30 aprilie 2011

Berceanu: Când eu scriam Cartea Neagră a guvernării PSD, unele blonde erau cu Bittner şi Petrache



Radu Berceanu a declarat sâmbătă, referindu-se la Elena Udrea, fără a o nominaliza, că atunci când el scria la Cartea Neagră a guvernării PSD, "unele blonde" erau cu Bittner şi Petrache şi că sunt miniştri care vor să facă 10.000 de km. de drumuri, dar "nu fac deosebirea între bitum şi asfalt", potrivit NewsIn.

"Nu toţi am venit în partid după 2006, de când partidul e numai la putere. Când eu am coordonat şi am şi scris o mare parte din Cartea Neagră a guvernării (PSD, n.r.), pe vremea aia (2002-2003, n.r.) unele blonde erau cu Bittner şi cu Petrache", a spus Berceanu, citat de Realitatea TV. Berceanu îi dă astfel replica Elenei Udrea care sugera că Vasile Blaga ar fi apropiat de PSD şi PNL, întrucât liderii opoziţiei nu îl atacă.

Şeful PDL Dolj a criticat şi faptul că doar la o lună după ce Udrea a cerut public demisia premierului Boc acum ea este "mare susţinător" al candidaturii acestuia la şefia PDL. "Au fost două voturi ca să rămână în continuare prim-ministru Emil Boc, al meu şi al preşedintelui de la Cluj. Unii public s-au exprimat, fiind în Guvern, împotriva primului-ministru, iar ca un ministru să ceară el demisia primului-ministru şi să rămână în Guvern este o premieră mondială, numai la noi în România se poate. După o lună şi ceva văd că e mare susţinător acel ministru, mie mi se par lucruri care la un moment dat au o problemă cu logica", a mai afirmat Radu Berceanu.

El a sugerat apoi că Elena Udrea nu se pricepe la probleme de infrastructură, deşi îşi propune să contruiască mii de kilometri de drumuri. "Sunt în Guvern actualmente unii care n-au citit atâtea cărţi câte a scris dl. Oprea, de exemplu. (...) Sunt unii care fac sau vor să facă 10.000 de km de drumuri judeţene, dar nu ştiu dacă fac deosebirea între bitum şi asfalt", a mai acuzat Berceanu.

România liberă

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Udrea simte mirosul banului...

Riddick spunea...

Prea ne crede proşti. A început să tragă partidul în jos (deşi, nu îmi amintesc să îl fi ridicat vreodată). Palavre, palavre...

Crystal Clear spunea...

Se face o foarte mare greseala promovand femeile in acest fel.Pe primul loc trebuie sa fie profesionalismul, inteligenta ,abilitatile naturale de politician etc.Frumusetea trebuie sa fie doar un accesoriu decent .

Riddick spunea...

I-a făcut Baconschi elogiu, deh...

Dealtfel, începe să se cam ofilească. :)))

Crystal Clear spunea...

Deh, anii trec :))))


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: