Dez-ocuparea: În primii 200 de ani a fost creşterea cea mai rapidă

23 ianuarie 2022

În primii 200 de ani a fost creşterea cea mai rapidă

"Copacul Mark Twain", un arbore sequoia uriaş, doborât în 1891, şi despre care se crede că a încolţit dintr-o sămânţă "pe la anul 550". Adică la puţin timp după căderea Imperiului Roman de Apus (476), şi pe timpul împăratului Justinian, al Imperiului Roman de Răsărit. "Felii" din trunchiul său (sănătos, după 1300 de ani) sunt păstrate în muzeele de istorie naturală din New York şi Londra. I s-a dat numele scriitorului fiindcă aşa era obiceiul vremii, "să se evidenţieze o personalitate", iar Mark Twain a scris şi pe când locuia într-o cabană în Sierra Nevada, "în ţinutul sequoia" (California).

"răbdarea timpului" (click aici sau pe poză pentru zoom)

grosimea cojii - cam cât lăţimea capului

inelele sunt circulare/simetrice cam în primii 200 de ani,

apoi devin asimetrice (înclinaţia/vântul dominant, lumina solară...)

fotografie din 1891, la momentul doborârii copacului (?)

2 comentarii :

Riddick spunea...: Apar în corespondenţa vremii menţiuni despre un fierăstrău (joagăr) pe comandă, "de opt metri" / 23 de picioare, "pentru exemplarul ales, înalt de 100 m / 300 de picioare".; 1/23/2022
Riddick spunea...: În epoca betonului armat, a duraluminiului şi a materialelor compozite, dispare "necesitatea" exploatării forestiere de sequoia, justificabilă doar pentru grinzi foarte lungi sau catarge de nave (aici s-ar potrivi mai bine ceva gen pinul Douglas).; 1/23/2022

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."