Pe partea dreaptă trebuie lucrat temeinic. Sunt "elemente", dar încă nu sunt "asamblate".

Ceea ce descriem aici este o "burghezie" care – spre deosebire de burghezia centrelor imperiale – nu are cum să devină vreodată o burghezie națională și patriotă, fiindcă avantajele ei materiale decurg direct și aproape exclusiv din starea colonială.

Din capul locului (1990) s-a pornit greşit pe partea dreaptă, dându-se credit unor făcături conduse de nişte mumii. S-au deshumat cadavre politice cărora li s-a făcut în mod sumar toaleta mortuară şi au fost prezentate drept "băieţii buni". Brucan şi Soros au moşit Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi de fapt dialogul a fost dinadins sabotat, factorul favorizant fiind chiar (auto)vulnerabilizarea opoziţiei de atunci, care trebuia să explice episoade vechi ("moşierii", "monarhia", "oligarhia interbelică", "legionarii", "1907", "casele naţionalizate", etc.) în loc să treacă la atac în mod eficient. 'Telectualitatea încă-bugetară înjgheba Alianţe Civice şi PAC-uri într-un puseu de narcisism, în vreme ce un Václav Klaus punea bazele unui partid de dreapta, delimitându-l clar de "ong-ismele" tip Havel. Ce comod a fost pe acest fond, pentru globaliştii FSN deghizaţi în neocomunişti ("la intern") şi în socialişti ("la extern"): mergeau pe scheme verificate, iar opoziţia era dirijată de chiar colaboratorii lor.

Un text care trece în revistă evenimentele, dar pe care l-am găsit prea lung şi cu accente stângiste şi pro-PSD disimulate, drept pentru care păstrez doar esenţialul:


Despre inexistența dreptei românești

[...] "Dreapta" românească de după 1989 s-a născut exact în clipa în care murea dreapta din Europa occidentală, infiltrată de agenții liberalismului neocon și golită dinăuntru de orice conținut suveranist. Ceea ce numim "dreapta românească" astăzi este, deci, un bebeluș născut cu putoarea de cadavru caracteristică dreptei occidentale după mai mult de un secol de putrezire. Iar în cazul ei, nu este vorba doar de putrezirea capului, de controlarea unor structuri de sine stătătoare prin infiltrarea organelor de conducere, cum s-a întâmplat în cazul PSD-ului, fiindcă capul acela putrezit este înfipt prin scamatorie pe un trup inexistent.

Astăzi, vedem cu ochii noștri că singurii care l-au susținut "principial" (adică ideologic) pe Băsescu (nu doar pentru a scăpa de Năstase, sau pentru că puseseră botul la niște promisiuni obraznice), adică "societatea civilă" made in Soros Foundation, s-au adunat în jurul USR-ului, partid pro-LGBT, vădit anti-național și anti-creștin, aflat chiar la stânga unui Fillon sau unui Schaeuble (care măcar se străduiesc să întrețină aparențele democrației creștine – și anume, în țări cu mult mai puțin creștine decât România). Nu este nicio greșeală din partea lor, ci din partea naivilor care, în vreo clipă din viața lor, au avut impresia că a existat, după 1990, o dreaptă politică în România. Fals. "Dreapta" respectivă este doar cristalizarea politică a generației Dallas. [...]

Ceea ce descriem aici este o "burghezie" care – spre deosebire de burghezia centrelor imperiale – nu are cum să devină vreodată o burghezie națională și patriotă, fiindcă avantajele ei materiale decurg direct și aproape exclusiv din starea colonială: ce devine ONGista clujeană dacă se trec niște legi împotriva finanțării externe ale organizaților politice? Cât timp mai stă call-center-ul în Brașov, dacă e pus să plătească impozite la un nivel decent? Cui mai vrei să vinzi visul curățării WC-urilor anglosaxone, dacă reapare posibilitatea de a susține o familie dintr-o leafă autohtonă? Atâta timp cât votanții USR o vor duce bine, restul populației o va duce din ce în ce mai rău – și anume, în mare parte, din cauza lor.

Alarmați de semnalele de slăbiciune pe care le primeau prin canalele lor de informație (desigur cu mult mai fiabile decât sondajele oficiale), stăpânii fanarioților portocalii au încercat să repete mișcarea din 2004, adică crearea unei noi iluzii de dreapta. Inspirați de Brexit și de ascensiunea lui Trump, au promovat în anumite cercuri ortodoxiste ideea că globalismul este moderabil și reformabil, că din toată colonizarea occidentală doar ingineria culturală anti-creștină ar trebui respinsă (dar Schweighoffer, oare, deforestează heterosexual, sau LGBT? Iar BNR, duce lipsă de cruci, sau de control politic/democratic?). Așa s-a născut holograma "Alianța Noastră", putinistă la Buzău dar atlantistă la Chișinău, declarativ disidentă dar condusă de un fost securist care, cu câteva luni înainte de formarea partidului, era încă presimțit pentru o candidatură la alegeri locale pe o listă… a PNL-lui aflat la guvernare.

Și mai grijuliu, SRI-ul "patriot" (adică: preocupat de păstrarea unor comisiuni consistente din jaful colonial) își înființase deja de doi ani partidul-test PRU, cu o aparență de program bazat pe aceeași ocolire meticuloasă a miezului problemei (UE, NATO), dar cu o selecție ușor divergentă de teme diversioniste (mai puțină "familie tradițională", mai mult "pericol maghiar": legionarii cu protocroniștii fiind frați, dar frați certați).

Ei bine, scorul jalnic obținut și de AN, și de PRU la alegeri parlamentare, comparat cu scorul foarte decent al USR-ului, în afară de faptul că mulți români nu sunt suficient de stupizi pentru a cotiza de două ori în viața lor la același Caritas portocaliu, ne și confirmă clar teza susmenționată: socio-cultural, "dreapta românească" este… înainte de toată stângistă! (N.B.: folosesc aici cuvântul "stângist" în sensul riguros dat lui de Lenin din 1920, ca fiind ce rămâne din ideea socialistă în mintea unor mici burghezi idioți și isterici.) Confirmare nesurprinzătoare a unei teze care, de altfel, nu este de loc îndrăznită: în țări colonizate, de obicei, nu există dreaptă adevărată, fiindcă starea colonială este singurul lucru pe care "conservatorii" ar putea (și, de fapt, pot, și vor) să-l conserve pe plan politico-economic, iar pe plan cultural, cei mai apropiați de colonizator prin interes fanariot (deci și cei mai opuși egalitarismului social/socialist) sunt și cei mai contaminați de obiceiurilor lui culturale (cum ar fi disprețul pentru viața religioasă, valorificarea socială a sodomiei, a mobilității geografice și culturale, separarea generațiilor, atomizarea societății, etc., etc.). [...]