Postări
Secretul borsului de peste nu mai e
de mult un secret: se baga intai chilca, pestele mic, obletii si
albitura, se da un clocot, apoi ei, intrucat si-au facut datoria, se
svarla si se baga in zeama pestele mare.
Ma bate gandul ca si unele fapte politice, chiar revolutii, se savarsesc dupa aceleasi retete.
Se arunca intai in foc chilca, omuletii mai neinsemnati, tineretul nazdravan, masele de manevre, guralivii, vesnic nemultumitii, pusii pe zurba si pe schimbare. O buna parte din ei se lichideaza, manu militari. O alta parte se trece mai apoi pe linie moarta, se inactiveaza de la sine.
Apoi intra in arena, mai exact in ciorba, pestii mari, carnosi, de durata, care dau borsului oarecare consistenta. Dar si din acestia pot fi unii aruncati peste bord cand vin rechinii si speciile foarte adaptate la acaparare, dintosii, necrutatorii. Insa cum in lume totul trece, alti necrutatori ii devora pe cei dintai in cadrul borsului politic.
Comunismul a venit la noi cu mardeiasi, golani si capete mult infierbantate care aveau misiunea sa bage groaza in sedentari si gospodarosi. Dubele acelea de noapte, arestarile, perchezitiile, bataile, disparitiile si-au facut repede efectul. Acea ciocanire perpetua de catre micii zelatori, unii complet de alta natie, au bagat mare spaima in romani, mai ales cand veneau subit si fara un criteriu foarte cert. Vrei sa ingrozesti lumea, scoate criteriile de persecutie.
Cand ai un criteriu rational omul face pe dracu’ sa-l evite, sa nu poata fi invinovatit. Daca totusi infrunta criteriul, stie ca o ia pe cocoasa. Dar cand urgia cade fara criteriu, atunci e panica! Stalin cunostea bine treaba asta. Se spune ca in Spania razboiului civil, dar si in Rusia revolutionara, el ar fi pedepsit cu moartea pe unii din proprii sai zelatori nu numai pentru a le impiedica ascensiunea, dar si pentru a-i zapaci si inspaimanta pe toti. Pentru a le lua criteriile. Si la noi au picat in faza aceea comunista, se pare, destui gura-casca echivoci. Groaza era bine administrata.
In faza a doua a ciorbei, cand treaba se mai asezase, chilca primara a fost zvantata si zelatorii infierbantati, au inceput sa fie trasi la raspundere, ba chiar pedepsiti. Mai intai, ca la gladiatori, Stalin a aratat cu degetul in jos, indreptatindu-l (nu se stie de ce) pe Gheorghiu Dej sa lichideze contul partidei Ana Pauker si sa o acuze de deviere, adica de excese, sa reclame “legalitate”. Mai apoi, cand regimul s-a incotopenit si mai tare, Nicolae Ceausescu a dat de pamant cu Draghici si cu o parte din Aparatul de la Interne, pentru excese, ba a smotocit si memoria lui Gheorghiu Dej ca unul care a abuzat. Dar cand a fost sa-l acuze si pe Ceausescu insusi ca a abuzat (dupa ce, prin diverse devieri, se descotorosise de unii) s-a facut o noua ciorba, cu o noua chilca si o noua albitura, intrand in ea peste marunt, tineret zgomotos si “eroic”, pus pe zurba, plus scandalagii de prima etapa, iar la Timisoara vagabonzi spargatori de vitrine. S-a tras in chilca si in oamenii muncii cei mai agitati, care au dat spuma ciorbei. Apoi s-a ales acolo un comitet de intelepti care sa dreaga zeama si sa dea un gust, o directie, cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache si ceilalti. S-au bagat curand alti intelepti de la Bucuresti, de talie mai marisoara, zvarliti si ei in oala de nu prea se stie cine, care i-au oparit si scos la margine pe cei de la Timisoara, ne mai lasandu-le multe zile politice. Apoi a inceput bataia pestelui la Bucuresti, cand a venit un crapcean mare si solzos, un somn grasuliu cu ochi cascati si vreo doua, trei stiuci, iar peste ei altii, adusi din mari straine, cu cozile batand. De chilca si de albitura ca si de primii protagonisti, nu mai stie nimeni, caci s-au dat de-o parte.
Ciorba ar trebui sa fie buna, dar nu prea are gust. Pe alocuri e chiar gretoasa. Coltosii sunt la post, rechinii balacesc in voie. Un peste-sarpe de speta marina conduce jocul, dand la fiertura un iz de ciusca si de boia. Cei mai multi servesc sorbind cu lingurita de pe margini. Altii inghit in sec. Albitura revolutionara a fost scoasa cu prostovolul si data de-o parte. Acum ar urma, dupa sora noastra Franta, pentru ca meniul sa fie complet, ciulamaua Directoratului, apoi Consulatul si in urma Imperiul, care pana la urma degenereaza si asteapta o noua plevusca bine indrumata pentru o noua revolutie.
“Lingura si strachina, mamaliga e gata!”
Ma bate gandul ca si unele fapte politice, chiar revolutii, se savarsesc dupa aceleasi retete.
Se arunca intai in foc chilca, omuletii mai neinsemnati, tineretul nazdravan, masele de manevre, guralivii, vesnic nemultumitii, pusii pe zurba si pe schimbare. O buna parte din ei se lichideaza, manu militari. O alta parte se trece mai apoi pe linie moarta, se inactiveaza de la sine.
Apoi intra in arena, mai exact in ciorba, pestii mari, carnosi, de durata, care dau borsului oarecare consistenta. Dar si din acestia pot fi unii aruncati peste bord cand vin rechinii si speciile foarte adaptate la acaparare, dintosii, necrutatorii. Insa cum in lume totul trece, alti necrutatori ii devora pe cei dintai in cadrul borsului politic.
Comunismul a venit la noi cu mardeiasi, golani si capete mult infierbantate care aveau misiunea sa bage groaza in sedentari si gospodarosi. Dubele acelea de noapte, arestarile, perchezitiile, bataile, disparitiile si-au facut repede efectul. Acea ciocanire perpetua de catre micii zelatori, unii complet de alta natie, au bagat mare spaima in romani, mai ales cand veneau subit si fara un criteriu foarte cert. Vrei sa ingrozesti lumea, scoate criteriile de persecutie.
Cand ai un criteriu rational omul face pe dracu’ sa-l evite, sa nu poata fi invinovatit. Daca totusi infrunta criteriul, stie ca o ia pe cocoasa. Dar cand urgia cade fara criteriu, atunci e panica! Stalin cunostea bine treaba asta. Se spune ca in Spania razboiului civil, dar si in Rusia revolutionara, el ar fi pedepsit cu moartea pe unii din proprii sai zelatori nu numai pentru a le impiedica ascensiunea, dar si pentru a-i zapaci si inspaimanta pe toti. Pentru a le lua criteriile. Si la noi au picat in faza aceea comunista, se pare, destui gura-casca echivoci. Groaza era bine administrata.
In faza a doua a ciorbei, cand treaba se mai asezase, chilca primara a fost zvantata si zelatorii infierbantati, au inceput sa fie trasi la raspundere, ba chiar pedepsiti. Mai intai, ca la gladiatori, Stalin a aratat cu degetul in jos, indreptatindu-l (nu se stie de ce) pe Gheorghiu Dej sa lichideze contul partidei Ana Pauker si sa o acuze de deviere, adica de excese, sa reclame “legalitate”. Mai apoi, cand regimul s-a incotopenit si mai tare, Nicolae Ceausescu a dat de pamant cu Draghici si cu o parte din Aparatul de la Interne, pentru excese, ba a smotocit si memoria lui Gheorghiu Dej ca unul care a abuzat. Dar cand a fost sa-l acuze si pe Ceausescu insusi ca a abuzat (dupa ce, prin diverse devieri, se descotorosise de unii) s-a facut o noua ciorba, cu o noua chilca si o noua albitura, intrand in ea peste marunt, tineret zgomotos si “eroic”, pus pe zurba, plus scandalagii de prima etapa, iar la Timisoara vagabonzi spargatori de vitrine. S-a tras in chilca si in oamenii muncii cei mai agitati, care au dat spuma ciorbei. Apoi s-a ales acolo un comitet de intelepti care sa dreaga zeama si sa dea un gust, o directie, cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache si ceilalti. S-au bagat curand alti intelepti de la Bucuresti, de talie mai marisoara, zvarliti si ei in oala de nu prea se stie cine, care i-au oparit si scos la margine pe cei de la Timisoara, ne mai lasandu-le multe zile politice. Apoi a inceput bataia pestelui la Bucuresti, cand a venit un crapcean mare si solzos, un somn grasuliu cu ochi cascati si vreo doua, trei stiuci, iar peste ei altii, adusi din mari straine, cu cozile batand. De chilca si de albitura ca si de primii protagonisti, nu mai stie nimeni, caci s-au dat de-o parte.
Ciorba ar trebui sa fie buna, dar nu prea are gust. Pe alocuri e chiar gretoasa. Coltosii sunt la post, rechinii balacesc in voie. Un peste-sarpe de speta marina conduce jocul, dand la fiertura un iz de ciusca si de boia. Cei mai multi servesc sorbind cu lingurita de pe margini. Altii inghit in sec. Albitura revolutionara a fost scoasa cu prostovolul si data de-o parte. Acum ar urma, dupa sora noastra Franta, pentru ca meniul sa fie complet, ciulamaua Directoratului, apoi Consulatul si in urma Imperiul, care pana la urma degenereaza si asteapta o noua plevusca bine indrumata pentru o noua revolutie.
“Lingura si strachina, mamaliga e gata!”
Sursa
>> Everac, potpourri (IV)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu