08 noiembrie 2015

"Partidele mari au fugit ca Nicolae Ceaușescu, de pe CC"



Chiar dacă o nimereşte aici Daniel Barbu, să nu uităm ce susţinea nu demult ("Pentru creştinism, ca formă de cultură colectivă, nu mai este loc de 200 de ani în Europa !"). Iar dacă la Ceauşescu a fost rezultatul unei dezinformări, partidele participă conştient la mascaradă.

[...]  Partidele au fugit, au dezertat, deja. Ambele partide mari și-au dat demisia din ceea ce înseamnă gestionarea puterii, sunt în defensivă și lasă locul gol. Este un vid de putere, pe care îl va umple președinția. Spațiul lăsat gol de Parlament, adică de o structură democratică, va fi umplut de președinte, adică de o formulă personală de putere. PNL caută anticipate, de fapt trage de timp, pentru că nu are soluții și nici nume necompromise și se teme de reacția străzii. PSD a spus că trebuie să facem principii, ca și cum nu se știu, de la 1862, principiile de guvernare. În loc să recunoască: am înțeles lecția, vrem să guvernăm, iată planul nostru pentru a menține cursul bun al economiei și pentru a face reforma morală cerută de societate! Partidele mari au fugit ca Nicolae Ceaușescu, de pe CC.

Un comentariu :

Riddick spunea...

http://4.bp.blogspot.com/-1F097-ON_a0/UCFEZhU8rWI/AAAAAAAADzs/CLtjUHB5xG4/s1600/DB.jpg

(da, el este, nu Bunicul Broscoi)

Daniel Barbu, 2000: "Cum nu-i leagă nimic altceva decît limba şi sîngele, românii se arată deosebit de sensibili la tot ceea ce înseamnă diferenţă ori are aerul să pună în discuţie soliditatea acestor materii organice din care-şi construiesc naţiunea. Oricît ar părea de paradoxal, românii sînt, în mod tipic, incapabili de cel mai simplu gest de solidaritate umană, grăbindu-se în schimb să-şi demonstreze, în toate ocaziile, solidaritatea naţională. Paradoxul este numai aparent, căci solidaritatea naţională şi conştiinţa apartenenţei de neam sunt valori "de gata", preconstruite, care nu implică nici alegere şi nici efort personal. Solidaritatea umană este o valoare a cărei experienţă trebuie construită de fiecare în parte. Solidaritatea umană îţi cere să investeşti timp în recunoaşterea diferenţelor şi în folosul celor din jur, îţi cere să optezi între propriul tău interes şi un interes de factură mai generală. Ea presupune reflecţie, responsabilitate, acţiune, gratuitate, devotament şi chiar, în anumite situaţii, sacrificiu. Solidaritatea naţională nu solicită decît energia vocală şi refuzul pătimaş de a te pune în locul celuilalt. Pe de altă parte, însăşi noţiunea de "interes naţional", tot atît de ireductibilă juridic ca şi cea de ţară, devine recurentă în discursul politic românesc numai în acele situaţii în care naţiunea etnică este sau pare să fie ameninţată. Frecvenţa sintagmei, de rară utilizare în perioada interbelică, este deosebit de mare în textele scrise sau rostite de mareşalul Antonescu".

http://www.provincia.ro/cikk_roman/c000037.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):