21 iulie 2010
Pe scurt, despre Ceauşeşti
Au fost deshumate presupusele rămăşiţe pământeşti ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, la cimitirul Ghencea din Bucureşti.
L-au terminat "ai lui", ca să-i închidă gura. Majoritatea dintre "emanaţi" erau documentaţi de DSS ca agenţi străini (Est).
Cu boala lui de diabet, este puţin probabil să fi ajuns la 75 de ani. Se spune că ar mai fi trăit maximum doi ani.
Unde este faimoasa "agendă" pe care Ceauşescu ar fi recuperat-o din reşedinţa de la Snagov ? (după ce a fugit cu elicopterul de pe clădirea CC, a cerut aterizarea la Snagov, agenda a fost principalul obiect luat de acolo). Nu cred că avea fişiere pe calculator, avea aversiune faţă de "drăcovenie".
Ceauşescu a fost până la final un marxist internaţionalist (aşa-zisul lui "naţionalism" era conjunctural, în scop propagandistic).
A cântat "Internaţionala", înainte de a fi împuşcat.
C.V. Tudor (Realitatea TV): "L-au "nituit". În el s-au tras peste 600 de gloanţe, iar în ea, peste 700"... 1300/30 = 43 de încărcătoare de AK-47. Dacă luăm de bun numărul de trei paraşutişti care au tras (dintre cei opt care fuseseră aduşi cu elicopterul în scopul executării celor doi), ar însemna că ar fi reîncărcat de vreo 14 ori. Absurd, ca şi varianta că ar fi tras "şi militarii din posturile de gardă din apropiere".
Aproximativ 1000 de morţi sunt opera "înlocuitorilor" lui Ceauşescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Dambisa Moyo este o economistă de origine africană, care a lucrat pentru Banca Mondială şi pentru banca Goldman Sachs . A scris două căr...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu, arestat aseară pentru 30 de zile, a ajuns azi-noapte din nou la spital . Azi, avo...
-
Iliescu i-a facut oameni pe Patriciu, Copos & Co. 2 9 March, 2010 09:56 AM ...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Political upheaval has hit Finland, and it’s merely a foreshadowing of bigger changes ahead. The core issue is whether Finland ought t...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
" Invisible Empire " va fi lansat pe 15 aprilie 2010
-
Cazul Voicu: reţeaua contraatacă Articol de Rodica Culcer în revista 22 C ine s-a grăbit să salute votul din Senat, prin care era înc...
-
De văzut şi viitoarea traiectorie a lui Hrebenciuc: dacă PSD nu-l scuipă afară - şi repede! -, atunci şi Centrala PSD acţionează conform. Co...
-
Clipul înregistrat cu trei zile înaintea referendumului. Nimeni din opoziţie nu a adoptat şi anunţat tactica cea mai eficientă de contra...
8 comentarii :
Excelenta replica la tembelismul de astazi cu deshumarea !
In agenda erau conturile?
Din cate stiu eu au mai murit si altii care stiau ceva despre conturi.
Dar majoritatea celor care stiau de ele sunt in viata.Si sunt foarte bogati
Despre agendă a vorbit Stănculescu (nu îmi amintesc exact, dar altcineva a deschis subiectul şi a fost nevoit să confirme că a predat personal agenda, dar nu a spus cui a predat-o).
Se spune că erau nişte texte codate în agendă, ar fi putut fi şi numere de conturi, şi alte chestii.
La proces Ceausescu era foarte sigur ca nu se vor afla conturile.Asa mi s-a parut mie
Nu cred că-l dureau pe el conturile atunci. S-a prins de situaţie la destul timp după începerea "procesului", el credea că masele vor sări în apararea sa.
L-a dus cu preşul şi Stănculescu, care făcea un avion din hârtie îndoită (probabil era un cod: "ssst! vă scot eu!").
Corect.
Doamne ce oameni !
Am uitat sa-ti spun ca de cate ori intru aici pe blog ma distrez copios cand vad broasca raioasa gata de atac.
Noroc ca ai pus-o in borcan cu capac.
Altfel sare pe noi !
:))
Oaky este de fapt conservată, doar se mişcă în alcool. Sssst! să nu audă nimeni... ;-)
Parca-i vie :)))
Trimiteți un comentariu