CE ESTE DE FACUT ? / Am ajuns exact în mijlocul unui dezastru. Populația Europei a fost anesteziată și „îmbălsămată” în ultimii 30 de ani, așa cum nu a mai fost niciodată atât de „soft” făcut ca acum. Perfid,
pic cu pic, șerpește, cu steagul democrației în față, Globaliștii au
acționat necontenit după un plan minuțios și metodic pus la punct.
Aici este vorba de un plan laborios, întocmit de specialiști în toate
domeniile, pe toate palierele. După grafice exacte, pe ani, pe luni, pe
zile, pentru fiecare țară separat. S-au aruncat în luptă sume imense de
bani! Bani pentru corupere, bani pentru instrucția viitorilor „soldați”
care au fost racolați din fiecare societate în funcție de afinitatea lor
la trădare și îmbogățire fără niciun scrupul. S-au corupt de la șefi de stat și până la funcționari publici. De la copiii de gimnaziu și până la profesori universitari, care au fost scoși din țară și instruiți, îndoctrinați să devină traineri locali ai tinerelor generații. [...] Dar
cu România exista deja un plan separat decât cu celelalte țări foste
comuniste. Noi am intrat într-un program „special” de distrugere, de
nimicire a economiei, de prostire totală, de anihilare a sentimentului
patriotic... Ce a fost, știm deja. Târziu de tot, dar ne-am dat
seama. Unii au înțeles și au încercat să spună și celorlalți, dar ori au
fost corupți și preluați de tabăra globalistă, ori au fost pur și
simplu anihilați. Tinerele
generații care au fost ușor convertite de Globaliști cu ajutorul
trainerilor și a Internetului, s-au dezvoltat după alte principii morale
decât ale părinților lor, care după „revoluție” au fost incitați
să se îmbogățească rapid, sub orice formă, pe orice cale, lăsând
educația copiilor lor pe seama „învățământului”, care l-a educat și l-a
distrus.
30 martie 2022
"Peace with Zelensky? Are you kidding or sick?"
"Din 2014, video" - Consilier al lui Putin: "Americanii militarizează Ucraina pentru a invada Rusia" / Să
stabilim clar cadrul nostru de referinţă: conducerea de la Kiev nu este
independentă. În mod esenţial, este o reţea de agenţi americani -
marionete americane. Poroşenko nu a câştigat alegerile prezidenţiale.
Experţii au calculat că maxim 40% ar fi votat pentru el. Cum a fost
orchestrată această farsă numită "alegeri", este o altă discuţie. Teritoriul
Ucrainei este sub ocupaţia şi sub controlul Statelor Unite. Americanii
şi-au instalat aici instructorii militari. SBU este sub controlul total
al CIA. Deci trebuie să vorbim despre ocupaţia lor ilegală a
teritoriului şi despre eliberarea sa, şi despre cum isterizează cu idei
naziste prin mass-media, prin care americanii declanşează al patrulea
război mondial, considerând că cel de-al treilea a fost războiul rece împotriva URSS.
Guvernul României a cheltuit peste 1 MILIARD de euro pentru vaccinurile anti-Covid. Majoritatea dozelor nu au ajuns în România și ar fi nevoie de 65 de ani pentru a fi folosite. Dacă nu ar expira / Guvernul
României a dat publicității, în premieră, cifrele despre achizițiile de
vaccinuri făcute de statul român de la începutul crizei Covid. Astfel,
conform documentului, Guvernul lui Florin Cîțu s-a angajat să cumpere peste
80 de milioane de doze până în 2023, inclusiv din vaccinurile pe care
nu l-a folosit până acum niciun român: Valneva și Novavax. Pe lângă AstraZeneca, Johnson&Johnson, Moderna și Pfizer, informează R3Media. Nota de plată: 6.032.660.377 de lei. Menționăm că, în conformitate cu estimările Ziarului Financiar,
un spital nou, cu 900 de paturi, costă între 140 de milioane și 600 de
milioane de euro. Cu alte cuvinte, banii dați pe vaccinuri s-ar fi putut
construi cel puțin două spitale de ultimă generație. Majoritatea
dozelor de vaccin (47.912.039 de doze) încă nu au ajuns în România,
în condițiile în care centrele de vaccinare se închid pentru că numărul
românilor care merg să se vaccineze scade pe zi ce trece. În ultima
săptămână, de exemplu, s-au vaccinat mai puțin de 14.000 de români, o
rată de 2.000 de vaccinuri pe zi, iar România mai are de primit zeci de
milioane de vaccinuri. În actualul ritm de vaccinare, pentru dozele de
vaccin care urmează să ajungă în țară, ar fi nevoie de 65 de ani pentru a fi folosite, fără să punem la socoteală dozele care deja se află în stoc. 65 de ani dacă nu ar expira.
Cine sunt, de fapt, ucrainenii / Din punct de vedere politic, statul
ucrainean n-a existat până în 1922. Poporul și națiunea ucraineană n-au
existat. El au fost o invenție a serviciilor secrete germane și
austro-ungare, preluată de ruși și consacrată de sovietici. [...] În 1766, spionul rus Andrei Kostantinov reporta că între Bug și Nistru nu exista nici un supus rus, neputându-se auzi aici vorbindu-se altă limbă decât „moldovenește”.
În același an, în regiunea Nipru-Bug, deja controlată de Rusia, în
ciuda infiltrărilor ruse, românitatea continua să predomine, dovadă
listele marilor proprietari de pământ: Ion și Nicolae Cantacuzino,
Teodor Rosetti, Ilie Catargiu, Sava Badilu, Scarlat Sturdza, Cristea
Manuil, Ilie Măcărescu, Ion Iliescu, Teodor sabău, Manuil Saul, Ion
Cănănău, George Crăciun, Anton Pascal, Pintilie Hagilă, Vasile Dodon,
Theodor Romanescu, Emanoil Balș, etc.Este motivul pentru care, la 1786,
avea să apară ideea constituirii, între Bug și Nipru, a unui stat „Noua
Moldovă”, proiect abandonat în 1791 când, ajungând pe Nistru, Rusiei i
se deschidea perspectiva cuceririi Moldovei întregi, Dobrogei și
Munteniei. Această perspectivă a constituit și motivul declanșării
politicii de rusificare
rapidă a „mărginenilor” români, rezultatul fiind apariția treptată a
ideii de popor „ucrainean” („la mărginean”), așa cum astăzi, din
aceleași motive, se încearcă demonstrarea existenței popoarelor
„transnistrean” („dincolo de nistrean”) și „moldovean”, sau, în Balcani,
„vlah”, adică altceva decât poporul român.
Dar şi
alţii au încercat "modificarea" populaţiei locale - catolicismul prin
Polonia, apoi prin Germania şi Austro-Ungaria (limba ucraineană are
elemente ale limbii poloneze, desigur altoite "pe o bază a limbii
ruse"). Iniţial populaţia locală majoritară era doar ortodoxă, şi
parţial musulmană (turci, tătari, găgăuzi, diverşi caucazieni). Aşa că
s-a inventat religia "greco-catolică" pe la sfârşitul secolului XVII,
având drept "target" ortodocşii din Balcanii (Serbia, Bosnia,...),
Transilvania şi Galiţia ("Ucraina" austro-germano-ungaro- poloneză). Nu era de ajuns prozelitismul catolic (iar mai apoi sectele), "viteza de înaintare era prea mică".
Clonarea și instrumentalizarea, pericole care pândesc Biserica / Cum Vasile Bănescu a preluat amvonul Patriarhiei pentru o agendă globalistă și progresistă,
mă tem că vom vedea și mai multe implicări sociale similare cu ale
catolicilor și protestanților. Biserica e foarte implicată (lăudabil) în
ajutarea refugiaților din Ucraina, o necesitate dar și o modă intens
mediatizată. Va deveni și propovăduitoare a migrației musulmane, ca
biserica anglicană sau ca Vaticanul? Partidul AUR s-a dovedit unul
domesticit, pe care sistemul se poate baza în momente cheie. Deci
Bănescu nu mai are a se lupta cu „extremismul” imaginar. Îi poate lua ca
aliați. În schimb, mă tem că dacă
vom fi împinși în război, cum tot insistă Zelenski și Biden, s-ar putea
să vedem atât ortodoxia cât și patriotismul puse ca o cocardă în piept,
cum e acum steagul galben-albastru. Mă gândesc cu oroare la momentul în care naționaliștii
de carton și ierarhia ne va îndemna spre front ca spre bătălia cu
virusul. Atunci foștii „medievali”, obscurantiști, „pupători de moaște”
vom fi luați la țintă ca „pacifiști”, ce mai, direct trădători de
stârpit, cum eram și focar epidemic. Aici văd pericole uriașe
pentru credința noastră și așa firavă sub asaltul secularismului. [...]
Pe de alta, e vorba de subversiune, cucerirea din interior. Prin
ecumenismul discret al unor preoți supra-mediatizați, noile vedete ale
internetului. Prin asocierea cu grupări coordonate. Tentativa
grupuscului de tip neocon Papahagi, Paleologu, Baconschi, Neamțu a cam
eșuat. Versiunea populistă tip Simion a avut mai mult succes de public,
dar pare în pierdere de viteză. Sunt convins că vor urma și alte „oferte ispititoare”.
Scandalul ”Petrov” – SRI, MApN și CNSAS trebuie să raspundă penal / Cel mai mare mister în scandalul deconspirării lui Traian Băsescu drept colaborator al Securității îl reprezintă modul
în care au ieșit la lumină documentele care l-au înfundat. Nu există
decît două variante: fie SRI și MApN au dosit documentele cît a fost
nevoie și le-au livrat CNSAS la momentul oportun, adică în campania
electorală pentru PE, în 2019, fie CNSAS le-a avut demult și le-a ținut
ascunse. Întrucît asemenea practică se sancționează penal, conform legii deconspirării poliției politice, întrebarea e dacă și cînd va începe urmărirea penală.
Peace with Zelensky? Are you kidding or sick? /
What the Russian delegation agreed to in Istanbul looks like a bad
joke. "A decision has been made to drastically, by several times, reduce
military activity in the Kiev and Chernigov directions." Russia spoke
in favor of seeking a "compromise" and for the "opportunity to make
peace" with the Zelensky regime. These
words, spoken by our delegation at the end of the next face-to-face
round of negotiations with Ukraine, sounded like an acknowledgment of
our defeat, when Russia's victory is already at arm's length. It seems
that our negotiators messed something up. Or is there something we don't
know? [...] Is it necessary to understand this in such a way
that Russia stands in the way of signing a de facto peace with the
Zelensky regime? With the regime that is used by the United States and NATO as a provocateur of a conflict with Russia aimed at destroying our country.
It's no secret that Russia, having sent its troops to Ukraine, is at
war not so much with the Zelensky regime as with the collective West. It
was the States, through Ukraine, that provoked Russia into retaliatory
military operations, playing off two parts of one divided people.
Washington got its way by forcing Russia to launch a special operation
to protect itself. It turns out that we were dragged into the war, and now we are also forced to talk about the "opportunity to make peace" with those who do not even have their own voice and who are used as obedient puppets in the confrontation with Russia.
"Russian, don't betray the Russians!": Istanbul talks as a test for the people / The
results of the Istanbul negotiations with representatives of the Kiev
junta caused shock among millions of Russian people. What is it:
stupidity, betrayal, or, sometimes even worse, a mistake? And
most importantly - what can it lead to within Russian society itself?
But not everything is so simple. Let's try to figure out whether the
Russian people are ready to surrender. [...] And at this very time in
Moscow, St. Petersburg and many other cities of Russia there are endless
talks about whether the brand new iPhone will turn into a "pumpkin",
how much the price of cat food and, excuse me, women's pads have risen.
Yes, every family of wealthy philistines is no longer so prosperous.
Yes, many plans for a trip to Europe or "to the seas" fell through. But
moaning about leaving the "comfort zone" becomes nothing against the
background ... of the very picture of the liberated Mariupol and other
Russian cities of the post-Soviet non-state, led by a "gang of drug addicts and neo-Nazis" who suddenly, according to Russian negotiators, became .. "constructive".
Was The Russian Military Advance On Kiev Just A Distraction This Entire Time? / Russia’s decision to tactically scale down its focus on Kiev simultaneously with doubling down on the Donbass front appears
not to have been a hasty move in response to so-called 'Ukrainian
resistance' like the US-led Western Mainstream Media claims but a
preplanned strategic maneuver. [...] This explains the miles-long convoy that they dispatched en route to the Ukrainian capital in order to ensure that the UAF prioritized defending that city at the expense of reinforcing their positions along the Donbass front.
While this was happening, the RAF destroyed Ukraine’s military
infrastructure and that of its related industrial complex in order to
soften up its opponents’ positions in Donbass by de facto splitting them
off from the rest of the country ahead of their preplanned focus on
that front during the second ongoing stage of this campaign. Should this
have been the strategy all along, then it’s being executed almost
flawlessly. The reason why so many got it so wrong is because one of the
cleverest elements of the US-led information warfare against Russia had
been to indoctrinate its targeted audience with false expectations about Moscow’s military goals in order to subsequently spin any subsequent development as a so-called “loss”.
The reality however is altogether different since it’s actually Kiev
that’s experienced major losses along the entire southern front as well
as parts of the northern and eastern ones too. That last-mentioned front
is now the focus of the second phase of Russia’s special operation and
seems bound to fall out of Kiev’s control in the coming future in
accordance with Moscow’s official objective.
Does the Kremlin Know What It Is Doing? / Possibly
the internal gold/ruble price fix can develop into a broad system, but
why give the enemy warning and time to prepare roadblocks? Is the
conclusion that the Russians don’t have a clue? Russian
economists were brainwashed during the Yeltsin years by American
economists who trained them to be servants of Washington’s empire, and
now they hold senior positions. Consequently, Russian national assets
were looted, and Russia was left exposed to Western sanctions and other
punitive measures. Here we have a case of a superior military power disarmed by its own intellectuals. It is absolutely incredible that the
Kremlin has relied on anti-Russian de facto Western-agents like Alexei
Kudrin, Elvira Nabiulina, and Anatoly Chubais. These three serve not
Russia but the oligarchs and the pro-western Atlanticist
Integrationists. They can’t help it and are not really traitors,
just American brainwashed poor souls. Their obvious replacement is
Sergei Glazyev, who at least partially understands what Russia must do.
But he is demonized by the West and although the Kremlin keeps him
around is wary of him. Until recently, the Kremlin has favored those of
whom the West approves. These people are seen as Russia’s entry into the
West. Russia will
never be able to successfully protected itself from the West as long as
the Kremlin is constrained by the desire of elites to be part of the
West. [...] As for the reporting on the peace agreement between Russia and Ukraine, it
is extremely strange that the Victor of the conflict is making
concessions to the Loser. This is an indication that the Kremlin itself
has been affected by the West’s psyops operation against Russia.
The Kremlin is on the verge of making peace partially on Ukraine’s terms
in order to shut down the West’s psyops campaign against Russia. [...]
Putin and Lavrov have said many times that it was a mistake to trust the West. So why repeat the mistake again?
[...] Whatever the actual facts are, the
impression created by the presstitutes among Western peoples is that
what Putin has accomplished is a demonstration of Russian military
weakness. This belief will result in more provocations against Russia
and end in nuclear war.
Re-Visiting Russiagate In Light Of The Ukraine War / It’s hard to believe that the
last president spent his term pouring weapons into Ukraine, shredding
treaties with Russia and ramping up cold war escalations against Moscow
which helped lead us directly to the extraordinarily dangerous situation we now find ourselves in,
and yet mainstream liberals spent his entire administration screaming
that he was a Kremlin puppet. [...] In a 2015 article titled “Defying Obama, Many in Congress Press to Arm Ukraine”,
The New York Times reported that “So far, the Obama administration has
refused to provide lethal aid, fearing that it would only escalate the
bloodshed and give President Vladimir V. Putin of Russia a pretext for
further incursions.”
It wasn’t until the Trump presidency that those weapons began pouring into Ukraine, and boy howdy are we looking at some “further incursions” now. This change occurred either because Trump was a fully willing participant in the agenda to ramp up aggressions against Moscow,
or because he was politically pressured into playing along with that
agenda by the collusion narrative which had its origins at every step in
the US intelligence cartel, or because of some combination of the two.
[...] Trump supporters like to believe that the Deep State tried to
remove their president because he was such a brave populist warrior
leading a people’s revolution against their Satanic globalist agendas,
and surely there were some individual goons within their ranks who would
have loved to see him gone. But in reality the major decision makers in the US intelligence cartel never intended to remove Trump from office.
They’d have known from their own intel that the Mueller investigation
wouldn’t turn up any evidence of a conspiracy with the Russian
government, and they’d
have known impeachment wouldn’t remove him because they know how to
count Senate seats. Russiagate was never about removing Trump, it was
about making sure Trump played along with their regime change plans for Moscow and manufacturing mainstream consent for the escalations we’re seeing today.
Poland’s Ruling Party Helped Provoke The Worst Security Crisis Since WWII / This conservative-nationalist movement had earlier been at serious odds with the liberal-globalist elite in Brussels. Its pro-sovereignty reforms in the judicial, media, and other spheres were
considered to be contrary to the EU’s so-called “values” and its
self-professed “rule of law”. The bloc had already begun a sustained
pressure campaign against this aspiring Central & Eastern European (CEE) leader that even included a joint US-German Hybrid War
aimed at manipulating the public’s perceptions of PiS ahead of the next
vote in fall 2023. It deserves mentioning that the ruling party only narrowly won in summer 2020, which is why it’s so concerned about possibly losing the next elections. [...] Instead of accepting that their “allies” had turned against them for purely ideological reasons
connected to the American and German liberal-globalist elite’s hatred
for PiS’ conservative-nationalist outlook, the ruling Polish party
thought that it could reduce this unexpected Hybrid War pressure upon it
by doing even more for the US than ever before while also diluting its
domestic position against refugees by accepting millions of Ukrainian ones for partially geostrategic reasons.
Magic Ukraine War is about to End on Command just like COVID ended the Same way. / How come Biden was already talking about funds for rebuilding Ukraine just a day before the war got slowed down and is about to end? As predicted and said by many, this war could have been a FAKE war to distract from COVID. They
wanted to end the COVID hoax worldwide as more and more were beginning
to wake up but they couldn’t just end it… they had to create a diversion
so the globalists told Putin to go ahead and attack Ukraine. [...] So the globalists got us used to crisis after crisis since 2019, now the question is, what’s the next crisis after the so-called Ukraine crisis? Famine? Cyberattacks? Alien invasion? Cashless society? What’s next? We know for sure those globalists are restless and they need crisis events to thrive.
Or maybe there’s a “period of peace” as the Fatima prophecy said. No
more crisis for a while. How long will this “period of peace” will last?
We don’t know, the prophecy doesn’t say, it could be a week, a month, a
year, 100 years, 1 trillion years. Who knows? All we know is those
globalist rats need crisis to thrive so something will have to follow suit.
WARNING After June 30 2022
-the European Council has amended resolution 2361 and no longer objects to compulsory vaccination.
-As of July 1 2022 the
EU has announced the legislation for the mandatory EU COVID 19
Certificates that deprive you of all freedoms if you do not have a QR
covid certificate. If there is a majority of member states sighing the legislation, compulsory vaccination will be introduced.
-at the end of 2022/2023 there will be a digital currency.
-The EU will impose a digital ID on every EU citizen. (The Dutch already have this and are already referring to the EU version on the digld.nl website) -All ATMs will be replaced by QR code ATMs in the near future, Belgium is already installing them full swing.
-If these QR code machines are integrated, cash can no longer be withdrawn from banks and/or elsewhere.
-The EU aims to make cash completely worthless within 18 months.
-The EU resolution permanently deprices every person of their physical integrity.
- - -
China is likely expecting a false flag bio attack
They just locked down Shanghai claiming
it was for a "zero covid policy". But you don't lock down Shanghai for
that. Something is up that they don't want talked about. Here are the lockdown rules:
All
non essential businesses are now closed. Everyone has to stay home.
Food will be brought and dropped off in an isolated spot where people
can go to grab it, in order, to avoid contact with others and you have
to show your papers to get it. Anyone who can work from home will work
from home. All public transport is suspended. THIS
IS IN SHANGHAI, not Wuhan or some other less important city. These
measures are more severe than anything issued in Shanghai yet. Why would
China do this? EASY ANSWER: Ethnic bioweapons. Ukraine biolabs. Biden's
direct involvement via Hunter . . . . also, to entrap people who
are not on "the right side of things" in the current war . . . . the
government is actually scared. Mexico ought to worry too!!!
Here
we have in China a situation where there's no major outbreak and they
locked down Shanghai anyway. It's not like the government there wants to
destroy the country the way America's government does, SOMETHING IS UP.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
La provocare . Dacă o va face şi Bulgaria, cu atât mai bine... - Să iasă din Mişcarea Francofoniei - Să iasă din structur...
-
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul faţă de transmiterea de către miniştrii de interne francez şi german a unei s...
-
După cum am scris aici , ROMÂNIA TREBUIE SĂ RIPOSTEZE ! Prima măsură - ieşirea din Mişcarea Francofoniei. Ciudat - anunţată de Adria...
-
Tot mă-ntrebam unde "au dispărut" Ilie Şerbănescu, Mircea Dogaru şi moderatorii, Titi Sultan şi Miron Manega. Sunt acum la KTV ( ...
-
O pledoarie pentru federalizarea României Regiunile Istorice Unul dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din ist...
-
În primul rând, faptul că s-a decis ca el să se ţină. Să aduni atâta lume la un loc nu-i acelaşi lucru cu mitingurile regizate d...
-
cine "nu are răbdare", poate citi textul din clip aici Mircea Hamza: Pentru uituicii, care au un interes: Turnătoriile la Se...
-
... că nu de florile mărului a participat la şusta lui Macovei de la Casa Poporului. WIKI-RO 06 Decembrie 2010 - Alina Mungiu Pippi...
-
Jurnalistul american Glenn Beck a realizat primul său documentar, cu titlul “The Revolutionary Holocaust”, care arată originile ideologi...
-
"Euro a fost dintotdeauna un proiect politic, pentru a se crea un suprastat din statele europene adunate la un loc...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu