20 iulie 2010

Andrei Cornea (revista 22): Trecut – prezent


Cât de diferită e scena politică românească faţă de cea de acum 95 de ani?

Recitind, zilele acestea, unele pagini din admirabilele memorii ale lui I.G. Duca, m-am întrebat – banală întrebare – ce-ar fi făcut în zilele de azi oamenii politici din timpurile despre care tocmai citeam (perioada neutralităţii României, 1914-1916), confruntaţi fiind cu problemele noastre – criză economică, inundaţii, corupţie, reformă administrativă, pensii, Uniunea Europeană etc. Dar şi invers: ce s-ar fi întâmplat cu ai noştri - cu Băsescu, Antonescu, Ponta, Videanu, Boc, Iliescu şi ceilalţi – dacă ar fi puşi să joace, nitam-nisam, rolurile lui I.I.C. Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu sau Petre Carp?

Negăsind un răspuns simplu, mă voi mulţumi să comentez două pasaje din Memorii.1 Cine vrea, va deduce de aici cum „stăm“ faţă de înaintaşii noştri – mai rău, ori mai bine.

În primul pasaj, Duca reconstituie dezbaterile din parlament, dezbateri ce au urmat Adresei Tronului din toamna lui 1915. Situaţia era tensionată. Guvernul Brătianu menţinea încă România în neutralitate, în timp ce negocia intens cu Antanta. Puterile Centrale făceau intrigi pentru menţinerea neutralităţii. În interior, conservatorii-democraţi ai lui Take Ionescu şi conservatorii lui Nicolae Filipescu cereau insistent intervenţia României de partea Antantei. Conservatorii progermani, Marghiloman, Carp, Maiorescu trăgeau în direcţia contrară. Dezbaterile trebuiau deci să fie furtunoase.




Totuşi, nu ne-am fi aşteptat de la Duca să amintească în linişte că primul vorbitor, un oarecare Leonte Moldovan, „a vorbit o zi întreagă... şi a reuşit să mişte adânc adunarea“. (p.66). (Ia închipuiţi-vi-l în rolul său pe „marele“ orator Crin Antonescu, „mişcând“ Camera Deputaţilor timp de o zi întreagă!) Dar asta-i puţin faţă de ce a urmat. Duca nu spune cât timp a vorbit apoi Petre Carp – adversar hotărât al Antantei, dar notează că, deşi „Camera nu împărtăşea vederile lui Carp“, cuvântul său a fost ascultat de toată lumea cu „un întreit respect, cu respectul datorit (sic!) vârstei, cu respectul datorit talentului, cu respectul datorit unor convingeri atotputernice“. Avem noi ceva de pus aici în loc? Huiduieli, da, şi celebra campanie „noi vrem respect“! Dar imaginaţi-vă că, după Carp, a venit rândul lui C. Stere, de asemenea germanofil. Şi acesta a vorbit admirabil, zice Duca, şi nu una, ci timp de două zile consecutiv! Oare l-a întrerupt cineva? Cineva a strigat: „afară“? Nimeni n-a făcut-o, dintre adversari sau prieteni! Dar Stere nu a fost o excepţie. Tot două zile a vorbit apoi şi Take Ionescu, antantist şi adversar al guvernului. Vi-l reprezentaţi pe Boc vorbind timp de două zile în şir, ţinând cu sufletul la gură, ca la teatru, o adunare ostilă politic? Şi cine dintre participanţii la şedinţă s-ar osteni să consemneze în amintirile sale ca memorabil un discurs al acestuia sau al lui Ponta? De neimaginat. Veţi zice că România se pregătea atunci să intre în război! De acord, dar Duca ne lasă să înţelegem că discursuri de o zi sau două (parlamentare) nu formau o excepţie în parlamentarismul românesc.

Şi acum, cealaltă faţă a lucrurilor: opoziţia proantantistă condusă de Take Ionescu şi Nicolae Filipescu organizase, în toamna lui 1915, o mare manifestaţie antiguvernamentală şi prointervenţionistă. Încercând să pătrundă în Piaţa Palatului dinspre Piaţa Teatrului (Hotelul Novotel de azi), manifestanţii sunt opriţi de poliţie. Ei forţează, „de unde somaţiuni, şarjă de cavalerie, panică, încăierare“. E şi un mort printre manifestanţi. Apoi lumea se împrăştie. Acţiunea opoziţiei se vădeşte un eşec. De ce? Se va vedea. Ajuns seara acasă (p.50), Nicolae Filipescu mai are – zice Duca – „o licărire de speranţă“. Asta, fiindcă oamenii săi tocmai vin şi îi spun: „Coane Nicule, e un mort! – Un ardelean, un bucovinean, un frate asuprit?“. „Se înţelege, comentează Duca, ce campanie s-ar fi putut face în jurul unui atare cadavru.“ „– Nu, i se răspunde „cu sfială“, este doar un biet ovreiaş pripăşit. – Doar nu vreţi să fac din acesta un erou, martirul unităţii naţionale!“, exclamă Filipescu bosumflat. Duca încheie, calificând incidentul un „lamentabil fiasco“.

„Fiasco“, fireşte, căci „un biet ovreiaş pripăşit“ putea fi, la urma-urmelor, asuprit, dar cum să fie tocmai el „frate“? Ba şi „erou, martir“ al cauzei naţionale? Cu neputinţă. Şi totuşi „ovreiaşii“ urmau să fie chemaţi să-şi verse sângele în campania 1916-1918, fără a avea, în majoritate, nici măcar cetăţenia româ­nă! Vieţile omeneşti cântăreau pe atunci diferit, sângele unora era mai preţios decât al altora, unii erau „pripăşiţi“, alţii „fraţi“. „Mica Românie“ era egoistă, inegalitară, antisemită, şovină. Avea, ce-i drept, din belşug talente; avea, poate, şi o anume măreţie...
Era mai bine atunci? E mai bine acum?

Note:
1. I.G. Duca, Memorii, vol.II, Timişoara, 1993
(editor Stelian Neagoe).

http://www.revista22.ro/articol-8601.html

8 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Spre deosebire de atunci ,acum avem experienta a doua razboaie modiale
,precum si experianta dar si mostenirea comunista.Situatiile nu sunt cmparabile ,iar eu nu sunt genul care sa planga dupa ce-a fost
Ma uit inainte ca sa gasesc solutii :)


Nu stiu daca ai vazut :

http://www.mediafax.ro/externe/partidul-lui-jaroslaw-kaczynski-nu-exclude-o-crima-la-smolensk-6638097

Crystal Clear spunea...

Ce bine ne-ar prinde acum in Romania niste "ovreiasi prapaditi"...

Riddick spunea...

Desigur, înainte, dar să nu repetăm greşelile din trecut.

Să nu fie gen Nati Meir ! :)))


Cu Smolensk, greu. Au şters urmele.

Nici acum nu ştiu sigur dacă cel care a filmat în pădure se numeşte Andriej Mendierej (j se citeşte i) şi dacă e mort sau nu. Ciudat, s-ar fi întâmplat în Kiev, răsufla ceva...

Crystal Clear spunea...

1.
Nati Meir:))))
Eu nu vorbeam de evrei dusi cu pluta :))))
Ci de evreii care-si educa copii intr-un stil exceptional,care inventeaza mereu ceva ca sa supravietuiasca si sa le mearga bine si care ,in general sunt cu picioarele pe pamant.

2.
Smolensk- video-parerea mea:
nenorocirea este in stransa legatura cu serviciile poloneze care au tradat-cu exceptia unui individ care l-a pus pe YouTube.( probabil ca nu putea sa faca altfel-ar fi fost lichidat)

Riddick spunea...

Ăla cu filmarea nu era polonez sigur.

Imposibil sa fie omorât unul în ziua amiaza mare într-un spital din Kiev ("trei indivizi mascaţi")şi să nu fie vâlvă...

Am devenit mai sceptic în legatură cu asasinarea lui.

Totuşi, PRIMUL clip postat pe Youtube a fost şters (de fapt, tot contul Youtube al userului, chiar de Youtube), noroc că au salvat alţii clipul.

Crystal Clear spunea...

Povestea cu taiatul conductelor de alimentare cu oxigen, sange etc in spital-mi s-a parut de la inceput ca luata din filme

Riddick spunea...

Le-au smuls, cică...

"Procedura standard".

Problema este - cum de a scăpat de "prima tentativă de asasinare", ce, ăia nu ştiu meserie ?

Oricum, sunt atent la eventuale noi informaţii despre caz.

Crystal Clear spunea...

"ce, ăia nu ştiu meserie ?"
:)))))

Trebuia sa fie cu suspans :)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: