23 februarie 2017
Dacă tot de-ăştia vor fi reprezentanţii "lui Trump", atunci la dracu' şi cu el
What you see is what you get. N'așa?
Coaliţia PSD-ALDE pare a întrece Administraţia Trump la încetineala instalării. Ambele guvernări sunt contestate de mitinguri stradale sistematic organizate şi mediatizate, aici însă "bate" partea americană.
Bântuie iar prin România Hoyt Yee, înalt funcţionar la Departamentul de Stat (DOS). Fostul adjunct al lui Nuland a rămas în "mlaştina" nesecată de Trump. La fel ca multe alte gângănii otrăvitoare, precum Klemm.
Deontologii îl prezintă drept emisarul "lui Trump", ceea ce formal chiar şi este; nu-mi dau seama dacă şi real. DOS a lucrat printre altele şi la nişte scheme de schimbare de regim, unele reuşite, altele nu. În discursul inaugural Trump declara că SUA nu vor mai impune altora modul lor de viaţă, aluzie clară la operaţiunile de tip "regime change". Unele "fierbinți" (cu pac-pac) au avut loc foarte aproape de România, în Ucraina, Macedonia și Turcia.
Şi iată acum hoitul manifestându-se (la limita statutului diplomatic) în favoarea haitelor stradale, a lui Soros şi a multinaţionalelor:
"În ce priveşte implicarea lui George Soros, din nou, nu am văzut vreo dovadă, vreun fapt care să susţină că vreun ONG, inclusiv Fundaţia Soros sau Fundaţia pentru o Societate Deschisă se află în spatele acestor proteste sau al vreuneia dintre demonstraţiile din România sau din Europa. În multe alte ţări unde există proteste, unde există activităţi ale societăţii civile care se opun guvernului, vedem aceleaşi acuzaţii, că domnul Soros sau Guvernul SUA, ori Uniunea Europeană se află în spatele acestora. Cred că guvernele vor începe să înţeleagă că cetăţenii nu au nevoie de o astfel de încurajare, sau de un vreun de sprijin financiar pentru a-şi apăra drepturile."
Răspuns dat la întrebarea "Aveţi încredere în acest guvern ca partener de nădejde?":
"Toate aceste subiecte vor fi analizate foarte atent prin dialog, prin comunicarea diplomatică obişnuită, înainte să ajungem la concluzii definitive."
Protestele antiguvernamentale, apreciate:
"Nu a fost surprinzător pentru noi, ci a fost o sursă de inspiraţie, de admiraţie, la Washington şi, sunt sigur, în multe capitale, văzând democraţia în acţiune, văzând oamenii susţinând ideile în care cred şi trimiţând mesaje reprezentanţilor aleşi de ei."
Și atenționare pentru... guvern:
"Totodată, cred că este o situaţie pe care vrem să continuăm să o urmărim, aşa cum am văzut şi astăzi că există în continuare protestatari în faţa clădirii Guvernului. Cred că acest lucru are o semnificaţie importantă şi reaminteşte în acelaşi timp că suntem şi trebuie să fim cu toţii interesaţi de următorii paşi. Suntem încrezători că guvernul va lua măsurile adecvate pentru [...]"
Când SUA susțin un guvern o arată clar, răspicat. Cu subiect și predicat. Nu vorbesc în dodii, nu se învârt în ambiguități. Ori hoiturile subminează politica Administrației Trump (până când?!), ori susținerea, de fapt, este doar pentru Grindeanu.
De fapt, ce să ne mai mirăm când chiar PSD joacă la două capete, și activiști americani ai mișcării (lui Soros) Resist vin să-i organizeze pe cei locali (#Rezist).
Pentru mine "deadline-ul final" va fi momentul marşului gay de la Bucureşti (peste câteva luni). De va rămâne Klemm la post, va repeta "salutul SUA" către participanţi. Atunci - văzând eventuala reacție, "inevitabilă" cu Klemm sau alt hoit - chiar va fi clar pentru toată lumea cine conduce la Washington.
Etichete:
diplomaţie
,
lobby
,
presiuni
,
progresişti
,
România
,
SUA
,
Trump
,
tupeu
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
"Nu ştiu unde se poate duce cursul şi nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală...
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
PNL a lansat, vineri, la nivelul Bucureştiului o campanie privind redresarea economică ce va începe luni şi se va încheia pe 1 septembri...
-
Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale cu privire la desemnarea preşedintelui Traian Băsescu ca membru de onoare al Academiei Oamenilor...
-
Atunci au fost lichidaţi o parte din tartorii regimului Carol II. Nu "politicieni", cum spune propaganda (au fost doar cinci dint...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
5 comentarii :
Klemm (decembrie 2015): "Statele Unite intenţionează să-i susţină în totalitate pe preşedintele Iohannis, prim-ministrul Cioloş şi guvernul său."
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ambasadorul-sua-coruptia-si-lipsa-autostrazilor-obstacole-pentru-o-crestere-economica-sustenabila-469147
"Electoratul" (românii!) a fost, majoritar, de părere contrară.
Pe mine m-a frapat de la inceput asemanarea de comportament dintre Trump si Vadim.Doi impostori.Nu mi-am facut iluzii nicio clipa.Baietii au de purtat niste razboaie mai mari si scot la inaintare "un nebun",preferand sa menajeze imaginea democratilor preferati.Asa au facut si cand l-au ales pe Dabaliu in defavoarea lui Gore.
Cu Trump încă nu m-am lămurit, dar nu-l mai văd la fel de favorabil ca mai-nainte. Mă lămuresc eu mai devreme de-un an. Unii (de-afară) consideră numirile lui Trump drept "cabinet de război" (= "are intenţia declanşării unuia"), alţii văd un guvern Big Business, "Goldman-Sachs/Rothschild", iar alţii "guvern patriotic care mai are nişte probleme până preia puterea real".
CVT a fost sluga "comuniştilor" (de fapt, a globaliştilor: Ilici&Co au ţinut masili în adormire taman pe vremea debutului dezindustrializării şi a deposedării numită "privatizare"). Prea târziu s-a dat pe brazdă (declarativ...), şi se pare că n-a murit "natural".
Eu cred că România nici nu există măcar în agenda lui Trump, după cum nu a existat nici pentru Obama: este lăsată în seama funcționarilor de mâna a doua din DOS, care probabil nu s-au schimbat. Doar Putin şi Orban ar putea eventual să aducă România în prim plan, dar nu într-un mod favorabil.
Trump nu cred că ignoră "zona". România, deşi ţară medie ca teritoriu (în Europa), este submediocră politic. Cică Maior trage sfori pentru o vizită Trump sau una Grindeanu. Obama n-a venit pe-aici fiindcă nu erau probleme, gauleiterii puşi la conducerea RO executau prompt ordinele primite.
Trimiteți un comentariu