Statul, vinovatul de serviciu

Dacă statul este atât de prost, cel mai prost administrator după propria lor expresie, de ce colonialiştii diversionişti se mai plâng de evaziunea fiscală, pentru că aceasta nu înseamnă altceva decât că banul rămâne la privat, care este cel mai bun gestionar, în loc să se ducă la stat, cel mai prost gestionar! Ar trebui dimpotrivă să ridice în slăvi evaziunea fiscală! Pregătindu-se totuşi să dea un răspuns la întrebarea de ce nu există dezvoltare de la sine prin evaziunea fiscală.

Ilie Şerbănescu (la Cotidianul):

Eforturile, de altfel firave, ale actualei guvernări de recuperare a rolului statului sunt inutile, pentru că, potrivit preceptelor propovăduite pe la Washington şi Bruxelles, neaplicate câtuşi de puţin pe la faţa locului, dar pentru implementarea cărora pe la periferii se fac presiuni uriaşe, statul este de vină de tot ceea ce se întâmplă rău în economie. Statul, adică singurul care ar putea opune vreo rezistenţă pe la periferii în faţa expansiunii transnaţionalelor din centru, căci capitalul privat autohton, aflat la început şi fără resurse, este lipsit de orice putinţă. De aceea, statul de la periferii trebuie să fie împins într-o permanentă defensivă, iar culpabilizarea lui este instrumentul cel mai eficace. Deşi îşi conştientizează statutul, capitalul privat autohton de la periferii joacă invers decât ar trebui şi îşi agravează situaţia. Ocolit de autorităţile locale pentru vreun sprijin în clar şi consistent, capitalul privat autohton cântă şi el pe aceeaşi strună a vinovăţiei statului, deşi acesta din urmă ar fi singurul său potenţial aliat, mulţumindu-se mereu mai pregnant cu postura de culegător de fărâmituri căzute de la gura capitalului străin.

Servilismul în chestiune al politicienilor dâmboviţeni a dus la paroxism consecinţele, statul fiind în România culpabilizat nu doar pentru fapte şi lucruri în legătură cu care n-are nicio vină, ci şi chiar pentru că există în sine! Statul a fost vinovatul de serviciu pe ansamblul perioadei de tranziţie de la comunism la (să-i zicem) capitalism (ba că n-a privatizat suficient, ba că n-a deschis îndeajuns porţile capitalului privat), cu toate că în întregime procesul de creare (de la zero) şi dezvoltare a sectorului privat în România s-a desfăşurat pe seama statului, din care ilegal (prin furt) în proporţie de cel puţin 80%, ceea ce şi explică viteza procesului şi năruirea fără urme a statului român. În mod absolut caraghios, statul, exact ca în perioada de tranziţie, continuă să fie făcut vinovat de toate relele din economie, deşi sectorul de stat, după ce a cedat de mult celui privat preponderenţa, a ajuns să mai reprezinte doar 4% din ceea ce se obţine ca valoare adăugată în economie. De fapt, culpabilizarea statului continuă însă pentru ca ultimele rămăşiţe de sector de stat din economie, în speţă din energie, să fie lichidate, desigur, pe daiboj.

Dacă statul este atât de prost, cel mai prost administrator după propria lor expresie, de ce colonialiştii diversionişti se mai plâng de evaziunea fiscală, pentru că aceasta nu înseamnă altceva decât că banul rămâne la privat, care este cel mai bun gestionar, în loc să se ducă la stat, cel mai prost gestionar! Ar trebui dimpotrivă să ridice în slăvi evaziunea fiscală! Pregătindu-se totuşi să dea un răspuns la întrebarea de ce nu există dezvoltare de la sine prin evaziunea fiscală.

Pentru a para caraghioslâcul acestei culpabilizări, sunt vehiculate câteva teze, la fel de fără temei ca şi anomalia pe care vor s-o acopere. Ceea ce pare a fi piesa de rezistenţă în domeniu este aşa-zisa „lipsă de performanţă“ în sectorul de stat. Făcută, nu întâmplător, far călăuzitor în arsenalul de atac al celor care se dau de dreapta, teza „statul neperformant“ este la fel de greu de susţinut pe cât ar fi de combătut în absenţa unor date precise, de tip statistic sau contabil. Simple aprecieri empirice sau calcule urmărind deliberat ţinte anume induc în eroare şi servesc doar unor scopuri politice.

Nu există măcar o investigaţie care să stabilească în mod clar cât din „neperformanţa“, atât de acuzată, a unei companii de stat (neperformanţă concretizată în pierderi sau arierate la furnizori ori la buget) derivă dintr-un management greşit şi cât din politici sociale guvernamentale derulate prin intermediul entităţii în discuţie şi, mai ales, cât anume provine din furt din partea unor privaţi (firme sau indivizi) prin devalizări, încăpuşări şi îndeosebi achiziţii suprafacturate şi valorificări de active subfacturate. După cum nu există nici analize ale „superperformanţelor“ unor firme private, să vezi drăcie!, tocmai contractante ale vânzărilor suprafacturate către stat şi cumpărărilor subfacturate de la stat! Păi, trai nineacă la privat pe banii statului şi apoi să mai ţii şi teorii despre lipsa de performanţă de la stat!