Legenda ţăranului român şi a darnicei doamne UE

Circulă pe net:

Legenda ţăranului român şi a darnicei doamne UE

A fost odată un ţăran sărac, dar cinstit, că de-aia era şi sărac. El putea fi deopotrivă român, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez, croat ori sârb, ori albanez, ucrainean, rus, moldovean, turc, sau orice altă naţie, importante fiind - în acest caz - sărăcia şi cinstea. De altfel, în diverse variante, povestea circulă şi în folclorul nou al amintitelor popoare.

În satul lui, uitat de lume, se auzise că undeva, departe, peste mări şi ţări, s-ar afla o cucoană înstărită, cu dărnicie fără seamăn, care s-ar fi numit Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile Cucoanei.

Într-o bună zi şi-a pus traista in băţ si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a bătut la poartă şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola si gumă de mestecat. Ţăranul de-abia s-a atins de ele şi şi-a spus necazul :

- Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna pe la noi însă-i cam lungă, ţine aproape şase-şapte luni pe an. Ca să lucrez bine pământul aş avea nevoie de o pereche de încălţări noi. Sunt desculţ şi mi-e frig, doar atât iţi cer.

Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit:

- Omule, esti desculţ şi eu te înţeleg... Dar, tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă si de calitate europeană - Armani. Ţine de frig, de ploaie.

Dacă a văzut aşa, omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a facut calea-ntoarsă, spunându-şi:

- Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic.

A trecut iarna, şi, din gerurile sale cumplite, omul a ieşit cu un deget degerat. Apoi, la sfârşitul verii, istovit de munca pământului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi:

- Coană Mare, sunt desculţ, o pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine.

Doamna l-a privit iar cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, de firmă.

- Dacă-i degeaba, merită s-o iau, îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.

A mai trecut o iarnă grea, cu chiu cu vai şi în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primăvara, vara, şi pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit iar de Doamna cea darnică şi a pornit iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia, şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de  întors s-a întors tot cu o bască.

Totuşi, nu s-a dat bătut.

An dupa an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar.

Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat şi la spital a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.

Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniune care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având mai multe viteze şi telecomandă.

Omul a mulţumit şi, întorcându-se în satul său cu maşinăria cea arătoasă, a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte fu călcat de hoţi. Aceştia nu găsiră mare lucru, dar plecară acasă cu saci întregi de băşti. În prag de iarnă ţăranul s-a pomenit astfel fără nicio bască.

Hoţii, oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul.

Aşa că, aşezat comod în căruciorul său silenţios, cu mai multe viteze, a pornit iar la drum şi s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus:

- Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi.

Doamna l-a măsurat din cap până la brâu, acolo de unde începea căruciorul, şi, gânditoare, i-a spus:

- Bade, dragă, eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot dărui acum, este o pereche de încălţări. Apropo, aşa cum te văd, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască.

Această poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut. Dar personajele, din păcate, le vedem în fiecare zi in jurul nostru...