Postări
Activistul de şcoală Soros Cristian Pîrvulescu, pe PSDişti. Care joacă sceneta "Ieşirea/scoaterea UDMR de la guvernare", ca să scape în campania prezidenţială de o piatră de moară (Bursa: "Tactică electorală sau strategie naţionalistă?"). PSD joacă imagologic, şi are destule goarne care-l prezintă drept ceea ce nu este.
În 2012, exact în ziua când se împlineau 95 de ani de la începutul bătăliei de la Mărăşeşti, Ponta se ducea în "secuime" să promită regionalizare. Nu m-aş mira să apară voci "de centru-dreapta" (care lucrează de fapt pentru stânga), voci care să invite UDMR la "noul proiect", după ieşirea de la guvernare.
- După o campanie pentru alegerile europene pusă sub semnul sloganului, sugestiv naţionalist, "mândri că suntem români", scandalul referitor la poziţia României în privinţa iniţiativei cetăţeneşti europene pentru protecţia minorităţilor (Minority SafePack) pare să demonstreze o propensiune pentru naţionalism nu doar în PSD, ci şi la nivelul politicilor guvernamentale. Iar UDMR, pus într-o situaţie imposibilă, câtă vreme a fost unul dintre iniţiatorii acestei iniţiative cetăţeneşti europene, este obligat să reacţioneze şi ia în calcul ieşirea de la guvernare.
- Exprimată printr-o solicitare de intervenţie, depusă de agentul guvernamental român de pe lângă Curtea de Justiţie de la Luxemburg, la cererea Ministerului de Externe, poziţia României privind iniţiativa cetăţenească pentru protecţia minorităţilor este a interveni în această cauză la Curtea de Justiţie de la Luxemburg pentru a preveni extinderea competenţelor UE pe cale jurisprudenţială "în domenii care ţin de suveranitatea statelor membre". Formula dintre ghilimele, preluată din poziţia exprimată de Ministerul de Externe, pare extrasă din argumentaţia suveranistă tipică guvernelor şi formaţiunilor politice euro-sceptice. Chiar dacă în acest caz România susţine că se plasează pe aceeaşi poziţie precum Comisia Europeană, şi că Uniunea Europeană nu are competenţe atribuite în baza tratatelor în acest domeniu (protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale), atât oportunitatea cererii de intervenţie, cât şi argumentaţia în favoarea acesteia lasă locul la interpretări. Se întoarce România în anii 90?
- Să înţelegem că interesul "statului român" este superior şi contrar intereselor minorităţilor etnice conlocuitoare? Este cumva "statul român" unul etnic care nu acceptă compromisul cu minorităţile de orice fel? Uşurinţa cu care sunt folosite aceste formule de către MAE românesc poate explica reacţia critică a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor - coleg de guvern , de altfel, cu Titus Corlăţean - care acuză o "gândire depăşită" în privinţa minorităţilor. Însă, dincolo de importanta problematică a minorităţilor, poziţia MAE mai pare să exprime atât un interguvernamentalism cu o nuanţă suveranistă surprinzătoare, cât şi un tip de euro-scepticism care ar putea evolua spre o reorientare pe termen mediu şi lung, în cazul unei victorii pe toată linia a PSD în toamna acestui an, a politicii europene şi internaţionale româneşti, dar şi a viziunii despre construcţia democratică a societăţii. La o sută de ani de la declanşarea primului război mondial, facilitată de naţionalismul integral al începutului de secol XX, revenirea "demonilor trecutului" ar fi de rău augur.
Un comentariu :
Cristian Pîrvulescu: "Suveranitatea nu dispare, dar se deteritorializează"; "Actuala fază a globalizării va conduce spre o reorganizare a suveranităţii pe alte baze decît naţiunea"; "Dimensiunea teritorială a suveranităţii s-a dezvoltat odată cu statul-naţiune (ce nu trebuie confundat cu statul-naţional în care s-au împotmolit politicienii români), iar astăzi asistăm la sfîrşitul acestei epoci"; "Straturi de suveranitate pe care existenţa statului-naţiune le estompase în ultimele două-trei sute de ani"; "Incapacitatea statelor-naţiune de a mai gestiona eficient fluxurile locale şi internaţionale a dus la emergenţa unor instituţii şi organizaţii cu vocaţie supranaţională care îşi asumă tot mai multă suveranitate"; "Incapacitatea statului-naţiune de a răspunde nevoilor elementare ale populaţiei (locuri de muncă, asistenţă socială etc.) este evidentă pentru orice observator onest"
Cristian Pîrvulescu: "În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerilor europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Doamna Merkel explica în ultimele zile că pentru ieşirea din criză este nevoie de o cedare mai clară de suveranitate. Or, asta va presupune, nu numai în cazul nostru, al Franţei şi al altor state, modificarea acelor articole care sunt protejate de articolele speciale privind limitarea modificării constituţionale. Cred că, în România, anul acesta nu se va umbla la articolul 1, dar odată dezbaterea începută, cu proxima modificare constituţională, care ar putea avea loc în câţiva ani, s-ar putea discuta despre, eventual, o nouă Constituţie, pentru că altfel nu văd soluţia."
Cristian Pîrvulescu: "Atenţi doar la dinamica indicatorilor sociologici sau economici, politicienii europeni au dezertat de la datorie. Simpli prestatori de servicii, ei aşteaptă manifestarea cererii. Oferta politică a devenit un fel de formă impusă, lipsită de conţinut. Situaţia nu stă astfel doar în România, unde proiectele, atunci când există, se prezintă ca simple înşiruiri de banalităţi lipsite de coerenţă internă, ci în întreaga Europă. Iar frica de o Constituţie europeană federală - singura care poate face faţă crizei economice - e simptomul cel mai clar al crizei de viziune prin care trece politica actuală."
Trimiteți un comentariu