intră bine-n problemă cam de pe aici (6:35)
Războiul, cu toate ale lui, ar putea să vă facă, cine știe cum, să uitați că există niște întrebări fără răspuns / Mă gândesc că războiul, cu toate ale lui, cu toți „experții militari” desăvârșiți și care se acoperă de glorie la televizor ar putea să vă facă, cine știe cum, să uitați că există niște întrebări fără răspuns.
Așadar, le adresez încă o dată celor în drept, ca un îndemn la fericire
și dragoste frățească și mânat, desigur, de grija ca la viitoarele
alegeri, opoziția acelui moment să se folosească de absența
răspunsurilor pentru a deranja bunul mers al țărișoarei noastre către
istorie: 1 – ce ai făcut
cu împrumuturile exorbitante, dragă și iubite selfist Câțu, au ele vreun
rol în dezastrul financiar în care se găsește țara? 2 – cum merge
ancheta privitoare la crimele de la Caracal, evident și la crima
organizată specializată în trafic de carne vie (tot de acolo), domnule
Ministru de Interne? 3 – unde sunt izoletele și de ce au fost
ele cumpărate, este real prețul de achiziție, domnule Arafat? 4 – cine a
dat ordinul de încălcare a restricțiilor și a trimis în plin lockdown
românii la sparanghel, domnule Președinte? 5 – cine v-a obligat să
semnați actul prin care ați acceptat raptul teritoriilor românești din
Ucraina, domnule Președinte Constantinescu? 6
– a existat vreun refugiat român din Ucraina (din teritoriile
românești) și dacă da, a primit vreun blid de mâncare dacă a spus în
românește „bună ziua”, sau a trebuit să traducă în ucraineană, domnilor
ong iști? 7 – mai există procurori în România, domnule Procuror
General, care să ancheteze hoțiile pandemiei sau sunt cu toții
preocupați să rezolve în cel mai scurt timp posibil furtul calificat, dovedit și sinistru de la alegerile pentru Primăria Sectorului I, despre care se tace în modul cel mai semnificativ? 8
– știți cumva când și în ce împrejurare au murit (au fost uciși) 2.942
de români nevinovați în București, despre care nu se vorbește, despre
care nu se mai știe nimic, domnilor parlamentari? 9 – doamnelor
și domnilor, în general, dormiți bine noaptea sau, urmare a splendidelor
reclame pe care CNA ul se face că nu le vede, ați aflat de la o vecină
că Optisomn este remediul ideal pentru ficat, pentru siluetă și,
evident, pentru odihnă? Mă opresc la cifra 9, dar nu întâmplător,
deoarece (citez): – persoanele marcate de această cifră sunt pline de
compasiune, dragoste și blândețe. Cu toate astea, neputința de a renunța
la trecut îi poate împiedica să meargă înainte. În numerologie cifra 9
simbolizează sfârșitul unui ciclu, succesul, realizarea scopurilor și
sfârșiturile de toate tipurile. După cum vedeți, distinși și mult
iubiți interlocutori, totul este perfect, mai mult decât perfect, este
chiar un viitor apropiat!
Mirel Palada: Asta cu Erdoğan e cum e. Dar
aia cu Venezuela, cum vi se pare? E pur și simplu genială în
absurditatea ei. Pînă deunăzi nu știau ce să facă să-l dea jos pe
Maduro. Numa ăla din Coreea de Nord și ăla din Iran erau mai demonizați
decît Maduro. Ciuma pămîntului. Dictatorul lepră. Acuma se căciulesc
toți pe lîngă ei, se gudură să le dea petrol, să neutralizeze embargoul
rusesc. Ah, cîtă deontologie. Ah, ce delicios drum al Damascului.
Curat murdar, coane Machiavelli. Stai, că n-am terminat. Stai, că mai
am. Nu doar țările și șefii de stat beneficiază de pe urma acestor
convenabile reconsiderări în al treișpelea ceas. Ați
auzit de Ciuma Roșie? Ați auzit de PeeSeeDee, acest partid jegos și
medieval care trebuie pur și simplu șters de pe fața pămîntului?
N-aveați cum să nu auziți. Musai ați auzit. Pentru că între timp s-a dat
de trei ori peste cap și s-a transformat peste noapte într-un partener
politic respectabil, care contribuie semnificativ la arhitectura de
securitate a statului român și la eforturile consolidate de răspîndire a
democrației pe glob, în lupta cu adversarii politici geostrategici, cu
dictatura și cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului, a libertății
și suveranității. Ah, ce limbaj delicios. Ah, ce-mi place drumul
Damascului. Din Muie PSD s-a transformat în partenerul senior de
guvernare. Cel care, printre altele, a primit ditamai ministerul
apărării naționale, fix cînd am ajuns să fim vecini cu cel mai mare
război din Europa după al Doilea Război Mondial. Remarcabil. Mițo, dă-mi
sărurile, că-mi vine să leșin de plăcere.AMERICAN
AND UK MILITARY "ADVISORS", PLUS FRANCE INTEL OPERATIVES HOLED-UP WITH
AZOV NAZIS IN MARIUPOL - NOW TRAPPED BY RUSSIAN FORCES / At present, whatever
remains of Ukrainian Army AZOV Regiment (the Actual NAZI Regiment) is
holed-up inside the vast Azovstal Chemical Plant in Mariupol, Ukraine.
The group totaling 20 — of US and UK military advisors as well as
several Ukrainian SBU (secret police) advisors—is holed up, together
with Azov fighters. Despite being offered several prior chances to evacuate Mariupol, they chose to stay. Now, they are too late to evacuate as Russian forces pummel that area to De-Nazify it. Overnight, Ukraine
sent two military helicopters to Mariupol to try to rescue the trapped
US, UK and Secret Police persons. Both those helicopters were SHOT DOWN.
One of those helicopters had 17 aboard, 15 of whom died when the
chopper was hit and crashed into the earth. The two survivors have been
taken prisoner by Russian forces. The second helicopter was hit several
kilometers off the coast of Mariupol, and fell into the Sea of Azov.
Rescue craft were sent, but no word yet on finding anything or anyone in
the water. One of the
Mi-8 helicopters was shot down by . . . . . . . An American STINGER
anti-aircraft, man-launched missile, supplied to Ukraine by the United
States and later captured from the Ukrainian forces by Russian forces. MORE! From the helicopter that crashed into the earth, COVERT INTEL SOURCES now tell me, the bodies of two French Intelligence operatives, allegedly with DGSE credentials, were also said to have been recovered.
If true, this would explain French President Macron's desperate
attempts to have a French-led evacuation out of Mariupol last week!
Macron's requests to Putin were declined. If French Intelligence Agents
were embedded with AZOV NAZI troops, then this is a massive PR problem
for both France and for NATO. HAL TURNER EDITORIAL OPINION At some point, the presence of foreign military "Advisors" and foreign Intelligence "operatives" is going to transform this from a Ukraine-Russia conflict, to a NATO-Russia conflict. Once that threshold is officially crossed (and it is solely up to Russia to decide) then was is upon us all.
Alarming Results Of Another Round Of Negotiations Between Ukraine And Russia / Moscow’s possible consent to the Kiev’s proposals
may mean the Russia’s unconditional military and diplomatic defeat. The
history of mankind has not known a single example when ensuring the
security of a state carried out according to the Kiev’s scheme would
lead to the creation of its real status quo. Agreeing
to the Kiev’s demands will only be a preparation for Russia’s new war
not only against Ukraine, but against the entire West. This
diplomatic step would be the beginning of another global conflict. The
West is always betting on a coup in Russia. By renouncing its
territorial claims to Crimea and the Donbass region, Kiev
is imposing a treaty, according to which NATO countries will definitely
enter the war on the side of Ukraine in the next armed conflict.
Judging by the case of the Minsk Agreements, Kiev has clearly
demonstrated its unwillingness to comply with international agreements.
Since the proposed security guarantees do not apply to the territories
of Crimea and Donbass, which the parties have yet to determine, Ukraine
will be able to continue its attacks on Donbass, and may launch another
military operation against the population of Crimea. If Russia agrees to
the proposals, in 15 years, which Kiev allocates for negotiations on
the status of Crimea, and even much faster, Ukraine will have the
opportunity to destabilize the situation in Crimea by supporting the
pro-Ukrainian part of the population, including Crimean Tatars, given
that Moscow’s “status” will be significantly damaged if it does not
reach the declared aims of the military operation in Ukraine. If
Russia responds to the possible aggression from Ukraine, NATO countries
will be involved to “protect the security of Ukraine”.
Ukraine is preparing the heaviest blow to Orthodoxy in the last two centuries / If the Ukrainian parliament (Rada) eventually adopts amendments to the law that would ban the work of the Russian Orthodox Church in Ukraine, the most severe blow to religious freedom in Europe in the last two centuries would occur. With this move, the Kiev regime would show its true face, and it would be shown who the real rulers of the Kiev rulers are.[...] This proposal of the Ukrainian deputies is legally unsustainable,
our interlocutor adds - freedom of religion is subject to certain
restrictions, but, as he says, they must be interpreted very
restrictively - with the call for protection of public order, certain
rights can be limited, but one church to be completely banned, is
completely unsustainable. [...] Given that the
believers of the Ukrainian Orthodox Church are already perceived as
second-class citizens and exponents of an" aggressive Moscow ", as it is
presented in Kiev's political jargon, these laws are, unfortunately, only legalization of second-class people who are believers of the Ukrainian Orthodox Church.
Is Russia the REAL target of Western sanctions? / The first tweet I saw when I checked my timeline this morning was from foreign policy analyst Clint Ehlirch, pointing out that the Russian ruble has already started recovering from the dip created by Western sanctions, and is almost at pre-war levels. Ehrlich states, “sanctions were designed to collapse the value of the Ruble, they have failed”. … to which I can only respond, well “were they?” … and perhaps more importantly, “have they?” Because it doesn’t really look like it, does it? If anything, the sanctions seem to be at best rather impotent, and at worst amazingly counterproductive. [...] Recall that “the worst food shortages for fifty years” were predicted as a result of Covid. But they never materialised. Likewise, we were due to experience Covid-related energy disruptions and power cuts. Short of the UK’s damp squib of a “petrol crisis”, they never really arrived. But now they are heading our way after all – because war and sanctions Increased food prices, decreased use of fossil fuels, lowering standards of living, public money poured into “renewables”. This is all part of a very familiar agenda, isn’t it? Regardless of what you feel about Putin, Zelensky, the war in general or Ukrainian Nazis, it’s time to confront the elephant in room. We need to be asking: What exactly is the real aim of these sanctions? And how come they align so perfectly with the great reset?
Prilepin: Let's include the whole of Ukraine in the Russian Federation
/ The whole of Ukraine should be included in the composition of the
Russian Federation, we already have so many sanctions that it will not
affect anything, said Zakhar Prilepin. "Russia still has a lot of work
to do in Ukraine. It's going to be damn hard. But, things are so that
the smartest thing will be the most radical and the craziest. And that
is: the accommodation of the whole of Ukraine within the Russian
Federation. "The reorganization of its territory should take place
within Russia, regardless of whether it will gain autonomy, some
statehood or some third form."
WORLD WAR III: Guerrilla and anti-guerrilla warfare. Mikhail Kryzhanovsky / A guerrilla army may increase the cost of maintaining an occupation above what the foreign power may wish to bear.
Against a local regime, the guerrillas may make governance impossible
with terror strikes and sabotage, and even combination of forces to
depose their local enemies in conventional battle. These tactics are
useful in demoralizing an enemy, while raising the morale of the
guerrillas. In many
cases, a small force holds off a much larger and better equipped army
for a long time, as in Russia’s Second Chechen War. Guerrilla
operations include attacks on transportation routes, individual groups
of police and military, installations and structures, economic
enterprises and targeted civilians, politicians included. Attacking in
small groups, using camouflage and captured weapons of that enemy, the
guerrilla force can constantly keep pressure on its foes and diminish
its numbers, while still allowing escape with relatively few casualties.
The intention of such
attacks is not only military but political, aiming to demoralize target
populations or governments, or goading an overreaction that forces the
population to take sides for or against the guerrillas. Ambushes on key transportation routes are a hallmark of guerrilla operations, causing both economic and political disruption.
7 comentarii :
Legat de pacea de la București. A mai fost una, în urma căreia am cîștigat Cadrilaterul. Plus o palmă simbolică pe obrazul NATO, înfrînt acolo unde a pornit oficial nebunia - cu întrunirea de la București în care s-a aruncat pe piață, ca un deziderat, primirea Ucrainei în alianță.
Da, în 1913. După ce în Bulgaria am înaintat fără a trage un foc de armă (bulgarii aveau ordin să nu opună rezistenţă), dar cu morţi de holeră. După al doilea război balcanic.
("O delegație formată din 4 parlamentari români: Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, Deputat Dumitru Coarnă, Deputat Mihai Lasca și Deputat Francisc Tobă, a avut miercuri o întâlnire cu Ambasadorul Federației Ruse, Domnul Valery Kuzmin
Potrivit comunicatului transmis de senatoarea Diana Șoșoacă, în cadrul întâlnirii, partea română a prezentat ”poziția de neutralitate, în sensul neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federația Rusă și Ucraina, astfel cum o solicită majoritatea românilor, precum și propunerea de începere a tratativelor de pace în cadrul neutru al României, în Casa Poporului, în vederea încheierii Păcii de la București”. - Sputnik)
A doua în 1918 (martie), mai cunoscută drept "Pacea de la Buftea" - a doua pace separată cu Puterile Centrale după cea de la Brest-Litovsk.
Una mișto! Da' mișto de tot!! E din categoria: ”Proști sunt goyimii ăștia, măh! Și ce zmekeri suntem noi, jidanii!”
Dintr-o conversație online (Războiul din Ucraina și viitorul lumii) cu Yuval Noah Harari și Timothy Snyder, moderată de Anne Applebaum, pe care o puteți găsi pe youtube sub titlul "The War in Ukraine and the Future of the World | Yuval Noah Harari , Timothy Snyder, Anne Applebaum", la adresa (și de la minutul 36:25):
https://youtu.be/wCjBki16zl0?t=2185
îl puteți auzi pe Harari spunând următoarele:
As historians, we are constantly aware of the centrality of the past in shaping the present, in shaping the future. And I would like to say to Germans, German politicians and Germans in general. As a historian, as a jew, as an israeli: We know that you are not Nazis. You don't need to keep proving it again and again. You don't need to be afraid that if you pick up a gun or that if you raise your voice we will think that you are Nazis. We know you are not. What we need from Germany is to stand tall and lead. It's now the leader of Europe. If you really want to make amends for the crimes of the Nazi era: it's not by being neutral. It's not by standing aside. You should be at the forefront of the fight for freedom, for democracy. This will be the best atonement for the crimes of the Nazi period.
Traducere:
În calitate de istorici, suntem în permanență conștienți de centralitatea trecutului în modelarea prezentului, în modelarea viitorului. Și aș dori să le spun germanilor - politicienilor germani și germanilor în general - ca istoric, ca evreu, ca israelian: știm că nu sunteți naziști. Nu este nevoie să o dovediți iar și iar. Nu trebuie să vă fie teamă că dacă luați o armă sau că dacă ridicați vocea vom crede că sunteți naziști. Noi știm că nu sunteți. Ceea ce avem nevoie din partea Germaniei este să arate mândrie, încredere, curaj și tărie de caracter și să conducă. Acum este liderul Europei. Dacă într-adevăr vreți să vă răscumpărați crimele din epoca nazistă: nu o veți face fiind neutri. Nu trebuie să stați deoparte. Ar trebui să fiți în prima linie a luptei pentru libertate, pentru democrație. Aceasta va fi cea mai bună ispășire pentru crimele din perioada nazistă.
Cum ar veni, să-şi asume germanii "anumite costuri", fără vreun avantaj evident ori în urma vreunei obligaţii evidente. Doar aşa, "obiectiv, din principiu" - dar de fapt în interesul concret al "unora". Nu neapărat din Europa.
Harari ăla zicea recent că "human beings must/will/can be hacked". Dar "hacked" înseamnă nu doar programare/deturnare cibernetico-informatica ci şi distrugere ("hăcuire"). Oops - şi Harari tot hiumăn biing este.
" dar Şoigu, şeful direct al lui Gherasimov, este "şi mai omu' lui"; însă despre Şoigu citesc pe siteuri ruseşti naţionaliste (cu traducere-maşină) că "nu are nicio experienţă ca militar", şi "nicio autoritate asupra armatei" (nu-i militar de carieră), şi "când scăpăm odată de porcul ăsta tuvan?" (Şoigu este minoritar " Sa-ti dea Dumnezeu sanatate 1000 de ani , zi-mi si mie care-s adresele acelor siteuri nationaliste rusesti ! Eu nu reusesc sa mai deschid nici macar SPUTNIK-ul ...
Parcă la Tsargrad, cu traducere din browserul Chrome (asta, din setările fiecăruia, la calculator): https://tsargrad.tv/
Înainte mai intra traducerea direct via Google (https://tsargrad-tv.translate.goog/?_x_tr_sl=ru&_x_tr_tl=en&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=wapp) dar acum nu mai vrea, şi nici via Yandex (https://translate.yandex.com/translate?url=https%3A%2F%2Ftsargrad.tv%2F&lang=ru-en)
Nu mai ştiu acum care era exact postarea, dar apărea din RU în ENG ceva gen "when we're gonna get rid already of this tuvan pig?" (referirea la Şoigu: https://riddickro.blogspot.com/2022/03/pastila-r-32.html)
Alte siteuri pro ruse:
https://colonelcassad.livejournal.com/ - https://translate.yandex.com/translate?url=https%3A%2F%2Fcolonelcassad.livejournal.com%2F&lang=ru-en
https://translate.yandex.com/translate?url=https%3A%2F%2Falternatio.org%2F&lang=ru-en
https://srbin.info/en/ - https://srbin.info/ro/
Alte siteuri pro-ruse, dar "putino-critice", cu acces (şi) în engleză:
https://substack.com/profile/2738999-edward-slavsquat
http://johnhelmer.net/
Trimiteți un comentariu