15 octombrie 2011
Evident, USL l-ar pune premier pe Năstase
E prima dată când aud pe cineva de la PDL spunând acest lucru evident - Roberta Anastase:
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL) Roberta Anastase a spus, sâmbătă, la Convenţia Naţională a femeilor din PDL, că USL îl pregăteşte pe Adrian Năstase pentru funcţia de premier iar cu Victor Ponta "joacă la cacealma".
"Ar fi de bun simţ ca PSD să spună că nu Ponta va fi premier al României dacă USL câştigă alegerile, pentru că de fapt USL îşi doreşte un alt candidat, vocal şi într-o campanie de imagine extraordinară, şi anume pe Adrian Năstase'', a arătat Anastase.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
S-a vorbit zile, săptămåni şi chiar luni de zile despre grupul aşa-zişilor reformişti din PDL, despre sprijinul de care beneficiază în ...
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
Îmi vine greu să cred că nu exista o altă modalitate de finanţare (câteva mii de euro) a spitalizării Doinei Cornea în Franţa, în urma unu...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
7 comentarii :
Este peste puterea mea de a suporta ! Peroana aceasta, ca si altele, de ambe sexe, din ''zona''respectiva, au ''minunata'' capacitate de a enerva atit de mult, incit USL nu mai are nevoie de campanie electorala. Tupeul, impostura, cinismul iresponsabil, lipsa de moralitate, tendinta permanenta de a epata, dispretul fata de ''muritorii de rind'' etc. sint ''calitati'' ce nu dau gres; conduc direct la neant ! Priviti ce a patit PNT-cd-ul !
Nu o lăudam pe Roberta Anastase, doar arătam că începe să se vorbească despre planul stângii de a-l readuce pe Năstase la Palatul Victoria.
"Tupeul, impostura, cinismul iresponsabil, lipsa de moralitate, tendinta permanenta de a epata, dispretul fata de ''muritorii de rind'' etc. sint ''calitati'' ce nu dau gres" - nu oare astea sunt şi "calităţile" lui Năstase ?
just came to my mind:
diferenta dintre Nastase si Anastase?
ultima are o litera mai mult la nume insa primul are o cifra in plus la IQ.
Cand am citit primul comantariu m-am gandit la A. Nastase.
R Anastase nu are "rafinamentul" lui Nastase.. ;)
@postoricanul: IQ-ul e pt. el, şi împotriva noastră.
@Crystal Clear: A, nu. Năstase e un sybarit. ;-)
;))
Nici nu am inteles ca fatuca aia este laudata ! Si nici nu-l vreau pe Nastase prim-ministru ! Nu am uitat ca, in 2004 am votat cu Basescu si nu cu Nastase care incepuse sa vinda tot ! Eu nu mai vreau sa vad oameni politici din actuala garnitura .Ei apartin epocii edificarii ''naturale'' a capitalismului ! Misiunea lor s-a terminat ! Trebuie altceva ! Altceva se cere in toata Lumea! Se apropie inca un prag istoric ce trebuie trecut ! Vom vedea !
Trimiteți un comentariu