13 mai 2016
Delirul entuziast (8)
Trebuie să ne intre-n reflex: când Ei spun despre ceva că "nu merge bine", înseamnă că nu merge bine pentru Ei, dar situaţia prezentată drept "negativă", de fapt pentru noi este pozitivă (de cele mai multe ori, sau măcar nu-i gravă/periculoasă). Iată-i vorbind despre "ameninţări" la adresa "ţării lor", şi apelând la noi pentru solidaritate, pentru asociere: "Europa este ţara noastră, nu poate exista viitor fără o uniune politică şi fără construcţia unui nucleu dur în jurul unui Stat Unic European. Suntem gata".
Habar n-au ei de ce am fi noi gata. Noi, ceilalţi. Cei care avem, fiecare, ţara sa. Spre binele lor, ar trebui să facă în aşa fel încât să n-o afle niciodată.
VoxEurop:
Un apel către cetăţenii şi liderii europeni:
Să ne salvăm Europa!
În timp ce valorile fundamentale ale Uniunii sunt ameninţate, sărbătoarea Europei este ocazia pentru a reafirma şi a apăra ideea unei integrări mai profunde.
Europa noastră este în pericol.
Valorile sale fundamentale sunt sub ameninţarea naţionalismelor, xenofobiei, a întoarcerii către sine.
Europa noastră, cea mai impresionantă construcţie politică din istoria modernă, nu îşi poate vedea modelul democratic, economic, social, cultural, sau de mediu repus sub semnul întrebării de inerţia şi temerile guvernelor naţionale în faţa provocărilor puse de criza economică mai întâi, apoi de problema refugiaţilor, şi apoi de terorism. De fiecare dată, a reieşit clar că absenţa cooperării şi a coordonării între guvernele europene a amplificat problemele.
Fără îndoială a venit timpul ca noi, cetăţenii europeni, să ne auzim vocea, voinţa de unitate şi solidaritate tot mai mari şi pentru o uniune politică mai profundă.
Europa nu este cauza problemelor noastre, este soluţia. De prea mult timp, destinul nostru a rămas în mâinile conducătorilor naţionali şi ale instituţiilor comunitare acum în parte discreditate.
Cândva simbol al păcii, al deschiderii şi solidarităţii, Europa a devenit sinonim al întoarcerii către sine, al respingerii, al egoismului. Şi europenilor le e tot mai greu să se recunoască în ea.
Nu vrem să ne limităm, să devenim neputincioşi, să acceptăm criza încrederii, îndoiala şi temerile, imaginile cu refugiaţi care mor la frontierele noastre din lipsă de solidaritate între statele membre şi pentru că liderii noştri nu au curajul de a face ceea ce este drept.
Trebuie să depăşim cadrul strict naţional şi să construim un soclu politic cu adevărat european care să poată înfrunta provocările mondializării, ale modernităţii şi o democraţie renovată printre altele şi prin alegerea directă a conducătorilor Uniunii.
Sentimentul nostru de a aparţine unui popor european, unei comunităţi de valori, se loveşte prea des de incapacitatea de a traduce politic această aspiraţie. De aceea ne dorim ca acest 9 mai să fie o adevărată zi europeană a cetăţenilor, ocazia de a lansa un mesaj conducătorilor Uniunii: Europa este ţara noastră, nu poate exista viitor fără o uniune politică şi fără construcţia unui nucleu dur în jurul unui Stat Unic European. Suntem gata.
Pentru a începe, să arătăm de acest 9 mai dorinţa noastră pentru o comunitate solidară, unită, democratică şi deschisă. “Fără a visa o Europă mai bună, nu vom construi niciodată o Europă mai bună”, [avertiza](Václav Havel.
Să afişăm pe reţelele sociale, pe siteuri, la ferestre şi peste tot culorile şi drapelul înstelat al Europei, culorile ţării noastre!
Lansat de VoxEurop, apelul este susţinut, printre alţii, de Fabien Cazenave, Pietro De Matteis (Federalist Party), Bernard Guetta (France Inter), Eric Jozsef (Libération),Ovidiu Nahoi (Dilema Veche), Wojciech Przybylski (Eurozine), José Ignacio Torreblanca (El País), Anne Tréca, Nicolas Vadot (L'Echo, Le Vif).
Scrieţi-ne dacă vreţi să aderaţi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
"Obiectivul meu nu mai este legat de procentele PDL-ului în 2012, obiectivul meu este ieşirea României din criză şi trecerea pe creşter...
-
Iulian Capsali , pe (noul) său cont Facebook : Un amestec de slugărnicie și arivism, tipic pentru politicianul român, penibilul pesedist ...
-
Europarlamentarul PDL/PPE Iosif Matula a cerut în Parlamentul European reglementări pentru condamnarea "campaniilor de presă la com...
-
Focus Energetic Datoria totală a României, adică banii pe care îi au de dat înapoi atât firmele, cât şi statul, a ajuns la 99 m...
-
This is why Huxley and Orwell and Icke were able to “predict” what is going on now: there was never any prediction involved. We were living...
-
All the pawns are being slowly taken out and moved into attack position WhatDoesItMean.Com : By: Sorcha Faal, and as reported to her We...
-
ON NOVEMBER 2, 1987, A FEW SHORT YEARS BEFORE THE BERLIN WALL CAME DOWN, AND only two years after the signing of the U.S.-Soviet education...
-
[...] for Russia and the Russian People, war “now” is preferable to war later World War is likely to break out in four weeks. Ukraine Of...
-
După apariţia celor două submarine ruseşti foarte aproape de coasta estică a SUA, şi după "capturarea de către piraţi" a cargoul...
4 comentarii :
Daca imperiul lor bolsevic, nascut cam rahitic, nu ar fi pe moarte, nu ar oracai asa de tare si , mai ales, de des !!!
Ei simt ca li se naruie ''opera'' sub gigantica presiune a legilor firii, asa ca incep sa se lamenteze.
CU LAMENTARI SI CU AMENINTARI DE TOT FELUL TIN POPOARELE IN SCLAVIA UNUI ''PROIECT'' CRIMIMNAL.
CEI CARE NU TIN SEAMA DE ACESTEA, VEZI UNGARIA, ISI VAD DE TREABA SI PROSPERA, APARINDU-SI INTERESELE NATIONALE.
CIND MONSTRUL SE VA PRABUSI NOI VOM FI CA INTOTDEAUNA: NEPREGATITI
ASA CA VOM CONTINUA SA FIM COLONIE !
Cum bine zicea cineva, recent: "Ne-au luat resursele şi ne-au dat un steag" (albastru cu stele galbene).
Chiar şi ce n-au luat ei, aparent, ci doar am lichidat şi stricat noi, tot a fost ceva - "cotă de piaţă". Altcineva a preluat oferta de produse de acel tip, a căror producţie la stat (ba chiar la privat) "nu mai era (sanchi...) rentabilă".
Parcă văd că "salvarea" / "ieşirea din situaţie" va veni tot de la "factorul extern", la fel ca la 1859, 1877, 1918, 1944, 1989...
De acord cu directia de unde ar putea veni ''salvarea'', dar DUPA URMATORUL RAZBOI !
Delirul entuziast: #1, #2, #3, #4, #5, #6, #7, #8, #9
Trimiteți un comentariu