Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

16 aprilie 2015

Mă întreb cât va mai dura până-l vor schimba ăştia din funcţie



Este încurajator să afli că mai sunt funcţionari de stat care se opun dezastrului, şi care contestă narativul oficial.

Energy Report:

Havrileț (ANRE): Crearea Uniunii Energetice ar majora prețurile și ar crea probleme termoncentralelor și industriei cărbunelui din România

Prețurile la energie și gaze naturale pentru consumatorii din România ar crește, iar termocentralele românești și industria mineritului de cărbune din România ar avea de suferit dacă se va implementa proiectul realizării unei uniuni energetice la nivelul UE, întrucât statele membre nu și-ar mai putea stabili fiecare, după cum cred de cuviință, mixul energetic național, a declarat președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.

"Ar crește prețurile la energie și gaze naturale, nu am mai avea, alături de Bulgaria, cele mai mici prețuri din UE. În plus, dacă se va face uniunea energetică, nu li se va mai permite statelor membre să-și stabilească fiecare mixul energetic pe care îl consideră adecvat", a declarat Havrileț, la o conferință despre proiectul uniunii energetice europene, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Într-o declarație acordată Agerpres, Havrileț a explicat că realizarea uniunii energetice ar putea duce la scumpirea gazelor în România prin egalizarea tarifelor de rețea la o medie europeană, mai mare decât tariful actual din Româna, însă, în contrapondere, țara noastră va beneficia de siguranță în aprovizionarea cu gaze și energie.

În cadrul conferinței, șeful ANRE a mai arătat că stabilirea unui mix energetic european unic, în cadrul uniunii energetice, ar crea probleme termocentralelor și industriei mineritului de cărbune din România.

"Sprijinirea și subvenționarea producătorilor de energie regenerabilă, ca și a energiei nucleare, creează probleme termocentralelor, precum și probleme sociale cu salariații din termocentrale și din mineritul de cărbune", a arătat Havrileț.

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a convocat pentru 24 aprilie AGEA, pe ordinea de zi figurând şi aprobarea planului de restructurare–reorganizare–eficientizare pentru intervalul 2015 – 2017. Pe 16 aprilie, acționarii CE Oltenia vor discuta revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere, din cauza neîndeplinirii în proporţie de peste 25% a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de administraţie pentru trimestrele II şi III de anul trecut.

În martie, directorul Laurențiu Ciurel anunţa că un sfert din capacitățile de producție ale Complexului Energetic Oltenia ar putea fi închise în perioada următoare şi că planul de restructurare presupune concedierea a 3.000 de angajați. La închideri, sunt vizate patru grupuri energetice: 1 și 2 Brăila și 1 și 6 Turceni, acestea urmând a fi și scoase din funcțiune. Se mai urmăreşte şi închiderea unor cariere sau perimetre miniere, cum ar fi Seciuri și Tismana Sud, precum și reducerea activității în alte cariere.

În prezent, Guvernul sprijină termocentralele pe cărbune să-și vândă producția de energie electrică, asigurând acces garantat și obligatori la rețele pentru o parte din producția acestora. Argumentul pentru acest ajutor de stat este creşterea masivă a producției de energie electrică din surse regenerabile, care, întrucât are un cost de producţie mai mic şi beneficiază şi de ajutor de stat prin schema certificatelor verzi, periclitează accesul pe piaţă al energiei generate de unităţi convenţionale, în special pe cărbune.

Complexele energetice Oltenia şi Hunedoara s-au plâns de mai multe ori că, din cauza majorării producţiei de electricitate din surse regenerabile, nu pot să vândă energia generată, întrucât nu pot concura cu centralele regenerabile din punct de vedere al costurilor de producție, acestea din urmă fiind subvenționate prin sistemul certificatelor verzi.

"Pentru asigurarea adecvanţei sistemului şi acoperirea în condiţii de siguranţă a cererii de energie electrică, este necesar să existe, în SEN, o anumită putere disponibilă asigurată de centrale, semnificativ mai mare decât puterea consumată la vârful de consum. Este obligatorie, de asemenea, menţinerea în permanenţă, la dispoziţia operatorului de sistem, a unei rezerve operaţionale care să poată echilibra balanţa la variaţiile continue ale sarcinii şi la declanşarea celui mai mare grup de producere a energie electrice din sistem. Aceste variaţii au crescut considerabil în urma creşterii explozive a producţiei de energie electrică pe bază de surse regenerabile, disponibilitatea acestor producători de energie fiind limitată, iar producţia necontrolabilă, capacitatea de rezervă asociată fiind absolut necesară pentru asigurarea adecvanţei sistemului. În sensul celor prezentate anterior, reducerea potenţialelor capacităţi de rezervă asociate, prin retragerea din exploatare a unor capacităţi de producţie a energiei electrice care utilizează combustibili clasici, afectează în mod evident, în sens negativ, siguranţa alimentării SEN şi chiar securitatea energetică a ţării", argumentează Guvernul.

România trebuie să închidă până în 2018 toate capacităţile energetice neprofitabile, iar autorităţilor române le va fi dificil să convingă UE că nu încearcă să eludeze regulile, întrucât au o credibilitate redusă, declara, în februarie, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
 
"Tot ce este neprofitabil trebuie să închidem până în 2018, anul limită până la care se pot acorda subvenţii", a declarat Chiriţoiu la conferinţa ZF Power Summit. El a menţionat pierderile de 1 miliard de euro înregistrate anul trecut de Complexul Energetic Hunedoara, care pot fi considerate ajutor de stat.

"Credibilitatea noastră este destul de redusă, trecutul nu ne avantajează deloc. Trebuie să convingem că soluţiile noastre au o logică economică şi nu sunt un mod de a eluda regulile lor. (...) Nu va fi uşor să-i convingem că avem nevoie de o capacitate care produce (electricitate - n.r.) la 300 şi ceva de lei, când preţul energiei este de 100 şi ceva de lei", a adăugat Chiriţoiu.

Prezent la ZF Power Summit, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că statul încearcă să salveze de la faliment complexurile energetice Oltenia şi Huneadoara, aflate într-o situaţie dificilă.
 
Potrivit lui Gerea, deşi este esenţial pentru securitatea sistemului energetic naţional, Complexul Energetic Hunedoara este necompetitiv şi nu poate face faţă cerinţelor economiei de piaţă.

Un comentariu :

Riddick spunea...

Exemplu tipic de politici aplicate după manualul de provenienţă externă (nicio legătură aici cu "capitalismul"; în orice caz, nu cu cel din ţara în care se aplică "reţeta-tip"):

Potrivit lui Gerea, deşi este esenţial pentru securitatea sistemului energetic naţional, Complexul Energetic Hunedoara este necompetitiv şi nu poate face faţă cerinţelor economiei de piaţă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):