Un fel de ferpar pentru PSDragnea

Ştireanu are dreptate, aici nu mai este nimic de făcut. Trebuie o retragere pe un alt aliniament, în pregătirea contraatacului.

Eh...

eAZI.ro:

Victoria lui Ciolacu, săracu'!

Liderul PSD declara luni, imediat după ședința din parlament, că modul în care s-a fâsâit moțiunea de cenzură „nu este un eșec”.

Ciolacu are dreptate: penibila situație de la moțiune nu este un eșec, ci o victorie a sa și a acoperiților din partid asupra întregului PSD.

În văzul lumii și sub bagheta lui Ciolacu, PSD a etalat un dezolant tablou al neputinței: incapacitate de negociere, izolare pe scena politică, incapacitate de mobilizare, incapacitate de convingere. Bleg, smiorcăindu-se pe sub gardurile Cotrocenilor, fără idei, pomanagiu pe la ușile altora, cerșind informații de la un Guvern care nici nu-l bagă-n seamă, Ciolacu a ghidonat pregătirea, scrierea și depunerea moțiunii de cenzură ca pe o corvoadă neplăcută, de care trebuia cumva să scape el, nu PNL-ul.

Încă de la momentul în care Ciolacu a fost pus în fruntea PSD, a devenit evident că el trebuia să îndeplinească o misiune: să aducă acest partid la o „cotă irelevantă”. Aceasta a fost expresia-țintă a celor trimiși să lichideze cel mai important partid de stânga din Europa. Era ordinul pe unitate pe care Iohannis l-a dat întregului Sistem. Și Sistemul va raporta în curând misiune îndeplinită.

Sub bagheta lui Iohannis, împotriva PSD a fost dusă o mizerabilă și uluitoare campanie de demonizare pe care nici comuniștii anilor 50 n-au dus-o la astfel de cote când înfierau bughezo-moșierimea. Fidel ideii bolșevice că puterea se menține numai dacă distrugi adversarul, regimul securisto - iohannist a transformat ura împotriva PSD în politică de stat, reînviind asurzitor în spațiul public retorica nazistă a „ciumei roșii” de satanizare a vinovatului absolut.

Arestările politice a doi lideri, fiecare incomod în felul său - Adrian Năstase și Liviu Dragnea – n-au reușit să doboare partidul. În aceste condiții, cea mai sigură prăbușire putea să vină prin lucrăturile din interior. Figuri precum Georgian Pop sau Gabriel Vlase nu puteau aspira, totuși, la funcția supremă în partid. Unealta potrivită era Ciolacu, personaj ideal pentru a aduce un întreg partid la nivelul său: mediocru, semialfabetizat, fără idei, fără inițative, docil și servitor. Dar mai ales școlit la SRI , ca și candidatul de premier anunțat pe șoptite, din colțul gurii, conform procedurilor învățate la „Academia” doctorilor cu doctorate furate.

Momentul optim care s-a ivit pentru Ca Ciolacu să fie pus la butoane a fost pierderea alegerilor prezidențiale de către Viorica Dăncilă. Conservele și nodurile de rețea din partid au înghesuit-o într-un colț și până nu și-a dat demisia nu s-au lăsat. A urmat puciul din biroul lui Ciolacu: acesta s-a autopus „interimar” în fruntea partidului, argumentând că are „cea mai mare funcție în stat”. Conform statutului de partid, succesor la conducerea PSD era președintele executiv Eugen Teodorovici.

Cu o profesie inexistentă, cu studii aproximative, bălmăjind niște fraze rupte ca un snop de grisine scăpate sub scaun, Ciolacu n-are niciun element de personalitate care să-l recomande pentru o asumenea postură, de lider al unui partid important. Sterp în idei, sărac în strălucire, sec de imagine și bântuit de psihoza inertă a visului puterii, Ciolacu are marea virtute că este lipsit de simțul ridicolului. El nu se vede, pentru că i s-au furat oglinzile. Cine să urmeze acest om în vreo acțiune politică de anvergură? Pe cine însuflețește acest lider de partid? Ce idei strălucite are? Prin ce magnetizează el publicul? Ce emoții stârnește? Ce discurs are? Ce retorică? Prin ce-și poate cuceri colegii de partid? Ce audiență are în rândul oamenilor de cultură, al mediului academic, al cercurilor de afaceri, al asociațiilor profesionale?

Cu un asemenea balast, întrebarea care se punea este prin ce putea, oare, Ciolacu să devină convingător în fața celorlalți lideri politici, încât aceștia să-l urmeze în aventura moțiunii?

Titularizat pe funcție la congresul recent, Ciolacu a anunțat pentru PSD un program politic de „reconstrucție” care este falimentar din punct de vedere politic și moral, sub trei aspecte: declară o ruptură categorică de trecutul partidului și de foștii lideri ai acestuia; proclamă concilierea cu actuala putere, care-i toarnă zilnic lături în cap, Ciolacu crezând că plouă; condamnă inițiativele politice ale fostelor conduceri folosind exact argumentele adversarilor partidului. În rezumat, programul anunțat de Ciolacu este o compilație după rețeta de „reformare” pe care i-o recomandă de ani de zile agenții de opinie din presa cu stele pe umăr și consultanți arvuniți de alții care n-au votat și nici nu vor vota vreodată PSD-ul. A face program politic după dorința adversarilor este marea lovitură dată de Ciolacu susținătorilor acestui partid.

Problema nu este soarta, în sine, a PSD, care poate să nu intereseze pe nimeni. Problema este una de ordin național, și anume că, după anestezierea din interior a PSD, nu se întrevede, pe termen scurt, nicio forță politică democratică aptă să ridice steagul de luptă împotriva actualei guvernări - paranoidă, cu evidente accente de ideologie nazistă, incompetentă, rapace și veroasă, arogantă și obraznică.

Ciolacu își va lega definitiv numele ca fiind, alături de Ponta, cel mai penibil și mai păgubos lider al PSD, sub conducerea căruia se va produce scoaterea acestui partid din prima linie a politicii românești. Acesta a fost, să nu uităm, singurul proiect politic al lui Iohannis pentru al doilea mandat al său: o țară fără PSD. Ciolacu va reuși să-i facă pohta ce-a pohtit.

1 septembrie 2020