Iar la cererea publicului... Flashmob with Taraf de Haïdouks in Stockholm (Caliu&Co)
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
"Nu ştiu unde se poate duce cursul şi nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală...
-
PNL a lansat, vineri, la nivelul Bucureştiului o campanie privind redresarea economică ce va începe luni şi se va încheia pe 1 septembri...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
3 comentarii :
Stiu ca-n Suedia nu umbla aia cu masti pe moace caci , ei n-au un Klaus , un Orban sau un Vela ori un Arafat in dotare { nu mai amintesc de Tataru ca-mi face rau la inima } insa , flash mob-ul nu-i de anul asta ...cred ! Primul filmulet este insa...de-aci din Romania noastra autohtona . A noastra pentru cata vreme oare ??? Mai zilele trecute imi spunea un taximetrist care incerca de altfel sa-mi arate Bucurestiul { probabil ca scria FRAIER pe moaca mea mai ales ca al luasem de la Gara de Nord } :"- Dom'le parca traiesc intr-o tara straina . Aici m-am nascut , aici traiesc de mai bine de cincizeci de ani dar...parca nu ma mai simt acasa , parca nu mai este tara mea ." Liviu Rebreanu isi incepea romanul RASCOALA cu-n subtitlu : SE MISCA TARA . Nu reusesc deloc sa percep vreo miscare...
Apropos de DUDA . P'astia-i mananca-n cur altminteri si-ar vedea dracului d'ale lor !!! Despre ce fel de "solidaritate " poate fi vorba atunci cand tu guvern roman , faci de faci cu propriul tau popor roman ? Diferenta intre noi si Lukashenko consta doar in faptul ca noi n-avem trupe OMON { Jandarmeria nostra , aia nu-s altceva decat copii de trupa pe langa aia din OMON } pe care sa-i trimita sa-i ciomageasca p-aia care s-ar revolta impotriva banditilor astia ce ne "guverneaza " , distrugand in acelasi timp tara de resurse , furand pe rupte si subjugand unor interese straine populatia asta de cacaciosi , caci ce-i " AMENINTAREA COVID " altceva decat un paravan la adapostul caruia sa-si faca acesti banditi mendrele !? Astia , cacaciosii astia de " parlamentari " USR , astia n-au oare habar ca bielorusii au luptat deja in cateva razboaie { regionale , locale } si ne pot face praf cu-n scuipat ??? Oana Pellea , este vorba despre Oana Pellea artista ...fie-sa lui Amza ? Nici cu ala nu mi-a fost rusine insa Oana a ajuns ciuca bataii de joc a multor romani si totul , doar din vina ei . Oare cand se va hotara in ce barca se da ? Pana ieri alaltieri ara invitata de onoare a lui rares Bogdan , acum a ajuns hastagista si-l injura p'ala ca n-a luat-o si pe ea la Bruxeless ? Iar povestea ei, aia cu pasaportul , pai a prestat si-ntr-un film facut dupa ' 90 in care ...facea stict acelasi lucru .Am sa dau cautare si-ti voi spune despre c e film este vorba cat de curand . Pana in '90 Oana Pellea facea fix ce facuse si tat-su la vremea lui : pupa condurii cui trebuia...dupa , s-a descoperit dizidenta . Daca nici Condurache sau Caramitru n-or sti nimic despre "dizidenta " ei , asi mai zice dar asa...
Clipul din Suedia este din 2016. Da, nicio mişcare nu se vede.
Pe cine să ciomăgească, n-are nici cine protesta "cum trebuie". La DUDĂ e vorba despre acelaşi text adoptat separat de fiecare cameră a parlamentului, "despre situaţia din Belarus". Oana Pellea nu pare a se (mai) da în bărci, asta poate explică - freudian - comportamentul ei.
Trimiteți un comentariu