23 martie 2011

Václav Klaus: Europa are un viitor - dar nu prea roz



Václav Klaus, discurs la cel de-al 7-lea Forum Economic din Tirolul de Sud (Südtiroler Wirtschaftsforum), Brixen/Bressanone (Italia), 18 martie 2011




Europa hat eine Zukunft – aber eine nicht allzu rosige

Vă mulţumesc pentru invitaţie şi pentru posibilitatea de a vizita oraşul Brixen [Bressanone - denumirea oficială italiană] şi regiunea sa. Moderatorul acestui eveniment, Christian Pfeifer, m-a întrebat cu o lună în urmă, cu ocazia interviului pentru Südtiroler Wirtschaftszeitung, ce mă aduce la Brixen. Răspunsul meu a fost - locaţia necunoscută şi posibilitatea de a mă adresa celor care doresc să fie abordaţi cu privire la o chestiune care este foarte importantă pentru mine.

În ţara mea, Republica Cehă, Brixen este cunoscut - dar de obicei doar de la distanţă - de aproape toată lumea, deoarece acolo a fost exilat în secolul al XIX-lea celebrul scriitor şi jurnalist ceh Karel Havlicek Borovsky. Din acel moment, cehii au avut sentimentul că este aproape un vis să fii într-un astfel de exil. În partea noastră de continent, a fost mai obişnuită trimiterea oponenţilor politici în exil în Siberia.

Pentru început, vreau să spun că sunt conştient de faptul că sunt într-un loc unde evoluţiile europene sunt văzute şi interpretate în mod diferit decât în ţara în care locuiesc. Aceste diferenţe şi motivaţiile lor le doresc discutate în discursul meu de astăzi.

Republica Cehă a fost timp de secole - şi o vreme împreună cu [regiunea] dumneavoastră - parte a unui imperiu multinaţional (astăzi unii ar folosi, mai degrabă, cuvântul multi-naţional), în care cetăţenii ţării noastre nu s-au simtit foarte bine. În 1918 ţara noastră şi-a câştigat independenţa sub forma Cehoslovaciei. Aceasta a durat - cu excepţia perioadei celui de-al doilea război mondial - până la începutul anilor '90, când ne-am separat de Slovacia.

Noi ne identificăm cu statul în care trăim acum. Independenţa noastră are pentru noi o valoare foarte mare şi nu avem ambiţia de a forma vreo nouă entitate împreună cu alte state, mai mari sau mai mici. Orice slăbire a entităţii noastre actuale, decizii despre noi, luate fără noi - fie la Viena, la Moscova sau la Bruxelles - nu le vrem. Prin urmare, noi avem o enormă rezervă vis-à-vis de evoluţiile curente din Europa.

Nu voi pretinde că ştiu ceea ce oamenii din Tirolul de Sud cred despre aceste evoluţii. Când m-am dus prima dată la schi în aceasta regiune, m-am gândit că ajung la Passo Monte Croce. Dar am înţeles repede că sunt la Kreuzbergpass [denumirea în limba germană]. Prognoza meteo din ziarul local a fost afişată pe hartă pentru întreg Tirolul, nu doar pentru Tirolul de Sud. A fost pentru mine o informaţie importantă. Mi se părea că oamenii de aici, probabil, nu au sentimentul că trăiesc într-o entitate clar definită. Chiar şi cu limba nu este atât de simplu. Când am ajuns aici la acel moment, am luat cu mine manualul de conversaţie italian, dar nu a fost necesar. Cu mare interes am auzit apoi poveşti despre aşa-numitele Katakombenschulen, organizate clandestin în această parte a ţării în anii '30 [pentru predarea] în limba germană.

Diferenţa, în perspectivă, este clară. Ne bucurăm că suntem "Departe de Moscova" (tot "Departe de Moscova" a fost şi titlul faimoasei cărţi scrise de Vasili Azhajev, care a fost iniţial publicată în anii '50 în Uniunea Sovietică, şi care pentru noi a fost lectură obligatorie în şcoala primară), şi suntem departe de Moscova, dar nu suntem fericiţi că ne îndreptăm tot mai aproape şi mai aproape de Bruxelles. Capitala noastră, Praga, ne este de ajuns.

Mi se pare că sunteţi fericiţi în Tirolul de Sud, datorită Bruxelles-ului aveţi o mai mică dependenţă de Roma. Prin urmare, nu aveţi nimic împotriva acestui Bruxelles care preia de la Roma tot mai multe responsabilităţi şi decizii. Ştiu că ieri Italia a sărbătorit la Torino cea de-a 150-a aniversare a unificării sale. Cunosc, deasemenea, mai multe declaraţii care s-au rostit în Tirolul de Sud şi în alte părţi ale Italiei. Trebuie să mă întreb dacă festivităţile din Torino, Roma, Palermo şi Brixen au fost egale.

Noi, astăzi, în Republica Cehă, nu avem o Romă pe care am putea-o critica. Pentru noi, întemeierea statului nostru modern în octombrie 1918 este sărbătorită la fel în întreaga ţară, ca o sărbătoare naţională. Aceasta este, probabil, o diferenţă importantă.

Aceste consideraţii mă duc la Europa, respectiv la Uniunea Europeană. Mă dezamăgeşte şi mă surprinde de fiecare dată când oamenii nu văd ori nu iau în serios diferenţa dintre Europa şi UE. În Europa, ţările noastre au fost întotdeauna; în UE, cehii de aproape 7 ani, Tirolul de Sud de 54 de ani. La UE a trebuit să aderăm, şi a fost o decizie importantă. Apartenenţa la Europa nu presupune nicio alegere, nicio apartenenţă instituţională. Facem parte din Europa. Suntem membri ai UE.

Motivaţia iniţială pentru integrarea europeană a fost destul de clară şi de logică. După al doilea război mondial, Europa avea nevoie de deschidere, de înlăturarea barierelor care au existat la frontierele de stat, de liberalizarea circulaţiei persoanelor, a mărfurilor, a capitalurilor, dar deasemenea, de idei. Acest lucru a fost realizat instituindu-se Comunitatea Economică Europeană. Acesta a fost, în ochii mei, fără îndoială, un pas pozitiv.

De-a lungul timpului, s-a considerat că acest continent trebuie să gestioneze în mod organizat un anumit număr de "bunuri publice", care există la nivel pan-european. Acest lucru a fost făcut în următoarele decenii şi s-a realizat prin tranziţia de la CEE la CE.

Europa nu avea nevoie de nimic mai mult. Ea nu avea nevoie de unificare artificială, nu-i trebuia nicio centralizare, şi nici reglementarea a tot mai multor activităţi umane dintr-un punct central, ea nu a avut nevoie de o tranziţie de la CE la UE şi cu siguranţă nu avea nevoie de Uniunea Monetară Europeană (UME). Eterogenitatea sa este prea mare. Ipoteza euro-naivilor că "o mărime se potriveşte tuturor" nu are nicio bază. Criza din ultimii ani a demonstrat-o destul de convingător.

Situaţia actuală nu are nicio soluţie bună. Trebuie fie făcut un pas înapoi la o formă mai redusă de integrare, sau unul înainte către una mai accentuată. Vedem că elitele politice europene caută cu nerăbdare să împingă unificarea mai departe, spre trecerea de la UME la UFE, adică la Uniunea Fiscală Europeană. Pe de altă parte, vedem că oamenii din Europa doresc un maxim de autonomie de la Bruxelles, la fel cum oamenii din Tirolul de Sud doresc un maxim de autonomie de la Roma. (Ştiu că risc dacă îmi permit să spun că Tirolul de Sud va realiza mai târziu că autonomia sa imaginată i se va retrage dinspre cealaltă parte).

Instituţiile nu sunt neutre, dimpotrivă, influenţa lor este mare asupra comportamentului uman. Ar trebui să ştim că instituţiile, întregul aranjament instituţional, sunt foarte importante pentru performanţele economice. Doar euro-naivii sugerează că aprofundarea integrării europene, şi anume centralizarea deciziilor UE, are un efect economic pozitiv. Ei cred, şi am auzit-o zi de zi, că mai multă integrare şi unificare duc spre mai bine. Ideile lor implicite pot fi reprezentate după cum urmează:

Wirtschaftsleistung = performanţa economică
Integrationsstufe = stadiul integrării

Euro-realiştii nu văd numai efectele pozitive, dar şi pe cele negative ale integrării. Ştiu foarte bine că o continuare a integrării - ca oricare altă activitate umană - îsi diminuează efectul marginal. Ştiţi că se poate întâmpla ca după trecerea de un anumit punct (punctul B în graficul de mai jos) să scadă, nu numai efectul marginal, ci chiar efectul general. Acest fapt confirmă vechea lege economică a înţelepciunii omului - mai des înseamnă cu mijloace mai puţine. Puteţi să va imaginaţi ceva de genul:


Sunt convins că efectele marginale ale adâncirii integrării în aceste zile sunt negative. Suntem, probabil, foarte departe de punctul B, de care am trecut, undeva în apropiere de punctul C.

Consecinţele dezvoltării instituţionale de azi ale UE sunt numai o parte din problemele actuale cu care se confruntă economiile europene. Cealaltă parte se referă la calitatea sistemului  economic european actual de pe continent, care devine din ce în ce mai asemănător, adică mai "EUisch". În faza istorică iniţială a integrării europene, tendinţele de liberalizare au prevalat. În faza a doua, mai ales în ultimii douăzeci de ani, din păcate, domină centralizarea, armonizarea, standardizarea şi tendinţele de reglementare.

La început, aproape toţi doreau piaţa liberă (economia de piaţă, astfel cum este definită de către Ludwig Erhard, deşi el a descris opusul economiei de comandă ca fiind o economie socială de piaţă). Acum, domină socialul, nu economia de piaţă tip Erhard (în care adjectivul "social" este mult mai important decât subiectul "economia de piaţă") pe care eu, împreună cu Ludwig Erhard şi - pentru că suntem acum în apropiere de graniţa cu Austria - chiar cu Ludwig von Mises şi Friedrich von Hayek, am considerat-o ca fiind ceva destul de diferit de economia de piaţă reală. Urmarea acestui sistem economic este văzută în stagnare economică pe termen lung din Europa, în comparaţie cu alte părţi ale lumii.

În cele din urmă, aş dori să revin la titlul discursului meu, la "viitorul nu prea roz al Europei". Ar trebui să putem să ne uităm la noi înşine cu ochi critici. Ar trebui să începem să tragem concluzii din această consideraţie fundamentală. În principal, ar trebui să fim în măsură să vorbim despre asta deschis, dacă este posibil incorect politic. Tocmai am încercat să o fac astăzi aici. Vă mulţumesc pentru această oportunitate.

Václav Klaus, discurs la cel de-al 7-lea Forum Economic din Tirolul de Sud (Südtiroler Wirtschaftsforum), Brixen, 18 martie 2011

http://www.klaus.cz/clanky/2793


>> Václav Klaus: Viitorul Europei ?

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Un adevarat conducator ,care isi apara cu demnitate poporul !

Riddick spunea...

Face 70 de ani în iunie. Dar nu-i arată.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: