05 aprilie 2011

Stânga din Parlamentul European: "guvernanța economică este ostateca intereselor naționale"



Cât de clar rezultă, deci, din aceste cuvinte, care este adevăratul interes al UE: DISTRUGEREA STATELOR NAŢIONALE.

Eurodeputații consideră că măsurile pentru combaterea crizei economice sunt insuficiente

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a fost aspru criticat de către deputaţii europeni marți dimineață în urma prezentării rezultatelor summit-ului UE din 24-25 martie. Eurodeputații consideră că măsurile luate în cadrul acestuia pentru ameliorarea economiei europene sunt inadecvate și au criticat declarația președintelui conform căreia UE are o poziție comună asupra situației din Libia.

Criza economică

Domnul Herman Van Rompuy a spus că în cadrul summit-ului din martie s-a făcut un important pas înainte în rezolvarea crizei economice [Gata. Au rezolvat-o ! http://hackpedia.info/images/smilies/fun.gif], odată cu aprobarea unui pachet semnificativ de măsuri economice pentru asigurarea stabilității zonei euro și consolidarea guvernanței economice. „Aceste măsuri nu vor rezolva criza, sunt temporare. 400 de miliarde de euro au fost deja investite în criză, care încă nu s-a încheiat“, a fost reacția liberalului belgian Guy Verhofstadt.

Liderul socialist Martin Schulz a fost la fel de critic, întrebând de ce măsurile nu au fost luate în cadrul Consiliului European acum un an. Atât domnul Schulz, cât și domnul Verhofstadt au spus că guvernanța economică este ostateca intereselor naționale.

Copreședintele Verzilor, Daniel Cohn-Bendit, a întrebat ce înseamnă rezultatele pentru cetățenii europeni, adăugând că banii folosiți pentru combaterea crizei nu au fost folosiți cum trebuie. „Am cheltuit mulți bani pentru ce? Pentru a crea inegalități“, a spus dumnealui.

Președintele Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), Joseph Daul, a adus în dezbatere un ton pozitiv, spunând că „deciziile de ordin economic vor ajuta statele noastre să evolueze în direcția bună“. „Pactul Euro Plus (de coordonare economică pentru ameliorarea competitivității, n. r.) este extrem de semnificativ și arată că liderii europeni au voința de a trage învățăminte din criza financiară și economică“, a adăugat dumnealui.

Jan Zahradil, președintele grupului Conservatorii şi Reformiştii Europeni, și-a exprimat temerea că armonizarea impozitelor va fi încurajată de criză.

Libia

Domnul Schulz a spus că lipsa de consens între Franța și Germania privind situația din Libia arată că „nu aveți totul sub control“. Domnul Cohn-Bendit a criticat UE pentru că nu respectă propriile reguli privind comerțul internațional. „Care este valoarea clauzelor privitoare la drepturile omului? Zero“, a spus dumnealui.

O parte din deputaţii europeni au criticat comportamentul statelor membre. „Situația UE în Libia este macabră, Gaddafi este un dictator care luptă împotriva manifestanților cu arme cumpărate de la noi“, a spus domnul Lothar Bisky de la Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică. Conform domnului Godfrey Bloom, de la Grupul Europa Libertății și Democrației, „se știa de mult că Gaddafi este un om rău, dar ne-am făcut că nu vedem acest lucru deoarece avea petrol și bani“.

http://www.europarl.europa.eu/ro/headlines/content/20110324FCS16438/7/html/Eurodeputa%C8%9Bii-consider%C4%83-c%C4%83-m%C4%83surile-pentru-combaterea-crizei-economice-sunt-insuficiente

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: