.

Pentru că vocile împotriva iodării au prins a se face din ce în ce mai auzite, anul acesta a apărut şi un specialist care se pronunţă pentru: profesorul Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon.

Ceea ce e important de reţinut însă, indiferent care din cei doi specialişti are dreptate, este că iodarea este obligatorie, ceea ce încalcă drepturi fundamentale precum cel la liberul arbitru, eliminând posibilitatea de a alege.

Un asemenea act este nul de drept, căci contravine în mod flagrant Constituţiei.

Pasta de dinţi, altă “bucurie”! 

Un al doilea exemplu este cel nereglementat atât de strict de guvernul României, cel al fluorului din pasta de dinţi şi în alte produse de larg consum.

Există un război al informaţiilor şi asupra utilizării acestui compus pe o scară atât de extinsă în uzul uman. Se afirmă că produsul este mai mult nociv decât ajutător, că de fapt studiile iniţiale privind acţiunea farmacologică a fuorurii de sodiu au fost comandate şi plătite de industriaşii din domeniul siderurgic, unde compuşii de fluor sunt reziduali şi se strângeau în veritabile halde de steril, drept urmare s-a găsit năstruşnica măsură de a fi vânduţi ca ceva deosebit de util. Studii moderne arată nocivitatea unor cantităţi uşor mărite de fluor sau compuşi fluoruraţi prezente în organismul uman.

Ei bine, în pofida acestui fapt, practic nu există nici o şansă pentru cumpărătorul român să găsească o pastă de dinţi fără fluor în marile magazine, adică în locurile în care românii îşi fac de obicei aprovizionarea.

Marii retaileri, precum Carrefour, Kaufland, Metro etc. oferă spre vânzare numai sortimente de pastă de dinţi cu fluor sau săruri de fluor. Din mai mult de zece sortimente ale acestui produs prezent pe rafturile acestor magazine nu există absolut nici unul fără fluor!

Cu mare greutate, prin anumite farmacii, se pot afla nişte paste de dinţi româneşti, făcute de SRL-uri care nu spun mare lucru şi ale căror preţuri, desigur, ţinând cont de raritatea produsului, tind spre domeniul astronomic.

De fapt, cine are nevoie de aceşti halogeni?

Noi, românii, putem fi bucuroşi că nu avem parte şi de fluorizarea apei potabile, precum americanii.

În schimb, la noi e utilizată clorinarea, ca metodă de tratare a apei, deci ne confruntăm tot cu un compus halogenat. În unele ţări se practică metoda tratării apei prin ozonare, ceea ce e cu mult, mult mai sănătos sub toate aspectele, dar probabil şi mai scump.

Am menţionat şi clorul ca problemă pentru că există temeri, nici pe departe lipsite de temei ştiinţific, potrivit cărora produşii halogenaţi (halogenii sunt elementele din grupa VII-A a tabelului periodic al lui Mendeleev – fluor, clor, brom, iod, astatiniu) sunt folosiţi pe şest ca mijloc de obţinere a “păcii sociale“, având efecte de calmare, de inducere a docilităţii, a apatiei, a indiferenţei în populaţie.

E posibil să existe chiar şi studii în acest sens, care, dacă au confirmat o astfel de ipoteză, probabil zac ascunse şi acoperite de tone de praf prin cele mai ferite arhive guvernamentale ori private.

Dacă ne gândim la efectul bromurii folosite şi de armata română până în 1989, efect de altfel recunoscut în comunitatea ştiinţifică şi nu numai, fireşte că temerile încep să devină oarecum întemeiate, chiar şi pentru sceptici…

Un lucru este cert, orice chimist poate confirma: halogenii sunt elemente chimice foarte reactive, deci ionii acestora, sărurile, sunt veritabili agresori chimici ai organismului.

Da, ca organisme, funcţionăm şi cu sare, căci o avem dizolvată ca electrolit în fluidele vitale, dar asta nu înseamnă că putem pune semnul egal între sarea noastră organică şi cea pe care unii o consumă în cantităţi apocaliptice. De asemenea, nu putem echivala sarea de sodiu, NaCl cu alţi derivaţi halogenaţi: ioduri, fluoruri şi, de ce nu, bromuri!

Iată de ce putem constata că protecţia statului asupra cetăţenilor, aşa cum este ea garantată prin Constituţie, tinde să fie contrazisă de legislaţia inferioară Legii Fundamentale şi să transforme organismul statal, din protector, în oponent.

Din nefericire, acum, în 2012, la 23 de ani de la dărâmarea regimului comunist, această tendinţă devine din ce în ce mai clară pentru cetăţeanul de rând.

Ion  SCUTARU

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: