09 mai 2012
În caz că nu știați, ori vă mai făceați iluzii
Echipa Anti-România a votat în unanimitate eurodiktatul fiscal.
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul UE a fost adoptat, marţi, în unanimitate de Cameră, cu 237 de voturi pentru.
Tratatul vizează întărirea disciplinei fiscale, având ca principale elemente poziţia bugetară, care trebuie să fie echilibrată sau în excedent. Această regulă se consideră a fi îndeplinită, dacă soldul structural anual respectă obiectivul bugetar pe termen mediu, cu o limită inferioară a deficitului structural de 0,5% din PIB la preţurile pieţei.
Deficitul structural poate avea o valoare mai mare decât cea specificată mai sus, până la maximum 1% din PIB, dacă nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60%.
Regula bugetară se introduce prin dispoziţii naţionale, cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent, de preferinţă constituţionale.
Statele care fac obiectul unei proceduri de deficit excesiv instituie un program de parteneriat bugetar şi economic cu caracter obligatoriu.
Camera Deputaţilor este prima sesizată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
cine "nu are răbdare", poate citi textul din clip aici Mircea Hamza: Pentru uituicii, care au un interes: Turnătoriile la Se...
-
Poate ne-am învârtit în loc, cine ştie ? Poate suntem la teatru şi ne joci din frânghie (Morometzii - "În luptă cu puterea" ...
-
Multe lighioane se mai ascund prin cotloanele justitiei romanesti, nici nu-i de mirare, dupa 1945, primul pas a fost distrugerea magist...
-
Nu vreţi să ne facem noi o Uniune Românească? Cu Muntenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea? Sunt dispus să dau bani pentru Dobrogea. ...
-
Parlamentul European a votat Rezoluția referitoare la combaterea homofobiei în Europa (2012/2657(RSP)) , printre ai cărei raportori (in...
-
Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, desti...
-
Der Spiegel a publicat pe 1 septembrie articolul Military Study Warns of a Potentially Drastic Oil Crisis (Un studiu al forţelor arm...
-
Glenn Beck FoxNews Channel Aired on Tuesday, Feb 01, 2011 (2/1/2011) at 01:00 PM Transcript...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
9 comentarii :
Uite de-aia nu mai votez eu vreodată cu PDL. Cu ăilalți nu s-a pus niciodată problema.
Nici macar un vot impotriva !
Diferența până la 300 și ceva e dată de absenți.
Unde-i dezbaterea publică, Ponto și Antonescule, despre care vorbeați cât erați încă în opoziție ?!
Eu n-am crezut nimic, niciodata din tot ce-au spus astia. Nu pot fi luati in serios cand promit democratie .
E o mare, mare jale cu astia...
Inca o data : nu exista nici o explicatie logica a faptului ca au venit la guvernare .
Nu reflecta rezultatul alegerilor. Cum a putut Basescu sa-l numeaca pe Ponta PM ?
Cu cine joaca Basescu ?
E aceeași echipă. Două rebrănduiri - scindarea FSN din 1992 ca să ocupe și partea stângă și partea dreaptă, apoi plecarea lui Roman din 2001, regie menită a recredibiliza FSN-ul "de dreapta".
Asa e.
Simt o greutate care apasa pe tot orizontul ..
Cum, fără FMI? Fără SUE? Păi, dispărem la nivel global. Extincţie, la fel ca dinozaurii.
Adică, manipulare prin frică.
http://www.cotidianul.ro/fara-un-guvern-global-omenirea-va-disparea-182069/
Acum, românii responsabili, cum altfel, din clubul de la Roma sunt la guvernare iar populiştii - citat din Ponta, :) - nu trebuie să intre în Parlament. Democraţie pură!
Conducerea şi membrii clubului de la Roma din România:
http://www.clubofrome.ro/arcor/aboutus.php
Mie mi se pare graba lor mai degrabă o panică decât accelerarea unui proiect care se apropie de finalizare. O frică răzbate din acele propuneri.
Trimiteți un comentariu