Jaf la liber. Aproape pe degeaba: treizeci de arginţi, pentru politicienii RO

De douăzecișicinci de ani România este jefuită sistematic. în baza unui program prestabilit înainte de căderea comunismului, fără ca marii beneficiari (corporațiile) să întâmpine vreo rezistență din partea vreunei instituții publice, cu excepția unor ONG-uri care au reușit să blocheze câteva acțiuni de preluare a unor obiective importante. Din contra, dacă mai apare vre-o minte limpede care trage semnalul de alarmă, intervine urgent Guvernul, care reglementează prin lege jaful național, oricând în favoarea corporațiilor. 

AGERO:

[...] Blocul sovietic sau așa zisul bloc comunist, nu s-a prăbușit în 1989. Ceea ce s-a întâmplat în 1989 n-a fost decât finalul unui proces pregătit în timp de către marile puteri industriale, precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, SUA, Austria, prin acțiunile celebrelor C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D., C.E.S.I.S. sau H.N.A., din timpul „războiului rece" care, sub masca democratizării societății comuniste, puseseră ochii, în fapt, pe resursele blocului comunist, al cărui economie, ținută în spatele „cortinei de fier", în lipsa pieței libere (unica și singura care asigură promovarea valorilor autentice, progres și dezvoltare) pierduse de mult lupta concurențială cu economia capitalistă, decalajul măsurandu-se în zeci de ani.

Dacă unele țări, precum Slovenia, Cehia, Polonia, Ungaria (aflate mai aproape de piața liberă) au înțeles că progresul înseamnă, în primul rând, valorificarea eficientă, la nivelul pieței libere, a materiilor prime și au făcut tot posibilul pentru a nu pierde controlul asupra resurselor, protejându-le prin legi, negociind doar prelucrarea lor, România a clacat total la acest capitol. Ce-au făcut C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D., C.E.S.I.S. sau H.N.A. în România ar trebui să devină lecții în manualele de la Acadenia de Informații, pentru că o mai mare lecție de cum poți fi deposedat, în numele unei himere, numită democrație, de tot ceea ce deții valoros, nu s-a mai întâmplat de la colonizarea Africii și până la acapararea resurselor României de către multinaționale precum OMV. In secolul XXI să fii deposedat nu prin violență (agresiune militară, cum s-a întâmplat în fosta Jugoslavie sau în Irak), ci să cedezi de bună voie, fără nici o presiune, resursele vitale ale unei națiuni, precum petrolul, gazele, siderurgia, energia electrică, materialele de construcții, exploatarea pădurilor și să contribui, deliberat, alaături de multinaționale sau firme concurente, la distrugerea propriilor obiective industriale (chiar și a celor ce puteau fi rentabilizate prin retehnologizare, precum au făcut Cehia, Polonia sau Slovenia), pentru că făceau concurență marilor concerne internaționale, ține de o imbecilitate și de o prostie fără limite. In douăzecișicinci de ani, dovedind o prostie cronică și o lipsă de viziune vecină cu idioțenia, clasa politică - asistată de o administrație preocupată doar de propriul interes, impasibilă la ceea ce se petrece -, a înstrăinat toată averea reală a României, încât cred că e o utopie să mai suții că România mai este o țară independentă, când nu-i mai aparține aproape nimic și când este incapabilă să se mai opună pretențiilor marilor corporații vestice.

In timp ce C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D. C.E.S.I.S. sau H.N.A. au transformat România într-un uriaș câmp de bătălie cu F.S.B. - G.R.U. din Rusia și N.S.B. din China, împărțindu-și accesul la materiile prime de bază și stabilind domeniile de interes pentru eliminarea concurenței marilor corporații pe care le deservesc (distrugerea industriei siderurgice, petro-chimice, aluminiu, alimentare, farmaceutică, etc.) serviciile românești - contrar normalului, legii și logicii existenței lor -, s-au ocupat și se ocupă, prioritar, de corupție sau evaziune fiscală, substituind, în disprețul legii, alte instituții, cu zeci de mii de angajați. In această cojunctură, în lipsa oricărei reacții de împotrivire (în special din 2007) C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D. C.E.S.I.S., H.N.A., F.S.B. G.R.U. sau N.S.B., au lucrat „curat" și continuă operațiunile de distrugere a tot ce mai funcționează sub marcă autohtonă și de acaparare a ultimelor resurse de valoare ale țării, transformând România într-o proprietate a marilor corporații industriale, la prețuri incredibil de mici. [...]