25 octombrie 2020

Palada, autodemascare

Nu era nevoie (pentru mine), îl mirosisem demult. Iar acum l-au luat în primire şi alţii, unii chiar în comentariile puse la postare.

Atunci se scremea pentru făcătura PRU, acum bagă strâmbe cum că PER e "făcătura Sistemului". 

Nu zic că e totul bine la PER, dar devine o alternativă din momentul în care naţionaliştii din PSD care au fost puşi pe linie moartă şi-au găsit aici "un vehicul politic". Mişcarea a alertat Sistemul, dovadă "extragerea" lui Gutău înspre PMP şi infiltrarea ("candidatura") lui Marcel Pavel (veche şulfă...), anunţată imediat după cea a "pleşoienilor". Mai sunt câţiva infiltraţi, dar e târziu pentru reacţii, "listele au pornit". Om vedea mai încolo, dar acum PER este o alternativă realistă. Palada căinează pesedeul euroreformat că "este sabotat de PER", de parcă n-ar trebui să fie exact aşa, de parcă ar mai fi ceva de aşteptat de la ăia - să nu uităm cine a reinstalat guvernul LOrban.

 
Mirel Palada
 
Principala caracteristică a băieților din pădurea cu stele pe umeri este că sînt anti-pesediști convinși.
Fiind anti-pesediști convinși, trebuie luptat în mod constant cu satana pesedistă. Satana trebuie distrusă. No respite for the nașpa pesediști. No mercy for the wicked ones. Ca la război.
Principala problemă a băieților din pădurea cu stele pe umeri este că satana se încăpățînează să nu moară, indiferent de eforturile lor, indiferent de cîți infiltrați infiltrează spre dominare și control partidul cel nasol.
PSD dă semne din ce în ce mai clare că își revine.
În ritmul ăsta, pînă la parlamentare, primejdia e imensă pentru băieți. Să nu care cumva PSD să treacă înaintea PNL la procente, să se trezească Doamne ferește țarul Iohannis și gașca sa civilă într-o situație oribilă, cînd PSD ar lua 31% și PNL un pic sub, doar 30% sau, și mai nasol, doar 29 virgulă something.
Așa ceva nu se poate! Ceva trebuie făcut, tovarăși!
Și tot fac, evident. Presa cumpărată toacă zilnic. DNA înflorește din nou. Sacii cu voturi sînt pregătiți, cu grijă de data asta să se închidă, totuși, și camerele de luat vederi, să nu se facă din nou de rîs doamna Mamițica sistemică.
Însă problema persistă. PSD crește, PNL horcăie. Și nici jucăriile vechi nu mai dau randament.
Partidul civil Pro România dă semne de slăbiciune. Chiar și după infuzia cu cei de la ALDE, clar Pro România își linge rănile după înfrîngerea clară de la locale, unde PSD i-a servit-o sec, ca la pocker: dovediți că sînteți buni și faceți 10%. Au făcut pe dracu șubler. S-au făcut pulbere, iar anti-priceperea de la București devine deja legendară în analele dezastrelor electorale.
Deci buba mare. Chiar și cu efortul depus de Pro România de a ciuguli din PSD, s-ar prea putea ca PSD să treacă totuși primul linia de ștart la parlamentare. Nasol. Prea nasol. Foarte nasol. Băieții urmăresc cu preocupare și îngrijorare acest fenomen.
Soluția? Construim un nou PP-DD. O nouă găletușă în care să intre toți supărații că nu au încăput pe liste. De unde îi luăm? Absolut la întîmplare, toți să fie de la PSD, ca să muște doar și numai din trupul partidului care i-a tras pe tușă.
Așa a apărut recentul fenomen PER.
PER, un partid mic, cu o ideologie variabilă, oportunistică. Orice dar nu ecologie. Ecologia e boring. Puterea e mai gustoasă. PER, în general pînă acum un partid din tabăra anti-PSD. Un partid apropiat de Băsescu și trupa de civili creată de acesta. Iată că acum, însă, PER face dintr-o dată un face-volte necesar de 180 de grade (grade! ce ironie în acest cuvînt…) și descoperă absolut convenabil, întocmai și la timp, că trebuie să fie mama răniților pentru toți pesediștii izgoniți de pe liste.
De ce? Simplu. Ca să rupă iaca acolo 3 puncte procentuale din PSD, în așa fel încît PSD să nu mai facă 31%, ci absolut la întîmplare 28% și neapărat sub PNL-ul care o să ia 29% - 30%.
Să nu care cumva să îndrăznească satana de PSD să scoată capul să fie primul la procente, să le încurce socoteala băieților lui Iohannis să ridice pretenții să facă guvernul. Că așa scrie acolo la lege: se acordă mandatul celui care obține cel mai mare număr de voturi.
Înțelegeți acum foșgăiala necesară? Înțelegeți acum disperarea băieților? Ar trebui s-o înțelegeți.
Singura întrebare care încă persistă: cei care s-au dus cu furie la PER sînt exploatați în orb, li se călărește emoția negativă, sau au negociat ceva, cu bună știință? Sper din tot sufletul să nu fi fost într-atît de naivi încît doar să fie niște de-ăia, cum le spune: naivi utili…
Mîndră corabia, meșter cîrmaciul aproape civil.
Ghinion.

https://www.facebook.com/MirelTPalada/posts/3763615693678196

4 comentarii :

Anonim spunea...

In primul rand , PSD este principalul partid in care exista multi dintre acei " baieti " din padurea alora cu stele pe umeri ,si-n al doilea rand , nu vad pe nicaieri semnele unei reveniri a...SATANEI .Asa crede dl. Palada ca reshaparea a cativa inseamna automat si...revenire , se-nsala amarnic . Eu cel putin nu pot s a cred asta , cat timp al vad pe Marcel Ciolacu , Gabriela Firea si inca vreo cativa la butoanele PSD iar pe Liviu Dragnea { p'asta nici nu-i nevoie sa-l vad caci stiu ca are averea , banii agonisiti din jaful acestei tari , pusa la pastrare si acolo...CRESTE , SE INMULTESTE...} , condamnat nu pentru ca a angajat cateva gagici pe niste posturi la stat { in realitate acestea facand " munca d e partid " } deci nu pe asa ceva ci pe ceva mai serios , de unde sa-si traga macar vreo douazeci de ani d e parnaie nu va putea NIMENI , deci cu atat mai putin dl. Palada , sa ma conviga ca PSD REVINE , eventual si reinoit refacut reincarnat si in mortii mamii lor RE...EDUCAT . Da' despre blaturile ordinare facute d e catre PNL si PSD adica , LOrban si MCiolacu de ce pastele ma-sii nu vorbeste batausul asta de Palada ?Intrebare : Palada nu l-a urmat inca pe Ponta la PRO Romania ?

Riddick spunea...

Palada este "angajat" să facă propagandă "pesedeului nou", euroreformat. Partidul lui Ponta va striga "blat! blat!" (adică PSD cu PnL/USR), "pe sine" nu se socoteşte, da'-i tot acolo. Sunt toţi înţeleşi (PSD, PnL, PMP, USR-PLUS şi PRO România, poate şi UDMR - cred că nu mai ascultă de Viktor Orban, altfel n-ar fi la blat). Să vedem PER ce şi cum...

Anonim spunea...

PER...astia-s cumva..." ecologisti " ? Mai stiu eu pe unu' care a candidat pe listele PER dupa care , nu mi-amintesc la ce partid mai mare a trecut deoarece..." nu se mai regasea in doctrina ecologistilor ". Ala frate de avea acel ponny tail si umbla ostentativ doar in tricouri si doar acte-odata cu-n sacou , dracu-si mai a minteste de numele lui !Acum vad c-a a parut si AUR. Astia ce hram poarta frate , astia in siajul cui s-au bagat ?Vad ca Marcel Pavel s-a vindecat definitiv de covid caci nu se da inapoi sa le cante in struna astora de la PER . Ce nu reusesc neam sa inteleg , ce mortii ma-sii au TOATE sau aproape toate partidele de-si adauga garniturii de lichele politicianiste si FOSTI sportivi sau vedete de televiziune , cred cumva ca aceste vedete vor lua vazul oamenilor iar astia nu vor mai vedea cacanarii ce-s in spatele lor ? Nu c-ar fi ceva inedita treaba dar...cat de tampiti , cat de goi in creierii din cap sa fie alegatorii incat s a nu-si mai aminteasca ce-a facut { mai bine spus : CE N-A FACUT } Elisabeta Lipa sau Gaby Szabo in calitatea lor d e ministrii sau ce-a facut { CE N-AU FACUT } Ion Dolanescu , Anghel Iordanescu , Ilie Nastase in calitatea lor d e parlamentari . Ghitza , Morosanu...pentru ce dracu sa-i pui pe liste si mai ales , pentru ce dracu au fost astia VOTATI ? Ce s e crede ca vor face in calitatea lor de consilieri la primarii : vor antrena oameni precum Palada sa-si cotonogeasca pana la KO adversarii politici sau pe aia care nu-s neaaparat adversari politici dar , nu-s d e acord cu ceea ce sustin ei ? Si dupa zisele lui Arafat sau ...nu mai amintesc de bivolul ala tradator d e la Cotroceni sau de LOrban ca-mi vin pandaliile insa , parca-mi vine sa spun ce-a spus nu stiu cine : OPRITI PLANETA , VREAU SA COBOR !!! P.S. Abia astept ziua de maine sa vad { desi stiu inca de pe acum rezultatul mai ales ca , nu degeaba s-a dus LOrban taman la Paris } care va fi decizia " JUSTITIEI ROMANA " in cazul " alegerilor " de la sectorul 1-Bucuresti .

Riddick spunea...

Aaaa, Remus Cernea. Se pare că PER a scăpat de progresişti, şi-i un fel de "PSDragnea", sau aşa vrea să se arate acum. Pentru mine nu-i un vehicul de drum lung, da' vorb-aia, "lupţi cu arma pe care o ai, că alta de unde?!". AUR e ce zice Palada despre PER că este. Cum dracu' de n-a criticat AUR-u', şi s-a trezit abia la PER? ;-)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: