La începutul perioadei de Preşedinţie a Consiliului european, guvernul de la Varşovia nu transmite însă doar mesaje în afara graniţelor ci şi spre interior, către societatea civilă şi clasa politică din Polonia. Executivul cheamă la solidaritate şi atrage atenţia că următoarele şase luni sunt deosebit de importante pentru ţară, repezentând o şansă unică. Atacuri şi reproşuri exagerate din partea opoziţiei în această perioadă de timp vor afecta imaginea Poloniei la nivel internaţional, consideră membrii cabinetului polonez.Însă tocmai acest apel la solidaritate naţională pare a nu avea niciun efect asupra opoziţiei politice, poate şi din cauză că în Polonia vor avea loc în toamnă alegeri parlamentare. Partidele de opoziţie se pregătesc de pe acum pentru campania electorală, fără să ţină cont de nimeni şi de nimic. Unii analişti se tem că, în aceste condiţii, Polonia se va face de râs la nivel internaţional.Reprezentanţii guvernului de la Varşovia încearcă totuşi să-şi păstreze calmul şi să explice pe înţelesul tuturor cât de importante vor fi următoarele şase luni ale anului."Dacă nu ne folosim în mod pozitiv de Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului European, generaţiile viitoare nu ne vor ierta", a declarat premierul Donald Tusk. Iar ministrul de externe polonez Radoslav Sikorski a adăugat: "În această perioadă orice greşeală va fi văzută de întreaga lume şi va putea duce la consecinţe foarte grave."
03 iulie 2011
Germania mizează pe actualul regim polşevic de la Varşovia
Pentru Deutsche Welle, politicienii opoziţiei din Polonia (de fapt, aluzia este la PiS al lui Jaroslav Kaczynski) sunt nişte neisprăviţi:
Explicaţiile ar putea fi găsite aici:
Înalţi responsabili ai Uniunii Europene poartă convorbiri la Helsinki cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin. Demersul privind negocierile pe marginea unui nou acord dintre Rusia şi Uniunea Europeană a eşaut din cauza veto-ului polonez.
Cancelarul
federal german, Angela Merkel, l-a primit astăzi pentru convorbiri pe
primul ministru polonez, Jaroslaw Kaczynski. Scopul vizitei este
detensionarea relaţiilor germano-poloneze. Polonia este, printre altele,
împotriva construcţiei unei conducte de petrol din Rusia până în
Germania prin Marea Baltica. Şefa guvernului federal a fost însă de
părere, că planificata conductă va avea efecte pozitive în întreaga
Europă, şi că Germania va susţine accesul Poloniei pe piaţa energetică
europeană.
Premierul polonez Jaroslaw Kaczynski a comparat astăzi, într-un nou
discurs germanofob, Germania actuală cu cea din anii 1930, care l-a adus
la guvernare pe Adolf Hitler. "În Germania s-a produs ceva foarte rău.
Ca şi într-o altă epocă, trecută, majoritatea europenilor nu au curajul
să vorbească despre asta, este la fel şi în prezent", a afirmat el.
"Lansez, deci, un avertisment - şi mă adresez autorităţilor germane în
calitate de premier polonez - nu toleraţi acest gen de lucruri, acest
gen de declaraţii, pentru că duc la ce este mai rău, la posibile
nenorociri care pot afecta Europa, dar, afectând Europa, afectează şi
germanii", a spus premierul polonez. Jaroslaw Kaczynski a reacţionat la
un val de critici declanşate săptămâna trecută, după ce a cerut ca
Polonia să aibă mai multe voturi în Uniunea Europeană, din cauza
milioanelor de morţi polonezi din al doilea Război Mondial, lansat de
Germania nazistă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană".
Postări populare:
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Nu că n-ar putea fi mâna organizaţiei Illuminati ("Les Illuminés") ; dar în limba franceză - care are multe subtilităţi -, "...
-
"Pentru ca unii au spus ca sunt dictator, pot sa imi dictez memoriile, dar nu sa mi le scriu. Recunosc ca am spus ca dupa ce imi ter...
-
Văd că deja au scos de la cutie varianta cum că atentatorul din Slovacia ar fi pro-rus . Cum ar veni, "din aceeaşi tabără cu Fico&q...
-
Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty. partea a doua partea a treia Parte...
-
Polémia : Les funérailles de Charb et de Stéphane Charbonnier Frédéric Malaval, philosophe, écologiste, essayiste… ♦ Le vendred...
-
M-aş duce ceva mai departe de scenariul descris de Ion Cristoiu , şi care ar conţine o suspendare a lui Băsescu, de data asta urmată de o...
-
Nu-i clar dacă şi "operatorii" sunt complici, ori dacă îşi dau seama despre implicaţii. Atenţie de ce instituţii aparţin ei, poate...
-
Nu este greu a sesiza ca, prin aceasta liberalizare impusa din afara, romanului in calitate de consumator i se interzice de fapt sa benefi...
3 comentarii :
Problema cea mare este economica. Ca sa tina Polonia aproape de ei ,acum dupa ce l-au ras pe Kacynski, fratia germano-rusa da iluzia polonezilor ca sunt ajutati.
Pretul gazului dat de rusi este cu mult mai mic decat la noi.Ca urmare preturile diverselor produse fabricate de polonezi sunt mai mici dacat cele romanesti. Ne fug comenzile de sub nas!......
In felul asta se distorsioneaza piata, care nu mai este libera ci influentata de considerente politice....
Tusk ăsta-i mare nenorocit, cică una din priorităţile preşedinţiei poloneze este "apărarea europeană", de parcă majoritatea statelor UE n-ar fi şi membre ale NATO !
Un mafiot criminal...
Trimiteți un comentariu