10 august 2011

Václav Klaus: Poate legea salva ţara de la faliment?


Může zákon zachránit zemi před bankrotem?

Iniţial, nu am dorit să comentez despre datoria SUA, pentru că nu vreau ca vorbele unui analist independent să judece statul cel mai puternic din lume, şi care este, deasemenea, aliatul nostru. De dimineaţă am auzit însă, la ştirile de la radio, pe un crainic care a spus că preşedintele Obama, semnând legea pentru creşterea limitei admisibile a datoriei publice, a salvat de la faliment Statele Unite. Şi ar trebui să spun câteva cuvinte.

Acordul intens negociat între Congresul SUA şi preşedinte - pentru că a fost o bătălie politică, nu chestiuni de substanţă - înseamnă doar că, după 5 august (timp de doi ani), nu se schimbă şi modul în care guvernul poate cheltui banii, înţelept sau nu, pentru lucruri necesare sau inutile, şi total neproductive, motivând sau demotivând oamenii (creînd o cultură a dependenţei şi a nemuncii), etc. Nimic altceva nu s-a schimbat în SUA, ţara este la fel din punct de vedere economic, precum era şi cu o clipă mai înainte.

SUA nu sunt singurele, mai sunt şi alţii. De exemplu, Grecia nu poate rambursa datoriile, şi prin urmare trebuie să meargă fie pe calea falimentului, fie să obţină un alt împrumut, dar care mai degrabă este un cadou, şi orice persoană rezonabilă o ştie. SUA nu participă la UME [Uniunea Monetară Europeană], nu sunt legate de moneda euro, ele pot face (prin Congres şi preşedinte) datorii mai multe, pot emite mai multe obligaţiuni de stat, şi pot spera că cineva le cumpără. Dacă nu le cumpără, vor trebui să tipărească dolari noi şi să lase cale liberă inflaţiei.

Pentru Statele Unite, aceasta este calea de urmat. Obligaţiunile pot fi răscumpărate la orice moment, şi, de la început, este necesar să se plătească dobândă. Atâta timp cât puterea economiei americane este considerată indiscutabilă, dobânda este scăzută, dacă apar îngrijorări cu privire la puterea economiei, dobânda va fi "grecească". Lumea nu mai foloseşte [doar] standardul dolar, aşa cum a fost timp de aproape trei decenii după cel de-al doilea război mondial, perioada Bretton Woods, dar totuşi, economia SUA, şi, prin urmare moneda sa, inspiră încredere. Va continua la nesfârşit?


Este evident că în ultimele decenii economia SUA a încetinit şi a căpătat riduri, precum o femeie de la ţară. În acelaşi timp, a scăzut şi cererea americanilor. Au apărut cărţi, una după alta, încercând să explice de ce este aşa.

Deşi sunt foarte rezervat în legătură cu cartea publicată de prof. Tyler Cowen, de la foarte liberala universitate (în sens european) George Mason, intitulată The Great Stagnation [Marea Stagnare] (în treacăt fie spus, a apărut ca e-book), raţionamentele conţinute în ea le consider relevante, chiar dacă, în opinia mea, sunt greşite, inadecvate.

De fapt, autorul spune că America nu mai poate culege toate fructele care "atârnă pe ramurile de jos" şi ar trebui să înceapă să încerce să le culeagă pe cele aflate mai sus, fructele mai puţin disponibile. Anumite "fructe" de pe ramurile de jos au dispărut, afirmă el, precum [avantajul unor] spaţii vaste (acum, şi nu cu mai mult de 100 de ani în urmă ?), sau decelerarea răsturnărilor tehnologice revoluţionare (care în ciuda tuturor discursurilor de astăzi despre revoluţia ştiinţifică şi tehnologică în curs de desfăşurare, sau despre "economia bazată pe cunoaştere", pot fi orice - inventarea tiparului a fost o revoluţie mai mare decât inventarea telefonului, cea a telefonului una mai mare decât inventarea telefonului mobil, etc.), dar nici una, nici alta, probabil, nu sunt cauza încetinirii actuale a economiei Statelor Unite - cu o creştere nesatisfăcătoare.

Interesant şi uşor de înţeles pentru mine este un alt tip de "fruct de pe ramurile de jos" - educaţia. Beneficiile învăţământului (în ciuda tuturor populismelor mediatice în acest sens !), dispar. Deşi educaţia a făcut în ultimele decenii un salt uriaş, contribuţia [la dezvoltare a] politicii "fiecare ceh sau american, un elev de liceu" nu mai este decât foarte mică. Statele Unite au fost cea mai avansată ţară din lume încă de acum 100 de ani, dar atunci la colegiu (liceu) mergeau doar 0,25% dintre americani şi [dintre aceştia] promovau liceul doar 6,4% (anual), acum cifra este de 40 %, respectiv 74% (citez dintr-un articol din revista Regulation, vara 2011, p. 52). Creşterea cifrelor, acolo, dar şi la noi, nu a adus nimic bun, sau doar în foarte mică măsură - însă mult de pierdut, pentru că oamenii "educaţi" nu mai vor să facă munci care nu sunt esenţiale, ci să urmeze liceul, care nu le este necesar. PE Barton, în articolul How Many College Graduates Does the U.S. Labor Force Really Need? (Change, ianuarie-februarie 2008) critică, pe bună dreptate, eroarea persistentă după care "cererea pentru angajaţi cu studii universitare este în creştere rapidă". Sunt de acord cu el, că nimic de genul acesta nu este adevărat, şi, la fel ca el, pot vedea că "în fiecare deceniu, este un procent tot mai mare de chelneri şi chelneriţe care au o diplomă de colegiu".

Atitudinea la modă, cum că "gândirea", reflecţia, filosofarea, sunt mai importante decât "munca", este fără îndoială una dintre cele mari rele din lumea de astăzi. Desigur, aceasta este legată de subvenţionarea  învăţământului (care apoi "se subţiază" şi toată lumea încearcă să tragă de el). Pentru cei care gândesc mai puţin, ar trebui repetat că educaţia nu trebuie dispreţuită - educaţia aduce un beneficiu imens, un beneficiu reciproc, dar educaţia suplimentară deja unul mult mai mic, cu toate acestea, şi uneori aproape de zero. Este un model elementar (unul dintre fundamentele economiei) şi se aplică pentru toate activităţile umane. Este posibil, într-adevăr, ca beneficiile iniţiale ale învăţământului în creştere din America să se fi epuizat.

Dar recenzentul cărţilor lui Cowen de la revista Regulation, David Henderson, spune, pe bună dreptate, că există fructe pe ramurile de jos pe care nimeni nu le culege - dereglementarea economiei, scăderea numărului  foarte mare de persoane dependente de beneficiile sociale, reducerea statului, a birocraţiei şi a intervenţiilor sale, anularea datoriilor.

Şi astfel ajungem la tema iniţială, laudativă, privind legitimitatea înlăturării limitelor de creştere a datoriei guvernamentale a SUA. Eu nu văd un motiv de triumf - America a indicat în mod clar că a vrut să strângă cureaua, el, dimpotrivă, a mai lărgit-o cu o gaură. Se poate întâmpla să mai observe şi alţii, şi au observat. La momentul scrierii acestui text, am primit un mesaj pe telefonul meu mobil de la agenţia de ştiri cehă: "China reduce rating-ul [SUA] după ce a criticat SUA în privinţa datoriilor, a pus la îndoială dolarul ca monedă de rezervă şi a solicitat supravegherea internaţională a dolarului".

Această coincidenţă în timp nu am inventat-o eu. China nu poate fi interesată să concureze supremaţia dolarului, deoarece este foarte complicat, dar timpurile se schimbă. Cine va investi în alte găuri din curea, dacă nu China? Signature Act, care creşte limita datoriei, a fost un pas marginal spre rezolvarea situaţiei, dar a fost un semn rău pentru America, pentru toate celelalte "Grecii", şi mă tem că şi pentru unii dintre noi.

Václav Klaus, Hospodářské noviny, 8 august 2011

http://www.klaus.cz/clanky/2897

7 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Final countdown !.....

Riddick spunea...

Tocmai urmează să postez un clip pe tema "timpului redus" care a mai rămas.

Crystal Clear spunea...

Ma tot gandesc la ce-ai spus tu ca Trieste e cel sigur si mai aproape loc de iesire din Europa pentru Romania

Riddick spunea...

E doar un reper, trebuie continuată deplasarea spre sudul Italiei sau spre Spania. Bineînţeles, e un scenariu de caz extrem.

Crystal Clear spunea...

Am senzatia ca se pregateste ceva .
In ultimele luni am trecut des muntii in Transilvania ,cu masina. Sunt din ce in ce mai dese si proaspete lozincile scrise cu graffiti pe peretii podurilor ,ale drumurilor sapate in munte, parapetelor :"Basarabia e Romania"

Cred ca pregatesc ei vreo "unire" globala cu UE. Lozincile astea sunt praf in ochi pentru fraieri.
Oare cine le-o scrie atat de frecvent ?

Riddick spunea...

Poate e şi o strategie care să ne arate ca pe un stat-problemă, care are revendicări teritoriale.

Crystal Clear spunea...

Corect !
Este oricum foarte ciudat faptul ca mereu si mereu inscriptiile sunt proaspete si bine intretinute.
Iti sar in ochi .Parca se repeta cel mai des pe Valea Prahovei ,Brasov- Comarnic


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: