18 noiembrie 2010
Când l-a desemnat "România" ca să o "reprezinte" pe Emil Constantinescu ?
Nu, nu atunci. Acum. (fragment din interviul acordat agenţiei de ştiri Agerpres):
"Pentru multe persoane, pentru multe ţări criza este o oportunitate. Se lucrează intens la aceasta şi am bucuria să reprezint România în multe grupuri de reflecţie care gândesc la soluţii pentru criza pe plan global, pe plan european sau pe plan regional. Aceasta am şi făcut de o lună şi jumătate, am participat ca membru al boardului internaţional al celui mai mare proiect mondial de stabilitate, am participat la conferinţa pentru America Latină şi mă voi duce la cea din sud-estul Asiei, pentru că astfel, numai respectând legea prin idei noi şi adecvate, putem să realizăm acest lucru. De asemenea, m-am întors acum câteva zile din Cairo, unde am participat ca membru al boardului internaţional Habitat for Humanity, care se ocupă de oamenii nevoiaşi şi de problemele lor. Azi noapte (miercuri - n.r.) m-am întors de la Paris, unde am oferit Premiul European Bussines Awards, unde am avut bucuria să văd şi Petromul. Sigur, am participat la foarte multe întâlniri cu tineretul în special, am fost invitat la universităţile din Lima, din Saint Petersburg, din Atena, pe baza acestei crize. Ea este, repet, o problemă doar pentru cei incapabili să vadă soluţii. România nu are nicio justificare să se găsească în criză economică sau financiară. România are resurse naturale ale solului şi subsolului mult mai importante decât ţările vecine - Bulgaria, Ungaria, Ucraina sau oricare altele".
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Ştire Realitatea.net : Prefectul Capitalei a anunţat că va ataca în instanţă o autorizaţie de construcţie emisă de Primăria sectorului...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
28 iunie 1914 Sună ciudat, dublat în portugheză, dar este titrat RO. De văzut şi Colonelul Redl , şi de acolo mai ales scenele: "direc...
-
Am redescoperit un articol din numărul mai-iunie 1991 al revistei Meridian , revistă bilunară (director - Dorin Tudoran, redactor as...
-
Informaţia ajunge în locurile unde trebuie să se ia decizia, dar chiar acolo este cauza neacţionării sau a trecerii sub tăcere. Cei din su...
-
După Vântu-TV, aşa ar fi. Eu unul nu prea cred, este sub arest în Siria. Nu, nu cred. Să vedem ce mai iese... http://www.evz.ro/artic...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
De ce Ucraina (şi patronii săi) ţin să acrediteze povestea cum că primul F-16 ucrainean a fost doborât de o instalaţie Patriot proprie , ş...


6 comentarii :
E Constantinescu nu reprezinta Romania.A reprezentat-o o singura data dupa care s-a declarat invins.
Este insa GLOBTROTTER pe banii Romaniei fara a fi ales de romani.
A fost atras de tot felul de "sorosi" ca sa faca lobby
Nu a reprezentat-o nici în funcţia prezidenţială. Datorită lui s-au pierdut 8-9 ani (2000-2009, cu guverne de stânga sau "amestecate").
In 1996 cand l-am ales am plans pe strada.
Ma oftic atat de rau de fiecare data cand ma pacaleste cineva incat nu mai pot sa-l vad in ochi toata viata.
Mi-e atat de necaz pentru ca eu investesc increderea mea in el .
Ceea ce este imens pentru mine si ZERO pentru persoana respectiva...
In viata am avut parte 99% numai de asa ceva
Am avut un semn de întrebare încă de la desemnarea sa drept candidat al CDR în 1992, propus de madam Blandiana (Coposu s-a lăsat greu, sedinţa a durat până seara târziu; nici Manolescu nu ar fi fost departe ca performanţe, deşi poate nu şi-ar fi ridicat după aia poalele-n cap).
Eu n-aveam de unde sa stiu pe atunci de Blandiana, etc...
Scria în revista "22" (mai am o parte din colecţie, am găsit articolul prin vară, când am recitit câteva numere din "22"). A spus şi la REL, BBC...
Trimiteți un comentariu