S-a lansat campania de P.R. "Euroregionalizaţi România !"

Motto-ul campaniei: "Să regionalizăm România, că ne mai dă UE un bacşiş !"

Nu vă lăsaţi induşi în eroare, şi puterea, şi opoziţia vor regionalizarea României, adică desfiinţarea judeţelor şi apariţia de regiuni (cum au mai fost, de exemplu, după Constituţia RPR din 1952, şi până la cea din 1968).

Coaliţia guvernamentală este mai expusă presiunilor din partea UE, a cărei agendă este eliminarea statelor naţionale şi crearea unui conglomerat - "Europa Unită", pe ruinele acestora; regionalizarea este doar o etapă a acestui plan, euro-regiunile urmând a avea parlamente locale, reprezentare proprie şi relaţii directe, între ele şi cu UE. Cam acelaşi tip de control precum cel urmărit de regimurile comuniste care mutau oamenii de la case la bloc, prin demolări.

Opoziţia îşi permite să speculeze politicianist chestiunea regionalizării, bătând monedă pe "cedarea guvernului în faţa pretenţiilor UDMR", dar ocultând faptul că regionalizarea este un obiectiv europeist (link1, link2), la care ei înşişi au aderat:

Ce convenabil, să dai vina doar pe UDMR...

Nu este deloc o coincidenţă faptul că un europeist precum Iuliu/Gyula Winkler (UDMR/PPE), care susţine trecerea la euro în 2015, este unul dintre cei care au deschis la Bruxelles un birou al "Ţinutului Secuiesc", despre care spune: "biroul Ţinutului Secuiesc va promova zona la Bruxelles şi toate regiunile ar trebui să facă la fel". 

Au sărit toţi de fund în sus la acest anunţ, cu "Ţinutul Secuiesc", dar fac pariu că vor tăcea chitic când se va trece la regionalizarea di granda. Dacă îşi asumă cineva electoral acest subiect. Se pare, totuşi, că va fi pasat după 2012. S-a mai falsificat referendumul constituţional din 2003, poate le merge şi a doua oară. Sau, poate că nu.

Adevărul, 2007: Regionalizarea bate la uşă!:

"Cred că România va fi regionalizată în 10 ani", indică Cristian Pârvulescu, referindu-se la organizarea României în regiuni cu o mare autonomie administrativă, economică şi politică. 

 "În următorii 10 ani, UE are o enormă problemă: continuă sau nu lărgirea?", spune sociologul Alin Teodorescu. Teodorescu, la fel ca şi Cristian Pârvulescu, nu consideră cert viitorul val de extindere a Uniunii Europene. 

Primul consideră că, în cazul continuării extinderii, nu este certă direcţia prioritară: "Dacă va merge spre Turcia, UE va intra adânc în problemele Orientului Mijlociu, de unde nimeni nu a ieşit întreg în ultimii 100 de ani. Dacă va merge spre Moldova - Ucraina - Rusia, atunci Uniunea Europeană va trebui să îşi asume un rol militar pe scena lumii, un rol pe care acum nu îl are. Dacă îşi va asuma un rol militar, atunci Uniunea Europeană (cu Moldova, Ucraina şi Rusia în componenţă) va intra în directă competiţie cu uniunea pacifică SUA - Japonia".

Teodorescu vede România o cheie a lărgirii către Moldova - Ucraina - Rusia, şi pe politicienii români, în cazul în care vor fi activi, în stare să îi convingă pe francezi, germani şi englezi că direcţia optimă de lărgire este spre est mai degrabă decât spre sud-est. [şi, deci, UE să intre în conflict cu SUA şi cu Japonia !] "Rezervele naturale sunt la fel de mari în ambele zone, numai că spaţiul Iaşi - Vladivostock este ceva mai familiar cu normele europene decât Orientul Mijlociu", consideră Teodorescu.

Evenimentul zilei, 2010: Fonduri europene, pierdute de frica regionalizării:

Retorica naţionalistă pune în aşteptare orice demers privind eficientizarea regiunilor de dezvoltare astfel încât rata de absorbţie a fondurilor comunitare să crească considerabil. [no shit !]

Subiectul a fost deschis în ultima perioadă pe două fronturi. De la Palatul Cotroceni, în contextul consultărilor pe tema revizuirii Constituţiei, preşedintele Traian Băsescu a lansat tema reorganizării administrative. 

„Este clar că nimeni nu mai poate vorbi de proiecte regionale atât timp cât noi nu suntem capabili să ieşim din organizarea administrativă de dinainte de Revoluţie. Această organizare a fost justificată pentru sistemul de dinainte de decembrie ’89  [bă, eşti copac ?!], acum nu mai putem duce nici măcar proiectele regionale, pentru că euroregiunile, aşa cum au fost organizate ele, practic, nu au autoritate asupra judeţelor”, a declarat Băsescu, după consultările cu partidele de la jumătatea lui martie. [doar pentru vorbele astea ar merita o suspendare, urmată de o demitere]

VASILE DÂNCU (2009)– DESPRE DESCENTRALIZAREA ŞI REGIONALIZAREA POLITICĂ:

Credeţi că România s-a cuplat la politica Europei comunitare sau se dovedeşte a fi, în continuare, un mecanism gripat?

După ce am terminat cu partea birocratică, ne-am oprit din modernizarea administraţiei şi descentralizare.

Cred că descentralizarea şi regionalizarea politică sunt imperative pragmatice ale acestui timp. Democraţia şi administraţia nu pot rezolva problemele oamenilor de la distanţă, de o manieră generică. Politica trebuie să se apropie de comunităţile concrete pentru a le servi interesele nu doar pentru a răspunde unor ataşamente vagi la oameni sau ideologii.

Fiecare regiune are profilul ei, urgenţele ei şi chiar identităţi culturale distincte. Vrea să fie reprezentată de oameni pe care îi poate trage la răspundere, nu de oameni ascunşi pe liste, oameni pe care îi vede din patru în patru ani. În plus, descentralizarea este o urgenţă majoră: banii trebuie cheltuiţi acolo unde se produc, pe programe votate de comunităţ ile locale. Controlul asupra cheltuirii banului public este o altă cerinţă legată de descentralizare şi el se poate face doar acolo unde avem efectele. Într-o administraţie centralizată, responsabilitatea se depersonalizează şi acesta este cel mai mare rău. 

Va putea juca România, într-un viitor oarecare, rolul liderului regional în structurile europarlamentare?
Greu de crezut. Trebuie să pornim de la o evaluare realistă a situaţiei. România este o ţară supercentralizată, o moştenire a comunismului, dar asta nu e singura explicaţie. Şi ţările care au venit după monarhii puternice sunt destul de centralizate, chiar dacă mult mai raţional. Centralizarea are avantajul că se poate conduce cu oameni puţini, şi chiar mai puţin pregătiţi. Centralizarea ar putea să folosească resursele mai bine, pentru proiecte mari, dar la noi nu mai este cazul. Rămânem centralizaţi pentru ca moştenirea luată de unii în 1989 să nu se disipeze. [lozincă pentru trepanaţi] Încă avem o clasă politică în mare măsură validată înainte de 1989, care ţine cu dinţii de putere. Toţi aceştia ştiu că stăpânul resurselor are puterea. Deci nu se poate face nici justiţie, nici presă liberă, nici transparenţă atâta timp cât toate resursele sunt centralizate. Mai este un lucru, odată ce puterea ar fi dată comunităţilor, ele nu o vor mai lăsa din mâini, iar nomenclatura de la centru rămâne fară resurse. Trebuie să fim realişti – nici comunităţ ile locale nu sunt sută la sută pregătite să ia puterea şi s-o administreze.

În plus, ne-am distrus industria, şi de agricultură ne batem joc. Cum să fim lideri regionali, ce tip de excepţionalitate s-ar putea naşte pe plaiul mioritic.

Acelaşi Dâncu o dă la întors (mai 2011; s-a prins de costul electoral): Vasile Dâncu: România nu câştigă din regionalizare

Nu vom câştiga foarte mult din regionalizare pentru că în România există identităţi regionale puternice, a aratat sociologul Vasile Dâncu, la emisiunea Foc încrucişat de la TVR Info.

În opinia sa, desfiinţarea judeţelor ar fi o miză electorală riscantă [adică este neconvenabilă doar electoral !] pentru politicieni, fiind un obiectiv mai dificil decât bătălia cu pensiile şi salariile.

Globalizare şi regionalizare

Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013

Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (rezumat)