28 decembrie 2010

Filat, omul-orchestră



„Filat 3 în 1“: şef de stat, premier şi parlamentar

Adevărul


Liderul PLDM, Vlad Filat
Foto: epa
Cei 101 deputaţi aleşi la 28 noiembrie s-au întrunit ieri, pentru prima dată, în şedinţa de constituire a Legislativului. Preşedintele şedinţei a fost comunistul Vladimir Voronin, care a avut această funcţie, pentru o zi, deoarece este decanul de vârstă din Parlament. Şedinţa a fost mai mult una de curtoazie, fără niciun rezultat – tot nu au reuşit să anunţe care va fi coaliţia de guvernare.

În timp ce deputaţii democraţi şi cei comunişti s-au afişat împreună, foarte destinşi, pe holurile Parlamentului, colegii lor liberali abia au schiţat câte un zâmbet. Cel mai supărat s-a arătat chiar liderul PL, Mihai Ghimpu, care a redevenit, din preşedinte interimar, simplu deputat.

Supărarea liberalilor s-a datorat eşuării negocierilor cu democraţii şi liberal-democraţii, care s-au încheiat ieri în câteva minute. Liberalii insistă să primească un post de control în una dintre cele trei structuri de Drept, lucru refuzat de partenerii de discuţie de la PLDM şi PD. „Vrem să fim trataţi ca parteneri egali în negocieri", a declarat Ion Hadârcă, vicepreşedintele liberalilor, după şedinţa Parlamentului.

Tabăra democrat-liberalilor a fost destul de retrasă. Vlad Filat, liderul PLDM, a preluat ieri şi funcţia interimară de şef de stat, deoarece deputaţii nu au ales preşedintele Parlamentului care să preia şi conducerea statului.

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

"I-am facut domnului Soros o vizita de curtoazie"
Ca si Baconschi acum cateva luni ,tot la New York...

Riddick spunea...

Deschide al doilea link, este edificator.

Crystal Clear spunea...

Inteleg ca Jean Monet( Rothschild front man) a spus cele de mai jos :

"Europe’s nations should be guided towards the super-state without their people understanding what is happening. This can be accomplished by successive steps, each disguised as having an economic purpose, but will eventually and irreversibly lead to federation.’ "

Ce PLAN DIABOLIC !



La linkul asta nu merge video

http://riddickro.blogspot.com/2010/01/ahada-da-da.html

Riddick spunea...

Clipul este blocat din site-ul jurnaltv.md, care l-a postat în ianuarie. Nici acolo nu merge.

Riddick spunea...

http://www.jurnaltv.md/ro/news/57946/#exclusiv-filat-s-a-intalnit-cu-soros-57946

Acum o lună mergea.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: