Când va deveni evident blatul pentru toată lumea ?

S-a văzut clar că e blat când Căcărău a promulgat pe 24 iulie legea cu reintroducerea cvorumului, după care EuroBăse s-a sucit la 180 de grade și de la mobilizare a cerut boicot. Doar un oligofren n-ar fi putut anticipa ce mișcare va urma după promulgare. A promulgat-o imediat ce a sosit de la parlament, mai putea aștepta perfect legal 15 sau 30 de zile, oricum după 29 iulie (data referendumului, care fără promulgarea cu pricina nu se mai ținea cu cvorum). Se mai și lăuda - "Voi promulga imediat legea, în forma în care va sosi de la parlament".

Cronica Română (.com):

“Vechea Axă” moştenită de securişti

În ciuda promisiunilor făcute în campanie, comportamentul USL în relaţia cu UE sau, mai concret cu Berlinul care şi-a asumat rolul de hegemon continental, nu se deosebeşte de comportamentul lui Traian Băsescu. Uniune bancară? USL zice „să trăiţi!”. Cedarea suveranităţii? USL, prin vocea lui Mircea Geoană pe undele Deutsche Welle, se arată dispus să sprijine Berlinul pe măsură ce „ambiţiile Germaniei cresc”. Marea Britanie nu este de acord cu bugetul unional, iritând la maxim decidenţii de la Berlin? USL, prin vocea lui Victor Boştinaru, propune în cadrul unei emisiuni televizate excluderea Regatului Unit din UE, considerând probabil că asemenea poziţii „constructive” vor fi consemnate şi apreciate în exterior. În legătură cu aspectul „consemnării” nu încape nici un dubiu, însă în legătură cu „aprecierea” ar trebui să fie mai puţin optimişti. Escapadele verbale ale personajelor de genul Geoană sau Boştinaru vor provoca reacţii, atât la nivel diplomatic cât şi pe alte canale. Pentru a câta oară clasa politică autohtonă mizează pe succesul „ambiţiilor berlineze”? Care au fost consecinţele data trecută?

Uniunea Europeană are probleme grave. Pe lângă aspectele economice, începe să se întrevadă acţiunile concertate de stimulare a forţelor centrifuge din interiorul Uniunii (Catalonia, Veneţia, protestele de la Lisabona etc.) , acesta fiind un caz clasic al „problemei omului bolnav”, adică o reeditare mai puţin sângeroasă a procesului de împărţire a „activelor” Imperiului Otoman. Activizarea mişcărilor separatiste, sprijinite vizibil din exterior şi eforturile concertate ale „partenerilor” de a izola sistemul financiar european sunt doar primele semnale ale viitoarelor acţiuni dramatice. Ideea unei Europe unite a fost tolerabilă sau chiar plăcută pentru un şir de Mari Puteri atât timp cât Europa Unită nu se transformă într-o nouă ediţie a Reich-ului creat prin metode „democratice”, birocratice şi economice. Susţinătorii „ambiţiilor” berlineze ar putea avea o mare surpriză în privinţa perspectivelor pozitive ale UE. Uniunea nu este condamnată, dar viitorul ei depinde într-o anumită măsură de rezultatul duelului Merkel-Hollande şi se pare că „unional-social-liberalii” bucureşteni, în ciuda afilierilor ideologice declarate, au mers din nou pe mâna genei filogermane moştenite de la predecesori. Păcat.