21 iunie 2018

PSD, acum la mutare. Miza este majoră.

- Dar nu vreau nimic! Vreau ce vrei dumneata! Primeşte scuzele mele! exclamă Michel Ipsilanti, ridicînd fără să vrea vocea, care-i deveni ascuţită, de falset, isterică.
- Nu accept scuzele dumitale! spuse Bonifaciu cu glas mai scăzut, dar extrem de ferm. Cellalt vorbi însă mai departe, şi mai strident:
- Dar ce să fac? Spune-mi şi mie ce să fac, dacă nici n-am ştiut, un zeţar a fost vinovatul, va fi dat afară, ce să fac, si j'ai le malheur de...
- Monsieur, il est des malheurs qu'il ne faut pas avoir, îi spuse rece Cozianu.
(Petru Dumitriu, Cronica de familie, 1956)
Dragnea a primit condamnare cu executare şi este scos din joc definitiv. N-au rost speculaţii asupra acestei evidenţe ("că-i doar în primă instanţă", "c-o fi, c-o păţi"...). It's game over (concerning him). A devenit un cadavru politic şi pentru asta nu ajută niciun formol.

Vorba este, ce forţe au dus la acest rezultat? Eu unul, care-l consider pe Dragnea un pion al Sistemului conspirat şi implantat pentru sabotarea unei guvernări alternative faţă de cele de până acum, mă aşteptam la o condamnare cu suspendare. Astfel Dragnea ar fi fost afectat doar simbolic, apărând în continuare ca "atacat de Sistem" deşi pârnaia i-ar fi fost doar o destinaţie ipotetică. Şi rămânând pe o poziţie din care ar fi sabotat în continuare.

Vom vedea cine a aranjat acest rezultat, din evoluţiile politice ulterioare. Să nu mergem după fentă şi să evaluăm corect situaţia. Se poate ca la un moment dat Dragnea să fi ieşit din pactul ocult cu Sistemul, să nu mai fi răspuns la comenzi, şi acum a fost blocat. Se poate. Mai este şi varianta "bă Dragneo, asta e, a picat pe tine măgăreaţa" - Sistemul să fi ajuns la concluzia că e mai avantajos aşa, chiar eliminând din joc un pion activ. Dar dacă un Aranjor din Umbră a scos el din joc pionul inamic?

PSD are şansa de a dovedi că nu-i un partid de mortăciuni, dând mascota Dragnea la o parte şi dezlănţuind "jihadul". Factorul Dragnea pare c-a împiedicat asta, până acum. Atenţie la Tăriceanu, este/devine singura alternativă anti-Iohannis pentru prezidenţiale. O fi aflat asta PSD?!

9 comentarii :

conumishu spunea...

Tăriceanu are șanse de a deveni prezidențiabil din partea coaliției doar cu Dragnea la șefia PSD pînă e prea tîrziu ca să mai poată fi înaintată o propunere cu un (alt) pesedist. Poate că se elimină și lupta în interiorul PSD pentru propunere, dacă văd nu le mai rămîne timpul necesar. Dragnea șef activ ține de flak pentru Tăriceanu. (Nu mă-nnebunesc după Tăriceanu, deloc, bănuiesc că nici tu, cu pozițiile lui de ceva vreme încoace rezonez însă.)

"Jihad" să fie, asta contează. Se poate și cu Dragnea șef, mai ales că, dacă nu (mai) e în grații, poate și trebuie să joace la rupere.

Suprema umilire a "domniei judecătorilor" ar veni cu Dragnea ajuns președinte. (Asta ar fi pentru discreta, dar marea, mea plăcere.)

Riddick spunea...

Tăriceanu are la activ cedări de bănci către străini, a Petromidiei (începutul), ratificarea aderării la UE şi cea a Tratatului de la Lisabona fără referendumuri, ţeapa Fondul Proprietatea prin care s-au "cariat" cele mai profitabile active (în procente de 15-25% sau chiar mai mult), şi care au ajuns acum la străini (care au putut astfel bloca construirea reactoarelor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă), şi multe altele. Dar este "antidotul" cel mai eficient la toxina Iohannis.

Dragnea era pistonul regionalizării prin 2013, reluase tema recent. La momentul demisiei lui Ponta din 2015, îi ameninţase pe cei doar 12 parlamentari PSD care votaseră împotrivă la învestirea guvernului tehnocrat Cioloş, instalat (mai ales) pe voturile PSD-ALDE. După 2016 a promovat "o relaţie specială" cu Israelul dar fără a face referire la caracterul "conservator" al guvernării Netanyahu sau la nişte avantaje concrete pentru România ci doar a sugerat vag că "aşa e bine". La fel şi în cazurile similare cu Fidesz-Orban şi Administraţia Trump - e bine că a iniţiat apropieri dar a fugit ca dracul de tămâie de a le defini ca afinităţi conservatoare, şi de fapt le-a lăsat în provizorat. A cerut şi obţinut expulzarea din partid a deputatului Ninel Peia care se manifestase foarte eficient împotriva campaniei vaccinărilor obligatorii (dar atenţie aici, mi se pare ca o "legendare" a lui NP care trecuse prin instituţii de pregătire de-ale serviciilor). A susţinut legalizarea - oengizarea - bugetarea "Casei Regale", alături de Tăriceanu. A susţinut legalizarea parteneriatelor "civile" (gay), sabotând referendumul pro-familie.

PSD îşi joacă cartea strategică acum, dacă va fi un mare partid sau doar o porţiune de decor de-a Sistemului.

Riddick spunea...

Alte anomalii girate de Dragnea:

A băgat UNPRişti prin consilii locale şi judeţene şi primării, prin listele comune UNPR-PSD de la alegerile locale 2016, după ce în toamna 2015 "Oprea a trădat coaliţia", ieşind de la negocierile pentru guvern purtate la Cotroceni cu varianta de premier agreată de Iohannis (Cioloş), deşi declarase anterior că susţine varianta agreată în coaliţie. Dar care era... Dâncu, propunerea lui Dragnea! (catastrofală propunere "alternativă").

A fost de acord (2016) cu candidaturile pe listele PSD ale tuturor răgăliilor care acum fug la Ponta sau subminează PSD, si care fuseseră demult semnalate ca atare.

conumishu spunea...

Așa este.

Am aflat, ieri și nu am avut nici timp nici chef să verific, că prețul pentru votarea de către UDMR a modificărilor la codul de procedură etc, a fost slăbirea atribuțiilor prefecților.

Multe porcării au fost făcute și sub presiunea șantaj a ueizării și natoizării. Să fim cinstiți, dacă nu acceptam ne spulberau altfel, în astea nu se intră de drag. Iar dacă NATO poate prezintă o justificare strategică pentru o țară ca a noastră, toate servituțile asociate cu integrarea (în sens larg) în lumea vestică sunt un risc existențial pe care ni l-am asumat (presupunînd existența unei doze de bună credință) cu inconștiență.

Reacția conservatoare a început să se definească mai bine și are impact (vezi un Jordan Peterson - pe care l-am descoperit recent), dar e mult pînă departe. Cu Tăriceanu și Dragnea nu ne putem aștepta la mai mult, dar măcar au mirosit că există ceva în atmosferă, pe la licurici, prin alte părți, și par să se fi aliniat. Curaj nu au, le dau însă circumstanțe atenuante pentru că societatea noastră a fost atît de infestată de soroșism & co încît... Oricum, iar nu avem nimic pregătit ca alternativă.

Riddick spunea...

Tocmai asta este buba - lipsa unei alternative reale. Am pornit prost încă din 1990, cu controlled opposition formată din PnL şi PnŢCD. Deşi mai bănuiam câte ceva, la mine primul declic serios a fost în 2000, când urlau ca din gură de şarpe "votaţi Ilici să nu vină CVT" (turul doi, am votat desigur cu CVT). Am presimţit ceva putred la "referendumul Constituţiei europene" din 2003, care a fost fraudat şi la care nu am votat (încă nu vedeam "the big picture", deşi simţeam primejdia). Apoi, 2013 când la un an de la "războiul suspendării" din 2012 s-au adunat toţi (peste 2/3 - PSD-ALDE-PC/USL, PDL, UDMR şi punctual chiar şi PP-DD) ca să revizuiască Constituţia. Toate porcăriile puse în proiect: regionalizarea, slăbirea familiei prin noi "drepturi", autonomizarea totală a BnR, menţionarea în text a apartenenţei la NATO şi UE, şi am citat doar câteva.

Gabriel spunea...

Dragnea nu putea fi condamnat cu suspendare datorită condamnării anterioare. El probabil a crezut că poate negocia cu/manipula binomul. Dar a fost invers. Nu va scăpa decât cu dezincriminare prin OUG deoarece, una la mână, probabil chiar e vinovat, indiferent că ce a făcut el se face peste tot, e o "cutumă" ilegală, dar tolerată până la el.
A doua la mână: cade Dragnea => cade Dăncilă => nou ministru la justiție => retrasă cererea de revocare Kovesi => salvați Kovesi şi Iohanis, precum şi "reperată" onoarea binomului.
Omul a crezut până la capăt, probabil crede încă, în puterea târguielii, nu degeaba are consilieri israelieni. Probabil de aceea încă nu s-a declanşat suspendarea lui Iohannis, deşi sfidează decizia CCR, a crezut că dacă doar avertizează va fi scăpat, iar el iartă binomul.
Planul binomului neocolonial este, cu certitudine, ca Iohannis să tot studieze decizia CCR până un nou ministru al justiției va retrage cererea de revocare făcută de Toader.

Riddick spunea...

Mă întreb dacă nu cumva chiar Dragnea (dar şi alţii importanţi din PSD) au primit garanţii si au aplicat directiva "lăsaţi aşa la infracţiunea de abuz, nu modificaţi conform deciziei CCR, ca sa iasă scandal cu condamnarea, dar care în final se va aranja pozitiv".

Nu am pretenţii de memorie infailibilă sau de cunoştinţe solide în domeniul juridic, dar parcă circula argumentul "nu poate fi cu executare cea de-a doua fiindcă faptele incriminate aici au fost... anterioare celor din prima condamnare şi deci nu încalcă clauzele suspendării pedepsei". Tocmai de-aia este prevazută în a doua sentinţă anularea suspendării de la cea de dinainte, ca să fie cu puşcărie.

Cu fiecare zi de inacţiune a PSD-ALDE lor le dispar oportunităţi şi mie mi se întăreşte percepţia că sunt toţi înţeleşi. Spre a simula conflicte şi a întârzia apariţia unei Forţe Anti-Sistem.

Gabriel spunea...

Anularea suspendării se datorează tocmai unei noi condamnări, nu condamnarea e determinată de anularea suspendării din primul dosar. Cum să fie toți înțeleşi când se duc la puşcărie pe capete? Năstase a fost înțeles? Poate doar aşa a crezut el! Adevărul e că majoritatea sunt proşti făcuți grămadă, hoți şi cu conduită abuzivă. Cu eminențe cenuşii ca valorosul Vâlcov sau cu precupeți ca Bunea Stancu din Brăila despre care se bârfea că revoluția l-a prins pe post la un centru de colectare sticle şi borcane, nu prea ai cum să învingi sistemul. Culmea e că au o singură capacitate profesională -Tudorel Toader. Ăla, de unul singur aproape, a băgat în corzi sistemul, iar precupeții ăştia din PSD îşi bat joc de şansa oferită în credința lor în forța de neînvins a şpăgii (probabil vor să şpăguiască binomul cu păstrarea în funcție a lui Kovesi şi nesuspendarea lui Iohannis pentru sfidarea CCR, în schimbul unor achitări).
Deosebirea dintre gaşca asta de borfaşi şi binom, pentru care eu prefer totuşi borfaşii, este că binomul este corupt în sens clasic dar şi într-un sens mai profund, acela al trădării şi aservirii țării unor interese străine, asumându-şi funcția SAVAK -ului, poliția secretă iraniană de pe vremea şahului.

Riddick spunea...

Exact. Binomul ar controla si jefui tot, "industrial", "automatizat", ăştia barem au meritul de a ţine la distanţă dihania, chiar de mai rup şi ei ceva-ceva (dar nu tot). Şi nouă ne rămâne timp pentru repliere şi apoi contraofensivă. De vom înjgheba ceva...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: