10 noiembrie 2011
Nici trădare nu-i mai poţi zice
Via Conu Mişu:
Imbecilitate, trădare, inconștiență ?
Nu, toate s-ar putea potrivi unei (sau mai multor) persoane care poate/pot acționa independent, care există ca entitate/entități autonome.
Băsescul reafirmă hotărîrea României (!?) de a adera la euro în 2015. Merkel îl laudă, bien sur (accentele nu vor mai fi puse, nu se merită efortul). Exact cînd porcimea șefă de la UE anunță inevitabilitatea dezastrului din UEime.
Dacă aceste păpuși ar exista ca indivizi cu minte pe care ar putea-o folosi ar fugi ca gîndul de mlaștina monedei unice. Ar zidi fortărețe în jurul leului, ar strînge aur în tezaur. Hîrtiile inutile pentru care plătesc dobînzi, muntele de rezervă valutară, care, pe deasupra, e și ostatic la stăpîni străini, ar trebui investite în economie, în capacități de producție locale și în agricultură. Ar recupera băncile, transformîndu-le în bănci românești care ar putea ține leul protejat de atacuri speculative. Ar fi stăpîni pe singura armă care bate avionul sau racheta de ultimă generație: controlul asupra emiterii banului.
Maimuțoii se înclină pînă ling pămîntul de sub tălpile cămătarilor, dar sînt orbi la posibilitatea de a fi posesorii instrumentului puterii acestora. De parcă nu i-ar cunoaște forța, inclusiv din experiența proprie la butoanele pupitrului de comandă. Jigodismul le-a extirpat rațiunea.
În loc să caște ochii la lecția pe care le-o dă istoria chiar acum, în loc să se trezească în plină noapte din coșmarul posibilei dispariții a monedei unice de la o zi la alta, mănîncă rahat cu polonicul și se bîțîie ca zombii de prin filme americane de categorie Z.
Madam Merkel rînjește satisfăcută. Nu se știe ce va mai rămîne din euro pînă în 2015, dar proștii de români vor plăti pînă atunci trecerea la euro. Cum au plătit trecerea spre NATO și spre UE. Tranziția brucanistă spre… tranziție perpetuă. Petrecută mereu în genunchi, normal, doar ăsta-i este rostul.
Iar Isărescul lucrează pentru ticăloșia asta. Nu știu cît de mult îl încîntă momentul transformării funcției lui în nimic, poate e prea bătrîn ca să-l mai intereseze personal. Oricum, rolul său principal, acela de terminator, deține precedența. Gena răului, condiționarea imperativă preiau controlul și îl împing mereu pe același drum.
Ideolog politic sau ideolog economic, antiomul produs de societatea modernă arată limite de robot. Probabil aceasta a și fost ideea atunci cînd s-au plantat semințele răului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
(la momentul 14:14; de văzut şi confruntarea lui Troţki cu Stalin/Koba, de pe la 43:04) "Care Ucraină?" - Max Hoffman , şeful de...
-
Stiti cum sunt conspirationistii? Aia care vad o forta intunecata in spatele fiecarui eveniment? Ei, pentru liberali si pesedisti forta int...
-
PNL joacă din ce în ce mai prost comedia anticomunismului, probabil că pentru acea treime din votanţii lui Antonescu care nu l-au votat pe...
-
Via Conu Mișu : Un partid pentru recîștigarea suveranității Titlul se explică de la sine. Nu a mai rămas vreo speranță de ...
-
TECHNOLOGY ‘WHOA’: CAN YOUR GMAIL ADDRESS BE ‘HARVESTED’ IF YOU ARE LOGGED INTO GOOGLE? Right now you are reading a ...
-
Nişte grupuri gălăgioase, despre care încep să am din ce în ce mai multe dubii, au întocmit un comunicat , pe care l-au reluat : Sol...
-
Din punct de vedere economic, mărirea suprafeţei medii a proprietăţii agricole nu este ceva greşit (avem cele mai multe "ferme" l...
-
I don't wanna say goodbye for the summer Knowing the loneliness So let us take a pledge to meet in September And seal it with a kis...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...



Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu