Cum naiba de se găsi tocmai Severin să le dea peste bot ? Da' las' că-i bine

Ne comunicați dle ambasador că Germania „sprijină eforturile constante ale autorităților române de urmărire penală în lupta împotriva corupției”. Este o intenție salutară dacă se are în vedere punerea la dispoziția autorităților germane de urmărire penală a instrumentelor necesare spre a lupta împotriva corupătorilor germani care i-au infectat pe unii români cu virusul corupției. De autoritățile române de urmărire penală are a se ocupa statul român. El trebuie să le sprijine iar nu statul german. Germania ar face bine să pună capăt legislației și practicilor germane care oferă impunitate cetățenilor germani care prin mită și alte mijloace similare promovează interesele germane în străinătate. Când încurajezi pe corupătorii de la tine de acasă și îi combați pe corupții altora spunând că vrei să combați corupția acolo unde tu însuți i-ai permis să înflorească, nu te poți aștepta decât la a fi calificat drept ipocrit și duplicitar.

Mesajul nu este însă unul care porneşte de la principiul "interesul naţional este prioritar", se văd imediat nuanţele europeiste.

Scrisoare deschisă adresată Excelenței Sale domnul Werner Hans Lauk Ambasadorul Germaniei în România

Excelență,

Cu doar câteva zile în urmă Ambasada ce cu onoare conduceți ca înalt reprezentant diplomatic al Germaniei în România, a dat publicității un punct de vedere referitor la raporturile dintre statul de drept și statul democratic român.

Mă adresez dvs în legătură cu acest comunicat. În primul rând, observ că, în numele preocupării pentru ordinea de drept din România, aflată firește în competența românilor, comunicatul încalcă – atât în formă (prin comunicarea cu statul român altfel decât pe canale diplomatice) cât și în fond (prin amestecul în afacerile interene ale României) – ordinea de drept internațional, de care ar fi trebuit să vă îngrijiți dvs. În al doilea rând, rețin că în luarea de poziție a ambasadei germane sunt formulate aprecieri pe cât de inexacte prin raportare la standardele democratice europene, pe atât de diferite față de practicile germane din alte cazuri.

Fac aceste remarci într-o calitate pentru care mă tem că aveți puțin respect: aceea de cetățean român. Mă simt îmboldit a o face, însă, întrucât dintre cetățenii României, în 1997, în calitate de ministru de externe al țării mele, sunt cel care a exprimat regrete publice pentru ceea ce am socotit a fi derapajele morale ale românilor în raport cu națiunea germană – deopotrivă cea civică și cea culturală – de-a lungul istoriei. Am sperat că prin acest gest – care mi-a atras criticile și dezaprobarea multor compatrioți – voi șterge rezervele germane față de națiunea română și voi pune astfel bazele unui parteneriat durabil cu valențe strategice între România și Germania. Declarația mea de atunci, făcută în fața vice-cancelarului și ministrului de externe german Klaus Kinkel, și bazată pe admirația și respectul autentice nutrite de poporul român pentru poporul german, a fost sinceră și dureroasă atât sub aspectul evaluării trecutului cât și sub acela al intențiilor referitoare la viitor.

Cu aceeași sinceritate și durere mă adresez Excelenței voastre și acum, în circumstanțe cu totul diferite dar cu aceeași speranță într-un viitor mai bun al relațiilor româno-germane.

********

1. În comunicatul Ambasadei germane se spune printre altele: „Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituțiilor care sprijină, protejează și dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfășura fără limitări.” O asemenea formulare afirmă aluziv că în România ar avea loc un conflict între niște instituții „care sprijină, protejează și dezvoltă în continuare statul de drept” și alte instituții care s-ar opune statului de drept.

Aluzia este falsă. În România toate instituțiile „sprijină, protejează și dezvoltă în continuare statul de drept”. În România nu se consumă conflictul inter-instituțional pe care îl sugerați. Controversele care au loc în România și la care Ambasada Germaniei probabil se referă, privesc combaterea manipulării instituțiilor statului de drept în scopul promovării agendelor politice ale unor grupuri de interese oculte prin abuz de drept.

În oricare din aceste ipoteze, însă, avem de a face cu o problemă de politică internă și potrivit art 41 al Convenției de la Viena, referitoare la relațiile diplomatice, amestecul în asemenea probleme vă este interzis. Este greu să crezi în angajamentul proclamat de străini în apărarea legalității din România, lucru care nu este în răspunderea lor, atâta timp cât o fac încălcând obligații legale ce le revin direct din convențiile internaționale la care țările lor sunt parte. Veți fi de acord cu mine, sper, că acela care încalcă legile ce i se aplică lui, nu are nici o legitimitate morală să vorbească despre respectul legilor aplicabile altora.

2. În același comunicat al Ambasadei dvs se mai spune: „Respectul față de independența justiției și față de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunității parlamentare de așa manieră încât aceasta să nu fie utilizată în mod abuziv, în scopul protejării unor persoane individuale.” Acestei idei cu caracter de principiu îi lipsește partea a doua. Într-adevăr, „respectul față de independența justiției și față de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunității parlamentare de așa manieră încât…” ridicarea imunității în scopul urmăririi și judecării parlamentarilor în stare de arest să nu fie utilizată în mod abuziv cu scopul discreditării unor persoane individuale sau al smulgerii de mărturii prin tortură (fizică sau / și morală). Numai așa, cu ambele părți, principiul evocat de dvs poate fi primit.

Supremația legii nu poate fi asigurată pe seama limitării libertății. Originile latine ale românilor și experiența tristă a dominației străine în multe momente ale istoriei lor, îi fac să iubească prea mult libertatea pentru a primi cu ușurință limitarea ei. Vorbim aici de tradiții diferite de cele germane care au marcat prin exaltarea autorității și inegalității nu numai soarta propriului dvs popor dar și soarta popoarelor pe care poporul dvs a găsit cu cale să le domine.

3. Sub masca principiilor comunicatul dvs induce reproșul că în România abordarea imunității parlamentare ar avea loc în mod abuziv. De aceea vă exprimați și „deosebita atenție și îngrijorare” asupra „evenimentelor actuale”, amenințând discret că ele vor avea „efecte directe asupra evaluării procesului MCV”. Evident, efecte negative!

O asemenea acuzație ar fi meritat niște argumente concrete, desigur întărite prin probe. Nu văd în ce constă abuzul Parlamentului României care este chemat să aprecieze nu dacă justiția trebuie să își urmeze cursul – aceasta este în afara discuției – ci dacă este indispensabil ca libertățile fundamentale ale unor persoane investite cu un mandat popular, să fie limitate pe perioada procesului judiciar, perioadă în care prezumția lor de nevinovăție rămâne intactă. Fiind o chestiune de oportunitate a cărei apreciere este lăsată de Constituție în competența Parlamentului, respingerea cererilor formulate de procurori nu poate fi etichetată automat și întotdeauna ca abuzivă. Dacă există argumente concrete în sens contrar ele trebuie formulate. Altminteri, atâta timp cât se găsește în exercițiul unui drept exclusiv de apreciere, Parlamentul beneficiază de prezumția de bună credință. Abuzul începe numai acolo unde încetează dreptul.

4. Să vedem, însă, cum percepe Germania imunitatea parlamentară atunci când în cauză este „protejarea unor persoane individuale” de cetățenie germană. Cu doar câțiva ani în urmă, parchetul german a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității onorabilului Elmar Brok, acuzat de evaziune fiscală. Menționez că nu era vorba de ridicarea imunității în vederea arestării ci exact în vederea declanșării procesului judiciar.

Distinsul europarlamentar s-a prezentat cu avocați în fața Comisiei juridice și a explicat că de evidența veniturilor sale se ocupa secretarea iar de declararea lor la fisc soția. Întrucât secretara uitase să transmită soției unele informații asupra veniturilor soțului, unele venituri nu au fost declarate și prin urmare impozitele aferente lor au rămas neplătite (sic!). Pentru că această poveste nu excludea realitatea evaziunii ci oferea doar niște circumstanțe atenuante, avocatul dlui Brok a precizat că, dată fiind gravitatea minoră a faptei și împrejurarea că acuzatul era dispus să plătească ceea ce era datorat, insistența parchetului german de a deschide un proces ar fi avut exclusiv motivații politice. Pe baza acestui argument s-a propus și s-a votat respingerea cererii de ridicare a imunității.

Am votat și eu în același sens, cu teama că Guvernul german ne-ar putea acuza de abuz. Spre ușurarea mea nu am auzit, însă, o astfel de acuzație. Ceea ce înseamnă că în concepția germană oprirea cursului justiției, suspectă de politizare, în cazul dlui Brok a fost un fapt corect, în timp ce refuzul posibilității de a-i aresta pe parlamentarii români înainte de judecată nu a fost. (!!)

5. Este adevărat că Germania nu susține oprirea cursului justiției din rațiuni politice doar în cazul cetățenilor germani. A făcut-o și în cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko, cerând pe față puterii executive ucrainene, respectiv Președintelui Ucrainei, să impună puterii judecătorești achitarea doamnei cu pricina. Aceasta nu pentru că ar fi fost nevinovată ci pentru că era „pro-occidentală” (a se citi pro-germană). Vorbind în numele Germaniei, același domn Brok a mai adăugat și „argumentul” că dna Timoșenko era colega sa de partid în cadrul PPE; cu precizarea că este firesc ca tovarășii de partid să se susțină între ei.

Prin urmare nu avem de a face cu principii ci exact cu ceea ce condamnați în cazul României, adică „protejarea unor persoane individuale”. Criteriul distincției între persoanele individuale care pot fi protejate și cele care nu pot fi este acela al interselor germane. Nu justiția selectivă vă supără ci criteriile selecției.

Nu pot să nu mă întreb, însă, care sunt interesele Germaniei în România dacă pledează pentru încarcerarea generală a elitei politice române cu efectul evident al blocării deciziei politice și al destabilizării sociale? Și asta exact în momentul în care UE se află într-o confruntare dură cu Rusia?

6. Ne comunicați dle ambasador că Germania „sprijină eforturile constante ale autorităților române de urmărire penală în lupta împotriva corupției”. Este o intenție salutară dacă se are în vedere punerea la dispoziția autorităților germane de urmărire penală a instrumentelor necesare spre a lupta împotriva corupătorilor germani care i-au infectat pe unii români cu virusul corupției. De autoritățile române de urmărire penală are a se ocupa statul român. El trebuie să le sprijine iar nu statul german. Germania ar face bine să pună capăt legislației și practicilor germane care oferă impunitate cetățenilor germani care prin mită și alte mijloace similare promovează interesele germane în străinătate. Când încurajezi pe corupătorii de la tine de acasă și îi combați pe corupții altora spunând că vrei să combați corupția acolo unde tu însuți i-ai permis să înflorească, nu te poți aștepta decât la a fi calificat drept ipocrit și duplicitar.

7. Ne certați, Excelență, făcând vorbire de nevoia respectării „obligațiilor asumate de România în cadrul comunității de drept și de valori pe care o reprezintă UE și care se concretizează în Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”. Trec peste faptul că MCV nu are nici o bază legală în vreun tratat european (cel puțin cu începere din 2010 când a expirat termenul de valabilitate al clauzei de salvgardare). Deja suntem obișnuiți cu maniera în care de pe poziții nelegiuite ni se cere respectarea unor reguli inexistente și unor standarde arbitrare.

Să subliniem însă că, așa după cum chiar comunicatul Ambasadei germane o spune, dacă sunt în discuție anumite obligații ale României acestea ar fi cele asumate în cadrul UE. Or, domnia voastră, Excelență, sunteți la București nu ca reprezentant al UE ci ca ambasador al Germaniei, împuternicit și obligat să vegheați la consolidarea relațiilor bilaterale iar nu la administrarea raporturilor dintre UE și România.

UE este o entitate de tip federal care aparține României tot atât cât aparține Germaniei. În cadrul UE România are un statut egal cu cel al Germaniei. Germania nu are nici o calitate de a vorbi României în numele UE. Dacă are ceva de clarificat cu România în calitate de stat membru al UE, o poate face în cadrul procedurilor și instituțiilor europene, acolo unde România va vota alături de alți membri care nu împărtășesc îngrijorările germane față de soarta justiției române.

8. Dacă Germania nu are competența de a discuta în plan bilateral presupusele obligații ale României față de UE, ea are în schimb obligația de a-și plăti datoriile față de România asumate în raporturile bilaterale. Este cel puțin ciudat, veți fi desigur de acord Excelență, că Germania se preocupă de obligațiile României față de UE dar nu spune o vorbă despre plățile germane restante rezultate din acordul germano-român de clearing din 1936. Este nevoie, într-adevăr, de un tupeu uluitor ca să te uiți la paiul din ochiul românilor când tu ai ditamai bârna în propriul tău ochi. Pentru Germania, Excelență, statul de drept se rezumă oare la executarea obligațiilor României, fără a mai ajunge și la executarea obligațiilor germane? Sunt români care nu ar mai dori să aducă în discuție aceste obligații. Ei sunt, însă, împinși să o facă de obrăznicia cu care le bat obrazul unii fără obraz. Dacă doriți să ne judecați, atunci trebuie să acceptați a fi judecați cu aceeași judecată.

9. Ne amenințați, Excelență, că deciziile Parlamentului României vor avea „efecte directe asupra evaluării procesului MCV”. Ce am putea face și ce am putea zice? Bucuroși le-om duce pe toate. Ceea ce Excelența Voastră nu observă este că oricât de răi ar fi parlamentarii români ei sunt aleșii noștri, ai acestui popor amărât. A-i acuza pe ei înseamnă a ne acuza pe noi. A-i insulta pe ei este egal cu a ne insulta pe noi.

Ca alegători avem dreptul să ne criticăm și să ne sancționăm aleșii. Ca români, demni cetățeni ai unui stat suveran, nu putem permite nimănui, inclusiv Germaniei, să ne umilească reprezentanții și mai ales să facă presiuni asupra lor pentru a lua anumite decizii la care Constituția României – certificată de experții Consiliului Europei, dintre care unul german, ca fiind perfect compatibilă cu standardele europene – nu îi obligă.

10. Sunt de aceea convins, Excelență, că mulți, foarte mulți români, chiar și dintre cei nemulțumiți de prestația clasei politice românești, nu acceptă ca umilința unei rele conduceri naționale să fie amplificată de umilința unor intervenții externe lipsite de cel mai mic respect pentru demnitatea lor națională. În numele acestora cred că pot vorbi cerându-vă să puneți capăt amestecului în treburi care nu vă privesc și totodată să respectați obligațiile care vă revin potrivit Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, la care m-am mai referit, de a comunica ceea ce aveți de comunicat pe cale instituțională Ministerului Afacerilor Externe iar nu presei.

Nu vă lăsați înșelați de lipsa de reacție a autorităților române. În această tăcere nu se regăsește sentimentul național. Nota de plată a acestei tăceri va veni într-o zi. Să evităm, însă, ca plata să se impute și asupra relațiilor româno-germane. Aceasta mai ales într-un moment în care sfidările și amenințările la adresa arhitecturii de securitate europene ne cer să fim mai uniți ca niciodată. Evident, dacă nu cumva Germania are în vedere o ordine europeană din care România să fie exclusă ca stat suveran sau dacă nu cumva dorește să pedepsească România pentru că nu împărtășește opțiunile geo-strategice germane în relația cu Rusia și vrea să o aducă în situația de a nu se mai putea opune.

*******

Aceasta, Excelență, nu este o scrisoare germanofobă. Fiți convins că ea este scrisă de un germanofil. Un germanofil îngrijorat și dezamăgit. Un germanofil care face cel mai mare serviciu Germaniei neuitând că este român și vorbindu-i ca român; european convins dar român iremediabil. Sper că o veți citi cu înțelepciunea pozitivă așteptată de la un membru al acelei mărețe națiuni care i-a dat omenirii pe Kant, Beethoven și Goethe iar nu cu aroganța revanșardă a acelui Reich care a însângerat omenirea dar și Germania sub acțiunea devastatoare a unui Hitler, Ribbentrop sau Goebbels.

Nădăjduiesc, Excelență, că veți oferi românilor iar nu neapărat mie, un răspuns convingător la problemele ridicate în prezenta scrisoare; răspuns formulat de preferință într-un alt limbaj decât cel de lemn al diplomației fără caracter. Până atunci vă rog să primiți expresia desăvârșitei mele considerații.

Al dvs,

Prof. Dr. Adrian Severin

Ex vice-prim ministru
Ex ministru al afacerilor externe al României

​​​​​​​​​București
​​​​​​​​​15.04.2015