Attali cere "Europa Unită", în pregătirea Federaţiei Pământului (Earth Federation)

Hotnews a publicat ultimele halucinaţii ale lui Jacques Attali, fost colaborator al lui Mitterand şi unul din interiorul "proiectului european":

• In toate timpurile, este dovedit ca niciun ansamblu de tari nu poate ramane impreuna in mod durabil daca nu resimte nevoia unei aparari comune 
• In particular, istoria Statelor Unite o demonstreaza: in 1783, dupa sfarsitul Razboiului de Independenta, Statele Unite au fost timp de cinci ani guvernate de un fel de Confederatie vaga, in care fiecare stat isi conducea independent politica sa comerciala si externa. 
• Cand a izbucnit in 1787 o revolta in Massachusetts, dificil stinsa de autoritati, toti au inteles ca fortele locale nu sunt suficiente pentru a elimina garnizoanele britanice inca prezente in jurul Marilor Lacuri si nici pentru a proteja navele americane de piratii europeni. 
• Pentru aceasta era nevoie de un guvern federal si de o armata, organizata de constitutia din 1788; dar, in primii ani, in lipsa colectarii impozitelor, statul nu avea niciun mijloc de a-si finanta apararea sau de a rambursa imprumuturile facute in Europa pentru razboiul de independenta. Moneda sa se prabusea. 
• Cand, in 1790, amenintarea engleza devenea tot mai prezenta si riscul de faliment tot mai apropiat, fondatorii Statelor Unite au infiinta o capitala federala si au emis titluri de Trezorerie. In 1794, revolta catorva sute de distilatori de whisky care refuzau sa plateasca o taxa pentru finantarea datoriei publice a fost inabusita de o armata federala de 10.000 de oameni. 
• Mai tarziu, tot cu ocazia amenintarilor externe sau interne a putut guvernul federal american sa consolideze statul si sa uneasca natiunea. 
• Astazi, potrivit aceleiasi logici, abisala criza financiara americana, provocata puternic si de cheltuielile militare, nu se va rezolva decat prin aparitia unei amenintari militare noi (In Orientul Mijlociu sau in marea Chinei) care va justifica noile impozite necesare. 
• Europa se afla astazi in aceeasi situatie ca si America in 1790: la o rascruce de drumuri. Fara un buget comun, nu va cunoaste stabilitatea. Pentru a ajunge la acest buget comun, va trebui sa resimta necesitatea unei aparari comune si, deci, a unei amenintari comune, 
• Or, situatia Poloniei o demonstreaza bine: nu exista acquis. Polonia nu se simte legata intim de intregul european, care considera Rusia un aliat, in timp ce ea o considera o amenintare. La fel cum nu este presata in mod deosebit sa adopte moneda euro. 
• Rezolvarea problemei datoriilor din Europa nu va putea sa aiba loc fara o reflectie aprofundata asupa naturii amenintarilor care apasa asupra continentului si a necesitatii de regrupare a mijloacelor pentru a se proteja. 
• Atat timp cat europenii nu vor intelege ca ceea ce-i ameninta pe unii ii ameninta de asemenea pe toti, ca, in lumea viitoare, amenintarea este globala, planetara, si ca nu vor avea decat de castigat daca unesc mijloacele de aparare, prea slabe, prea fragile, nu isi vor regrupa resursele necesare la un loc. 
• Doar daca o amenintare, mai mult sau mai putin imaginara, venita din Sud sau din Est, nu ii va constrange sa faca pasul pe care nu indraznesc inca sa-l faca impreuna. Foarte periculoasa aceasta conjunctura: istoria devine foarte periculoasa cand tensiunile militare devin o necesitate logica si financiara, este concluzia lui Jacques Attali.

Attali a scris în 2006 cartea "O scurtă istorie a viitorului", în care arată unde vor globaliştii să se ajungă:

“L’ordre marchand”, adica “Ordinul Negustoresc”, recte capitalismul, a aparut, spune Attali, la inceputul secolului al XIII-lea, bazandu-se pe “clasa creativa” (antreprenori, inventatori, artisti, finantisti, conducatori politici), prin care au fost sabotate clasele atunci dominante: nobilimea si clerul; in acel secol Ordinul Negustorilor detinea deja 10% din Produsul Intern Mondial al vremii.
Tot 10%, dar din PIB-ul mondial actual (care, dupa unele estimari, este de circa 30.000 miliarde dolari) au asa numitele “antreprize sociale”, gen ecologistii de la “Greenpeace” sau finantistii de la “Grameen” (“Banca Saracului”, cu sediul in Bangladesh, dar cu filiale in 41 de tari; condusa de premiantul Nobel pentru Pace Muhamad Yunus, “Grameen” acorda microcredite saracilor – mai ales femeilor de la sate – fara nici un fel de garantie, practic fara nici un act) sau Fundatia John Templeton, Rotary Club, francomasoneria – dar si Comitetul Olimpic si federatiile sportive internationale, de pilda. Antreprizele sociale sunt, apud Attali, elemente ale hiperdemocratiei ce va inflori pe Terra in jurul anilor 2050.
Va exista, in hiperdemocratie, un Parlament Planetar, prin transformarea si dezvoltarea Organizatiei Natiunilor Unite intr-un organism global cu 3 “straturi”: reprezentanti ai tuturor statelor + Consiliul de Securitate (format din metamorfozarea grupului G8 de acum intr-un grup G11 sau G13 in care, alaturi de SUA, Rusia, China, Franta, Marea Britanie, vor veni si Brazilia, Mexic, India, Germania, Japonia, eventual Australia, Canada, Nigeria sau Africa de Sud) + reprezentantii “antreprizelor sociale” (vezi mai sus).
Vor aparea “les transhumains” (incerc sa traduc termenul prin “transumanii”) - istoria nu are salturi decat atunci cand indivizi aventurieri, aparandu-si libertatea si valorile proprii, le apara si pe ale celorlalti membri ai societatii si fac astfel sa avanseze cauza lui Homo Sapiens! (care o fi aceasta cauza, marturisesc ca nu stiu... n.a.). Transumanii, explica transumanul Jacques Attali, nu se vad in postura de proprietari ai lumii, ci de cetateni ai ei si de membri ai mai multor comunitati. Regula lor va fi (este deja): rebeliune perpetua contra starii de lucruri plus iubirea fata de aproapele tau drept conditie a supravietuirii speciei umane.
Ca sa grabim aparitia si dezvoltarea speciei transumanilor, iata ce avem de facut, ne sfatuieste Attali: sa promovam tehnologiile servind viitorul (cercetarea stiintifica, raspandirea ITC, nanotehnologiile, biotehnologiile, pe cele servind nomadismul si urbanismul); sa luptam pentru crearea unei societati echitabile (capitalismul ultraliberal nu va avea viata lunga, se va distruge spre 2035, scrie ganditorul francez, adica odata cu apusul supraputerii militaro-financiare care este acum SUA), marirea eficientei pietei (prin legi aspre se vor limita veniturile transnationalelor si se vor pune stavile profiturilor exagerate); favorizarea industriilor creatoare ale unui nivel mai bun de viata pentru toti oamenii (nu prin exagerea consumerismului ci prin satisfacerea nevoilor reale ale oamenilor); dezvoltarea unei clase inalt creative, indiferent de originea sociala; sa ajutam hiperdemocratia sa apara, intarind mijloacele de influentare ale societatii (prin apararea, in primul rand, a Chartei Drepturilor Omului si prin dilatarea democratiei de la politic la social, economie, ecologie). Doar hiperdemocratia va duce la inteligenta universala, de care va beneficia societatea, dupa ce se va fi debarasat de dictatori, de moguli ai pietei si finantelor, de militarii lui Mos Teaca, de talibani religiosi – isi incheie vizionarul Jacques Attali splendidele pagini de analiza a istoriei trecute, prezente si viitoare a individului Homo Sapiens.

- - - - -

Aceasta a fost o selecţie de-a lui Alexandru Mironov, realitatea este mult mai gravă. Attali predică o "dictatură finală", "progresistă", "ştiinţifică", desfiinţarea religiilor şi a familiei, fără însă a o defini drept dictatură, ci drept un stadiu avansat al omenirii. Cine a văzut filmul Matrix îşi cam dă seama despre ce este vorba. 

O organizaţie cu vederi apropiate de cele ale lui Attali, Democratic World Federalists, susţine că dacă ONU nu poate să se transforme într-o federaţie mondială democratică, atunci Federaţia Pământului (Earth Federation) va umple golul.

Un articol apărut în 2006 în România liberă - "Poate fi privită Uniunea Europeană ca o nouă URSS?". Pe atunci aceste aspecte păreau exagerări, autorul - necunoscut - al articolului este critic faţă de ideile eseului lui Vladimir Bukovski, "Uniunea Europeană... o nouă URSS?":

[...] Corpusul argumentativ al volumului "Uniunea Europeana... o noua URSS?" incepe abia de la jumatatea cartii cand documentele sustrase cu ajutorul lui Peter Stroilov din arhiva Fundatiei Gorbaciov dezvolta ideea "Casei comune europene" pe care fostul presedinte Mihai Gorbaciov a lansat-o la 26 martie 1987 si in mod oficial doi ani mai tarziu, intr-un discurs rostit in fata Adunarii Generale a Consiliului Europei. Este o realitate istorica discursul lui Gorbaciov prin care sintagma "Casa comuna europeana" are o profunda incarcatura politica vizand inglobarea URSS in ceea ce se numeste unitate europeana, la fel cum adevarat este si faptul ca in aceeasi perioada dezbaterile asupra unui nou proiect de tratat al Comunitatii Economice Europene (CEE) se aflau in plina desfasurare. Avem deci, certitudinea existentei in anii 1989 şi 1990 a propunerii sovietice asupra "Casei comune europene" si Tratatul de la Maastricht care ambele converg in redarea dimensiunii politice a constructiei europene. Argumentatia lui Bukovski (altminteri deloc lipsita de importanta) este vulnerabila in masura in care nu se raspunde la intrebarea cat din ideile pe care Gorbaciov le discuta cu socialistii europeni din Italia, Franta, Spania (in mare parte redate in paginile volumului) se regasesc in corpul Tratatului de la Maastricht. Este necesara aceasta analogie deoarece premisa eseului este ca implozia Uniunii Sovietice a insemnat difuzia socialismului in Europa de vest, infectand astfel esenta ideii europene. Raspunsul ar fi fost cu atat mai interesant si deosebit de folositor pentru confirmarea ipotezei cu cat derularea evenimentelor are o foarte stranie coincidenta: Uniunea Sovietica se prabuseste in momentul in care Tratatul de la Maastricht era in mare parte ratificat, din 1992 urmand sa intre in vigoare. Atat sintagma "Casei comune europene", cat si realitatea Tratatului de la Maastricht pot fi analizate prin finalitatea procesului pe care-l schitau: daca alianta CEE si URSS sub semnul "Casei comune europene" viza, ca scop final, pacea pe continent, Tratatul de la Maastricht vizeaza o Comunitate Europeana mai bine articulata institutional a carei urmare este pacea. Pe scurt, ceea ce Casa Comuna Europeana afisa ca finalitate, pentru tratatul din 1992 este o consecinta. Atata vreme cat acceptam ca antifascismul si pacea sunt doua concepte ale discursului ideologic sovietic utilizate ca scop si sub semnul carora se savarseau cele mai atroce abuzuri, atunci inseamna in mod implicit recunoasterea relevantei scazute pe care ideile "Casei comune europene" o au actualmente in Uniunea Europeana. [...]

In aceeasi masura, documentele aduc o confirmare in plus a cardasiei, a complicitatii profunde, dintre liderii politici occidentali si Uniunea Sovietica. Un caz reprezentativ il constituie Jacques Attali, fost consilier al presedintelui francez Francois Mitterand, care in 1990 se exprima la modul afirmativ asupra ideii de reprezentare a URSS in Senatul Parlamentului European, cea de-a doua camera asupra careia se discuta la acel moment (ideea fiind abandonata intre timp). Aceeasi persoana avea sa ajunga, dupa 1991, presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu sediul la Londra (p. 132). [...]

O alta interpretare in masura sa dea de gandit pe care Bukovski o face este schimbarea compozitiei sociale a instrumentului cu care socialismul opereaza. Daca socialismul marxist opera cu notiunea de proletariat, in zilele noastre socialismul utilizeaza conceptul "minoritatilor oprimate" precum cele definite pe criterii de optiune sexuala(p. 157). 

>> Jacques Attali: MILLENIUM - Winners and Losers in the Coming World Order

>> REFLECTIONS ON THE EUROPEAN COMMON HOME (The Federalist, Notes – Year XXXII, 1990, Number 1 – Page 30)