Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Dambisa Moyo este o economistă de origine africană, care a lucrat pentru Banca Mondială şi pentru banca Goldman Sachs . A scris două căr...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu, arestat aseară pentru 30 de zile, a ajuns azi-noapte din nou la spital . Azi, avo...
-
Iliescu i-a facut oameni pe Patriciu, Copos & Co. 2 9 March, 2010 09:56 AM ...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
" Invisible Empire " va fi lansat pe 15 aprilie 2010
-
Cazul Voicu: reţeaua contraatacă Articol de Rodica Culcer în revista 22 C ine s-a grăbit să salute votul din Senat, prin care era înc...
-
Political upheaval has hit Finland, and it’s merely a foreshadowing of bigger changes ahead. The core issue is whether Finland ought t...
3 comentarii :
Cred ca singura solutie este sa facem ca si M Savage sa spunem peste tot ce face Soros si toata elita asta care vrea guvern mondial
Trebuie sa contestam peste tot ceea ce spun fostii securist, actuali globalisti ca
Misu Negritoiu:
"ING: Romania are o capacitate de guvernare modesta si are nevoie de ancore externe, de cineva care este mai putin emotiv"
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7491028-ing-romania-are-capacitate-guvernare-modesta-are-nevoie-ancore-externe-cineva-care-este-mai-putin-emotiv.htm
Asta este din ciclul:"bravi romani"
in care intra o multime de "elitisti sectanti"
Aha, deci l-ai văzut pe Negriţoiu... vroiam să fac o postare pe tema asta, dar nu am destule informaţii despre manevrele ING Bank din ultima vreme.
Oricum, e clar ce-i cu ăsta.
ING a intrat in Romania de prin 1995.Negritoiu a fost director inca de la inceput.Daca tin eu bine minte Negritoiu era mare mahar pe la Min.Com Exterior inainte de 89.
deci este clar cum a intrat ING in Romania si de cine este sustinut.
Comportamentul ING fata de romani este mizerabil ,sunt aroganti, isi dau numai aere.
Ca sa nu mai spun ce dobanzi proaste au..
Ei au intrat aici in mod special numai pentru corporatii : Mc Donalds, Coca-cola, Unilever etc
Un exponent perfect al guvernarii globale.
Trimiteți un comentariu