Postări
Ziarul Financiar:
Imaginaţia bolnavă de taxe a domnilor Voinea şi Chiţoiu
[...] Uimeşte şi lipsa totală de fermitate a părţii române în ceea ce priveşte majorarea redevenţelor. S-a tot vorbit ani de zile de vânzarea pe un preţ de nimic a Petromului (600 de milioane de euro pentru o treime dintr-o companie care azi valorează aproape şase miliarde de euro, şi încă este o companie subevaluată de lipsa de lichidatate a bursei locale şi pachetul foarte mic de acţiuni aflat la tranzacţionare), dar când vine momentul zero al posibilităţii renegocierii redevenţelor, noi acceptăm ca acestea să rămână la acelaşi nivel la petrol şi gaze, eventualele majorări urmând să se aplice doar celorlalte resurse minerale. Dar care celelalte? În 2012, statul a încasat redevenţe în total de 315 milioane de euro, din care 267 mil.euro sunt redevenţe încasate pe baza legii petrolului. Ce să strângi din majorarea cu 25% de la restul resurselor?
Şi cu acest acord al FMI privind bugetul pe 2014, România rămâne prinsă în chingile unei înţelegeri din care nici măcar viitorul nu se arată mai bun. Ni se vinde o eventuală reducere a contribuţiilor sociale din iulie 2014 în condiţiile în care pensiile au deja un deficit de 3 miliarde de euro pe an. Cine să o creadă?
Dar atâta ni se spune că noi nu suntem în stare să ne administrăm ţara şi trebuie să vină străinii să o facă, încât vin şi întreb, dacă nu ştiţi să o faceţi decât prin noi taxe, atunci să vă daţi la o parte, că impozite şi accize ştie toată lumea să născocească.
Un comentariu :
Un lobbyst (de la Pricewaterhouse Coopers), cu un articol despre "necesitatea" unor redevenţe moderate:
Construcţia unui sistem fiscal pentru industria extractivă de hidrocarburi – variabile şi opţiuni
Interesele investitorilor şi cele ale guvernelor nu sunt întotdeauna convergente. Această afirmaţie este cu atât mai valabilă în cazul impozitării sectorului de petrol şi gaze, având în vedere contribuţia substanţială a acestui sector la veniturile bugetului de stat, dar şi importanţa strategică a domeniului pentru asigurarea securităţii energetice a unei ţări.
În timp ce statul doreşte maximizarea veniturilor bugetare şi prelevarea de taxe şi impozite cât mai devreme, la începutul proiectelor, investitorii urmăresc maximizarea valorii pentru acţionari, finanţarea cu precădere a investiţiilor şi eventuale plăţi către bugetul de stat cât mai târziu, abia după recuperarea costurilor.
Guvernele sunt interesate de diversificarea portofoliului de resurse pentru a-şi reduce riscurile şi a-şi întări securitatea energetică, în vreme ce investitorii urmăresc să-şi păstreze agilitatea în piaţă şi capacitatea de adaptare la schimbarea condiţiilor economice.
Este clar însă că un sistem fiscal adecvat pentru acest sector trebuie să asigure un echilibru între priorităţile guvernelor şi cele ale investitorilor privaţi, satisfăcând totodată şi cerinţele societăţii civile. Un astfel de sistem trebuie să ducă la o situaţie „win-win-win” pentru toate părţile implicate – guverne, investitori, societate civilă.
Un sistem fiscal ar trebui să fie corelat şi cu trăsăturile caracteristice ale industriei. Investiţiile necesare explorării, dezvoltării şi producţiei hidrocarburilor sunt mari şi se fac pe termen lung, existând şi o competiţie între ţări pentru atragerea lor. Astfel, o ţară cu resurse potenţiale scăzute, deci cu o prospectivitate redusă, trebuie să ofere condiţii mai favorabile, în acest context o fiscalitate echilibrată fiind esenţială.
În cazul României, o măsură de stimulare a investiţiilor în producţie ar putea fi acordarea de deduceri pentru zăcămintele mature cu scopul de a creşte gradul de recuperare al hidrocarburilor sau impunerea de cote reduse de redevenţă pentru proiectele de exploatare a zăcămintelor noi cu condiţii dificile.
http://www.contributors.ro/economie/constructia-unui-sistem-fiscal-pentru-industria-extractiva-de-hidrocarburi-%E2%80%93-variabile-si-optiuni/
Trimiteți un comentariu