11 septembrie 2012

Statul român "nu are bani" ca să salveze Oltchim, dar se pregătește să salveze băncile cu capital străin


Că despre asta e vorba. Continuitate perfectă între guvernele PSD, D.A., PnL-PSD-UDMR, PDL-PSD, PDL-UNPR-UDMR, USL. După falimentarea și vinderea băncilor românești, acum au pus bani deoparte ca să fie pentru umplerea găurilor băncilor cu capital străin (CEC-ul nu ne-a dat voie UE să-l recapitalizăm, când se vroia recapitalizarea sa).
"Aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", așa sună o frază introductivă din proiectul ordonanței de urgență apărut pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, care, iată, din "interesul general public" devine interes privat, legalizându-se răscumpărarea de filiale de bănci pe de-a-ntregul, nu doar garantarea (într-o anumită limită) a depozitelor bancare.

Banca Naţională a finalizat primul exerciţiu de simulare a înfiinţării unei entităţi bancare de tipul "bridge bank" (bancă-punte) şi a preluării de către aceasta a anumitor părţi din activele şi pasivele unei instituţii de credit intrate în dificultate, care nu se mai poate baza pe sprijinul acţionarului principal.

Banca-punte este un instrument foarte puternic legiferat la începutul acestui an prin care BNR poate interveni decisiv pentru menţinerea încrederii în sistemul bancar, făcând posibilă continuarea activităţii unei bănci cu mari probleme aşa încât clienţii să nu fie afectaţi, nici persoanele fizice şi - poate chiar mai important - nici firmele, care ar putea risca falimentul în cazul colapsului unei bănci.

(Ziarul Financiar)

2 comentarii :

Anonim spunea...

După modelul "End the Fed", n-ar fi bine să inițiem un "lasă-ne, BeNeRe" ?

Riddick spunea...

BNR era pușculița Casei Regale, acum e o oficină cu activități și răspunderi neclare. Să scoată N-ul din siglă (ba chiar și R-ul), că tot e concurs pentru grafica noii sigle BNR (s-a anunțat recent).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: