16 aprilie 2015
Mă întreb cât va mai dura până-l vor schimba ăştia din funcţie
Este încurajator să afli că mai sunt funcţionari de stat care se opun dezastrului, şi care contestă narativul oficial.
Energy Report:
Havrileț (ANRE): Crearea Uniunii Energetice ar majora prețurile și ar crea probleme termoncentralelor și industriei cărbunelui din România
Prețurile la energie și gaze naturale pentru consumatorii din România ar crește, iar termocentralele românești și industria mineritului de cărbune din România ar avea de suferit dacă se va implementa proiectul realizării unei uniuni energetice la nivelul UE, întrucât statele membre nu și-ar mai putea stabili fiecare, după cum cred de cuviință, mixul energetic național, a declarat președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.
"Ar crește prețurile la energie și gaze naturale, nu am mai avea, alături de Bulgaria, cele mai mici prețuri din UE. În plus, dacă se va face uniunea energetică, nu li se va mai permite statelor membre să-și stabilească fiecare mixul energetic pe care îl consideră adecvat", a declarat Havrileț, la o conferință despre proiectul uniunii energetice europene, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.
Într-o declarație acordată Agerpres, Havrileț a explicat că realizarea uniunii energetice ar putea duce la scumpirea gazelor în România prin egalizarea tarifelor de rețea la o medie europeană, mai mare decât tariful actual din Româna, însă, în contrapondere, țara noastră va beneficia de siguranță în aprovizionarea cu gaze și energie.
În cadrul conferinței, șeful ANRE a mai arătat că stabilirea unui mix energetic european unic, în cadrul uniunii energetice, ar crea probleme termocentralelor și industriei mineritului de cărbune din România.
"Sprijinirea și subvenționarea producătorilor de energie regenerabilă, ca și a energiei nucleare, creează probleme termocentralelor, precum și probleme sociale cu salariații din termocentrale și din mineritul de cărbune", a arătat Havrileț.
Directoratul Complexului Energetic Oltenia a convocat pentru 24 aprilie AGEA, pe ordinea de zi figurând şi aprobarea planului de restructurare–reorganizare–eficientizare pentru intervalul 2015 – 2017. Pe 16 aprilie, acționarii CE Oltenia vor discuta revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere, din cauza neîndeplinirii în proporţie de peste 25% a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de administraţie pentru trimestrele II şi III de anul trecut.
În martie, directorul Laurențiu Ciurel anunţa că un sfert din capacitățile de producție ale Complexului Energetic Oltenia ar putea fi închise în perioada următoare şi că planul de restructurare presupune concedierea a 3.000 de angajați. La închideri, sunt vizate patru grupuri energetice: 1 și 2 Brăila și 1 și 6 Turceni, acestea urmând a fi și scoase din funcțiune. Se mai urmăreşte şi închiderea unor cariere sau perimetre miniere, cum ar fi Seciuri și Tismana Sud, precum și reducerea activității în alte cariere.
În prezent, Guvernul sprijină termocentralele pe cărbune să-și vândă producția de energie electrică, asigurând acces garantat și obligatori la rețele pentru o parte din producția acestora. Argumentul pentru acest ajutor de stat este creşterea masivă a producției de energie electrică din surse regenerabile, care, întrucât are un cost de producţie mai mic şi beneficiază şi de ajutor de stat prin schema certificatelor verzi, periclitează accesul pe piaţă al energiei generate de unităţi convenţionale, în special pe cărbune.
Complexele energetice Oltenia şi Hunedoara s-au plâns de mai multe ori că, din cauza majorării producţiei de electricitate din surse regenerabile, nu pot să vândă energia generată, întrucât nu pot concura cu centralele regenerabile din punct de vedere al costurilor de producție, acestea din urmă fiind subvenționate prin sistemul certificatelor verzi.
"Pentru asigurarea adecvanţei sistemului şi acoperirea în condiţii de siguranţă a cererii de energie electrică, este necesar să existe, în SEN, o anumită putere disponibilă asigurată de centrale, semnificativ mai mare decât puterea consumată la vârful de consum. Este obligatorie, de asemenea, menţinerea în permanenţă, la dispoziţia operatorului de sistem, a unei rezerve operaţionale care să poată echilibra balanţa la variaţiile continue ale sarcinii şi la declanşarea celui mai mare grup de producere a energie electrice din sistem. Aceste variaţii au crescut considerabil în urma creşterii explozive a producţiei de energie electrică pe bază de surse regenerabile, disponibilitatea acestor producători de energie fiind limitată, iar producţia necontrolabilă, capacitatea de rezervă asociată fiind absolut necesară pentru asigurarea adecvanţei sistemului. În sensul celor prezentate anterior, reducerea potenţialelor capacităţi de rezervă asociate, prin retragerea din exploatare a unor capacităţi de producţie a energiei electrice care utilizează combustibili clasici, afectează în mod evident, în sens negativ, siguranţa alimentării SEN şi chiar securitatea energetică a ţării", argumentează Guvernul.
România trebuie să închidă până în 2018 toate capacităţile energetice neprofitabile, iar autorităţilor române le va fi dificil să convingă UE că nu încearcă să eludeze regulile, întrucât au o credibilitate redusă, declara, în februarie, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
"Tot ce este neprofitabil trebuie să închidem până în 2018, anul limită până la care se pot acorda subvenţii", a declarat Chiriţoiu la conferinţa ZF Power Summit. El a menţionat pierderile de 1 miliard de euro înregistrate anul trecut de Complexul Energetic Hunedoara, care pot fi considerate ajutor de stat.
"Credibilitatea noastră este destul de redusă, trecutul nu ne avantajează deloc. Trebuie să convingem că soluţiile noastre au o logică economică şi nu sunt un mod de a eluda regulile lor. (...) Nu va fi uşor să-i convingem că avem nevoie de o capacitate care produce (electricitate - n.r.) la 300 şi ceva de lei, când preţul energiei este de 100 şi ceva de lei", a adăugat Chiriţoiu.
Prezent la ZF Power Summit, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că statul încearcă să salveze de la faliment complexurile energetice Oltenia şi Huneadoara, aflate într-o situaţie dificilă.
Potrivit lui Gerea, deşi este esenţial pentru securitatea sistemului energetic naţional, Complexul Energetic Hunedoara este necompetitiv şi nu poate face faţă cerinţelor economiei de piaţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
O pledoarie pentru federalizarea României Regiunile Istorice Unul dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din ist...
-
Capitalizarea CEC este una dintre măsurile anti-criză ale guvernului. Fiind principala bancă comercială cu capital integral românesc, un...
-
Locuitorii Roşiei Montane, dar şi cei din localităţile din jur (peste 5000, Roşia având sub 4000 de locuitori), au participat la sărbători...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu îi dezvăluie colegului său Alexandru Mazăre, într-o discuţie înregistrată de procurorii DNA şi redată în refera...
-
M-am liniştit... recunoaşte Năstase că PDL este de dreapta: "S-a arătat foarte clar că nu mai putem accepta colaboraţionismul. F...
-
Teatrul Est-Vest I: Scheletul NOM - crize care îndreaptă regiunile spre Guvernul Unic Mondial Exemplele care urmează arată cum actorii N...
Un comentariu :
Exemplu tipic de politici aplicate după manualul de provenienţă externă (nicio legătură aici cu "capitalismul"; în orice caz, nu cu cel din ţara în care se aplică "reţeta-tip"):
Potrivit lui Gerea, deşi este esenţial pentru securitatea sistemului energetic naţional, Complexul Energetic Hunedoara este necompetitiv şi nu poate face faţă cerinţelor economiei de piaţă.
Trimiteți un comentariu