Ipocrizia goarnei USL cotidianul.ro duce și la apariția de texte interesante

Adică, vezi, Doamne, "USL n-ar vrea SUE" (ba pe naiba !).

Modelul britanic în Uniunea Europeană

Un lucru important, cred, s-a întâmplat în Parlamentul European (PE) în 2009 şi care a rămas neobservat până astăzi în media românească: Partidul Conservator din Regatul Unit - împreună cu partidul ODS din Republica Cehă - a ieşit din Grupul Partidului Popular European (PPE) (Group of the European People's Party (EPP)), grupul cel mai numeros din PE, şi a format un grup nou, independent, ca să pledeze mai bine pentru o Uniune Europeană non-federală; este vorba despre Grupul Conservativ şi Reformist European (CRE) (Group of European Conservative and Reformist (ECR)).

Grupul CRE a fost oficial fondat în iunie 2009. Grupul are acum 52 de Membri în Parlamentul European (MEPs) din 9 ţări şi 8 partide, din care 26 MEPs aparţin Partidului Conservator şi altor două mici partide din Regatul Unit, 9 MEPs aparţin partidului ODS din republica Cehă şi 11=6+5 MPEs aparţin la două partide din Polonia.

Grupul PPE a rămas cel mai numeros în PE, cu 271 membri din totalul de 753 (a se vedea Anexele 1, 2, 3 pentru detalii).

Mi-a plăcut tare mult mişcarea iniţiată de britanici şi sper să aibă succes, amintindu-mi de acţiunea din celebrul film american ’12 oameni furioşi’ (Twelve angry men) (1957), după piesa de televiziune cu acelaşi nume de Reginald Rose.

Mărturisesc că în general am o mare admiraţie faţă de britanici, pentru că: păstrează cu sfinţenie monarhia; au construit o ţară superbă (a se vedea cel puţin oraşele Londra, Oxford şi Cambridge); au o economie puternică; au o limbă frumoasă; sunt serioşi şi extrem de politicoşi (ţara gentlemen-ilor şi a doamnelor (ladies), a fairplay-ului); au întemeiat Imperiul Britanic şi au fost ‘părinţii’ Statelor Unite ale Americii; au celebrele Scotland Yard şi MI5; au dat în literatură pe William Shakespeare, Charles Dickens, George Orwell şi pe mulţi alţii; au dat în muzică pe Beatles, Rolling Stones, Queen şi pe mulţi alţii; au dat filme memorabile marca BBC; au construit automobilele Bentley şi Rolls Royce; etc.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (United Kingdom of Great Britain and Northern Irland) – pe scurt Regatul Unit (UK) sau Marea Britanie (GB)- o monarhie constituţională, a intrat în UE în 1973, dar nu a adoptat moneda euro !

UK are trei partide politice mai importante şi 73 MEPs:

- Partidul Conservator, un partid politic de centru-dreapta, cel mai mare din UK, acum la putere, având pe David Cameron ca lider şi Prim Ministru (şi foşti prim miniştri ca Winston Churchill şi Margaret Thatcher); în 2010 au obţinut 307 locuri în Camera Comunelor şi au, împreună cu două partide mai mici, 26 MPEs, în grupul CRE;

- Partidul Laburist, un partid politic de centru-stânga (până de curând la putere, cu liderii Tony Blair şi Gordon Brown); în 2010 au obţinut 258 locuri în Camera Comunelor şi au 13 MPEs, în grupul S&D; liderul actual este Ed Miliband;

- Partidul Democrat Liberal, partid politic format în 1988 prin fuziunea între Partidul Liberal şi Partidul Social Democrat; în 2010 au obţinut 57 locuri în Camera Comunelor şi conduc alături de Partidul Conservator; liderul actual este Nick Clegg.

Să observăm că, începând cu 2009, UK este singura ţară, din cele 27 de ţări care fac parte astăzi din UE, care nu are membri în grupul majoritar PPE (fostul PPE-DE) din PE (Anexa 2).

Se doreşte, dacă am înţeles bine, de către majoritatea membrilor UE, crearea “Statelor Unite ale Europei”, după modelul Statelor Unite ale Americii: adică o uniune federală a statelor membre ale UE, cu o monedă unică, cu o constituţie unică şi un preşedinte unic. Moneda unică, euro, a fost introdusă deja în 2002, şi la ea au aderat 17 state din UE. O încercare de creare a unei constituţii unice, Europene, a fost abandonată, după ce a fost respinsă de francezi şi de danezi în 2005. Dar intenţia a rămas.

Se spune că o uniune federală este o organizaţie de state individuale unite sub un sistem federalist. Uzual, o uniune federală acţionează împreună în problemele globale (constituţie unică, uniune economică şi monetară, inclusiv monedă unică, securitate comună şi relaţii externe), statele individuale având independenţă în chestiunile locale. Exemple curente de uniuni federale sunt: Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Canada, India, Australia. Să privim puţin în detaliu la SUA:

Statele Unite ale Americii (SUA) (The United States of America (USA) ) (pe scurt Statele Unite, America sau State) este o republică constituţională federală constând din 50 de state şi un district federal. Ţara este situată în principal în America de Nord centrală (48 de state şi Washington, D.C.), statele Alaska şi Hawaii fiind mai depărtate. Statele Unite derivă iniţial din cele 13 colonii britanice localizate pe coasta Atlanticului. La 4 iulie 1776, delegaţii la Congresul Continental au semnat Declaraţia de Independenţă, care proclama dreptul la auto-determinare şi stabilirea unei uniuni suverane faţă de Imperiul Britanic.

Constituţia curentă a Statelor Unite a fost adoptată la 17 septembrie 1787 şi are mai multe amendamente adăugate în timp. Moneda unică este dolarul american. SUA are un preşedinte şi Congresul SUA. Limba comună este engleza americană.

Exemplele istorice de uniuni federale includ Confederaţia Statelor Americane, Republica Federală a Americii Centrale, Republica Federativă Socialistă a Yugoslaviei, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, etc. Să privim puţin în detaliu la fosta URSS:

Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) a fost o uniune a 15 republici sovietice subnaţionale: republicile ruseşti, transcaucaziene, ucrainiene şi bielorusiene. Procesul de unificare a demarat în 1917, prin revoluţia bolşevică condusă de Lenin; crearea oficială a URSS a avut loc la data de 28 decembrie 1922. La 1 februarie 1924, URSS a fost recunoscută de Imperiul Britanic. În acelaşi an, a fost aprobată Constituţia Sovietică, legitimând astfel uniunea din decembrie 1922. Moneda unică era rubla. Conducerea ţării era asigurată de secretarul general al Partidului Comunist şi de guvernul sovietic. Existau oficial 15 limbi naţionale, cu sute de dialecte, dar limba rusă era cea sprijinită să se extindă. Pe 25 decembrie 1991, URSS s-a dizolvat în 15 state post-sovietice. Federaţia rusă şi-a asumat drepturile şi obligaţiile fostei URSS şi a fost recunoscută ca succesoarea sa legală.

Să observăm că analogia unei virtuale ţări ‘Statele Unite ale Europei’ cu Statele Unite ale Americii nu este bună, în opinia mea: SUA este formată din state noi, fără istorie proprie, fără tradiţii şi fără limbă şi cultură proprie, pe când în UE sunt state vechi, republici sau monarhii constituţionale, cu istorii proprii, cu tradiţii specifice, cu limbi diferite şi culturi specifice. Mai degrabă, în opinia mea, ‘Statele Unite ale Europei’ ar semăna cu URSS, care a eşuat inevitabil după 70 de ani.

De aceea, consider ca foarte importantă crearea grupului CRE în PE de către britanici, sprijiniţi de cehi şi polonezi în principal, până acum, pentru a combate ideile de federalizare a UE. Rămâne să studiem argumentele grupului CRE.

În România, nici măcar nu se discută (pro sau contra), în media în general şi în mediile intelectuale elitiste în particular, despre federalizarea UE. “A tăcea înseamnă a consimţi”, spunea Octavian Paler. A consimţit România tacit la federalizarea UE ? Este vizibilă deja (şi în cărţile de istorie) tendinţa de atenuare a conştiinţei naţionale a românilor în favoarea ‘conştiinţei europene’. Interesul naţional nu mai este definit; dacă vorbeşti de interesul naţional în economie (de naţionalismul economic), eşti catalogat imediat ca antieuropean şi eventual nostalgic, comunist, sau chiar pro-rus.

Media românească ignoră acest subiect şi multe altele, la fel de importante pentru viitorul României, canalizându-se cu voluptate pe accidente, crime şi scandaluri de tot felul, sau pe emisiuni de divertisment, mult, mult divertisment, până uităm de tot şi de toate. Crearea unui post public de televiziune, care să abordeze profesionist exclusiv temele europene şi mondiale importante, este imperios necesară, în opinia mea.

Nu pot să nu observ, cu tristeţe, că cehii şi polonezii, din nou, ies în evidenţă, fiind alături de britanici pentru a sprijini ideile non-federaliste şi că nici un partid sau independent din România nu s-a alăturat acestui demers democratic. Ne-am plâns, după 1989, că la noi nu a avut loc o revoluţie de catifea ca la Praga, că nu am avut o mişcare gen Solidaritatea ca în Polonia; am găsit explicaţii, unele reale, altele forţate, menite să ne mângâie orgoliul: securitatea, frica, etc. Acum ce explicaţii avem ? Probabil caracterul !?

http://www.cotidianul.ro/modelul-britanic-in-uniunea-europeana-196516/