10 septembrie 2020
Minsk 2020 vs. maimuţăreala PSD 2017-2019 (mima "luptei" cu haitele stradale)
BTW, concertina wire este uzuală în "occidentul democratic", şi nici nu costă prea mult. Iar dacă apar accidentări, sunt numai self-inflicted wounds. Sssst, pesede n-a ştiut asta cât a fost la putere.
De observat discrepanţa: pe stâlpi, culorile naţionale roşu-verde, iar la manifestanţi, cârpe în alb-roşu-alb. Evident, la manifestanţi sunt culorile Poloniei, dinadins alese aşa în anii de haos de după dizolvarea URSS (anomalie corectată în 1995); o reminiscenţă a tentativei de stat-marionetă din 1918, sub ocupaţie germană, culorile vor reveni sub a doua ocupaţie germană (1941-1944); centrul de comandă al Maidanului este în Polonia, însă ordinele sosesc de undeva de mult mai departe.
Alt amănunt: gardurile-barieră sunt ţapene, cu urechile de fixare dintre ele tot ţapene - nu le poţi demonta decât pornind de la capete, desigur securizate. Overlapped, "verigi de lanţ". Iar de le sari... dai de arici-pogonici. Cu răsturnarea nu mi-e clar, dar cred că din loc în loc sunt date găuri în asfalt şi mai jos în betonul din carosabil, în care s-au introdus bare de rigidizare prinse în ţeava gardului-barieră (ce dacă, găurile se pot astupa ulterior). Daţi afară sabotorii de la biroul de logistică RO, au ales materiale necorespunzătoare - aruncau haştagii cu garduri în jandarmi ("10 august").
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
mai 1. USL are de gând "să dea cep" bugetului USL anulează planul de investiţii de 4 de miliarde de euro, d...
-
Mutările aparent inexplicabile din politică trebuie citite şi în cheia bipartitismului. Facţiunea aflată la putere îşi regizează o o...
-
Numit "referendum pentru revizuirea Constituţiei". Deşi a fost anunţat şi planificat pe două zile, sunt şanse ca să nu se mai aj...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
Ştire Realitatea.net : Prefectul Capitalei a anunţat că va ataca în instanţă o autorizaţie de construcţie emisă de Primăria sectorului...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Am redescoperit un articol din numărul mai-iunie 1991 al revistei Meridian , revistă bilunară (director - Dorin Tudoran, redactor as...
-
"Falimentul energetic" din Cuba, adică blackout -ul total (căderea totală a sistemului energetic, în mod repetat şi pe durate ...


5 comentarii :
"date găuri"
Nu cu burghie pentru beton - cu picon de la braţul hidraulic al unui buldoexcavator sau mai bine de la unul mai mic (tip "Bobcat"), pe care îl aduci rapid pe o platformă auto. Aşa, nici nu apare moloz prea mult (betonul este comprimat lateral şi împins în jos, nu "evacuat". Găurile sunt trasate cu creta "după cum cere gardul", trebuie doar grijă la centrare, apoi se bat în ele bare sau ţevi mai mici decât diametrul interior al picioarelor gardului. De care se şi pot suda/puncta, dacă la bază picioarele au decupături. Iese cam o gaură la 2 minute, "din deplasare", la câte 5-6 metri sau ceva mai mult.
În maxim 1h1/2 ai găurile pentru 200m de gard, şi în acelaşi ritm şi montarea gardului.
Mare minune de nu va constitui o lectie pentru Jandarmeria Romana si la fel , mare minune de n-a plecat deja vreunul dintre sefii supremi ai aceleiasi Jandarmerii la Minsk in schimb de experienta . Vreun sef dintr-ala cu doctoratul luat la Academia SRI ...
La DUDA . Despre c e fel de tertip vorbesti Riddick caci oricum UDMR este un " partid " ce-a stat INTOTDEAUNA cu curul in doua barci si-au si pastrat pe-a treia barca ...pentru salvare !USR nu va fi eliminat NICIODATA caci intelectualii Romaniei al percep ca pe un partid ce-i reprezinta . Ceea ce spune LOrban este mancatorie de KKT la modul propriu : da ' ce mortii ma-sii , el nu provine { ca si majoritatea liberalilor cu vechime in munca politica asa cum o are LOrban in munca } tot dintre " fostii comunisti " ??? Intrebare : astia de la PPE , astia-s nebuni ? Chiar isi inchipuie ca mai crede cineva in chestia asta cu... "solidaritatea pentru REDRESAREA Europei " taman acu' cand parca sant tot mai dese vocile ce-si doresc sa se termine odata balciul cu Europa Unita ? Merg la pariu ca , daca nu era nenorocita asta de pandemie , la ora asta , Italia cel putin , Spania imediat dupa ea iar apoi minim jumatate dintre "fostele " erau in vechile lor granite . Pentru noi romanii o chestie dintr-asta ar fi mai usoara deoarece noi am pastrat LEUL spre deosebire de altii ! A ajuns al dracului LEU la 4.8 iar cacaciosii nostrii se lauda c-au marit pensii si salarii plus alocatii...lua-si-ar lumanari de banii aia pentru toate neamurile lor de la fasha la barba alba !!!!!
Nu trebuie să plece acolo si nici nu va pleca la... inamic (al lor, nu al nostru). E destul să aplice ceea ce până acum n-au vrut.
Tertip de-al peneleului, dar cu complicitatea UDMR: e imposibil să nu-ţi dai seama, "tu, UDMR", că e vorba de a alege între Fidesz şi/plus Viktor Orban şi valeţii de la Bucureşti ai UE.
Trimiteți un comentariu