Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

08 martie 2015

MICA LOR IMENSITATE


Udrea, Riti, Piti, Bica, Sica, Robertica! Dar toate firele duc la becul comun, la hahaitul si hahaitorul central, la “cel mai prost om care a traversat vreodata Calea Victoriei”, apud nea Fane, cea mai urata proiectie a viului din ultimii o suta de ani.
Naţional:

Niste microorganisme. Asta sunt cu totii cei ardicati la gradul de personaje de umplutura gheraite de institutia care numara colacii ADN-ului! Scris anglicaneste, si nu degeaba, ca de-acolo provine! Intelegeti ca la o adica, din nimic sau din curiozitate, fandaxia-i gata! Si pe urma si nimica misca, dar la noi misca tot, se misca, misuna temele, ideile principale, persoanele, fosgaie luarile de cuvant, masteratele, petitiile, interventiile. Pe ce punem noi mana se alege praful, nu dupa decenii sau dupa niscai generatii, ci iute ca vantul.

Cea mai frumoasa stire e ca taman ce ne laudam noi cu Sighisoara ca mare sit medieval (dupa mine, nu am iesit inca din acel Ev!), ca ne si avertizeaza Unesco (organism mondial condus de o bulgaroaica, desi seamana cu Ionesco!) sa scoatem constructiile peticite si sloganurile care impanzesc cetatuia, ca altfel ne dau afara din lista! Ce va spuneam, eu ma mir cum de nu s-au gandit sa ne suspende macar din UE si NATO, la cate traznai producem! Mai intotdeauna verbal, ce-i drept, caci aici suntem noi mesteri! Dar si la smenuri!

Acum am purces la executii cu tobe, surle si cu ghilotine. Ne aflam la faza cu toba. Moise Guran si cu imbecilul alalalt, gradatul Degeratu ar trebui sa stea la raspantii si sa inece lumea in explicatii inutile si citiri de sentinte. Alti pribegi sufletesti apar seara de seara pe ecrane si parca ploua in rafale cu grindina cat gutuile cand vorbesc si vor sa se faca intelesi: Chireac-Motorola, Pieleanu, Rares Spanac, ala care a facut o eruptie purulenta de obsesie ca a fost refuzat ca sef de tembeliziune, Dosia-Porcina, lasata la vatra cu intreaga familie, ca nu se mai vinde tema comunismului de consum si altii. De fapt, dar si de drept, si inca penal, trebuia sa se intample asa ceva. Adica toata condamnarea aluatului astuia natang inceput acum mai bine de zece, douajde ani. Dupa anul unu, adeca 1990, cand a fost ordenul cela pe unitate cum ca totul lui de tot e un maldar de fiare vechi, s-a trecut la remaierea tuturor structurilor. Cum era si firesc, s-au lasat la fatada fostii oprimati, esalonul secund, chiar tert pana la sefii de gostat iar in institutiile de propaganda s-au introdus prin intentie nasturi de capod nou-nouti, veniti de niciunde si scoliti pe picior, ambulatoriu. Sigur ca, aidoma anilor cincizeci, tot ceea ce a fost dinainte s-a zbierat ca era cah. S-a inceput cu cate un sobor, acum se desfiinteaza si ala, ca se simte ca pirostrie. Mai ales la astia care au la baza tocmai protestantismul si Biblia!

Imi spunea un prietenar, si pe buna dreptate, ca nu poti condamna aroganta si umilirea noastra de catre acesti infractori de drept comun, acesti hoti ordinari care se vaita ca dau in primire daca mai stau o zi la mititica. Adevarat, dar trebuie condamnata in veac lipsa de bun simt a acestor nenorociti popositi de la coada vacii si sumecati pe spalierele opulentei. Mai aveau putin si se si turnau in bronz! Turnati in laturi, in lesie, in pacura, asa le trebuie! Sa li se confiste toata averea nejustificata si sa fie purtati o zi, o singura zi, prin Berceni sau prin Balta Alba, cu zgarda si cu escorta! Si cu o placuta de inmatriculare pe care sa scrie: “cine-o mai face ca mine, ca mine sa pata!”. Ca in gloriosul Ev Mediu! Sa fie scuipati de tot natul. Poate asa se vor cai, vor intelege ce-i umilinta, ce-i smerenia! Nu poti fi fata de femeie de serviciu si de sofer de rata si sa vrei sa sari direct in iscalituri prezidentiale! Stai, fatuca, fa-ti o meserie serioasa, o scoala profesionala, ceva, intra in campul muncii, fa-ti buletinul populatiei la Bucuresti si pe urma porneste in viata! Toate toapele, toate analfabetele, toate crapacioasele care nici macar nu se uitau la noi si se tratau numai la Viena sufera acusica de claustrofobie emfatica si li se taie la lingurica in celulele educationale! Udrea, Riti, Piti, Bica, Sica, Robertica! Dar toate firele duc la becul comun, la hahaitul si hahaitorul central, la “cel mai prost om care a traversat vreodata Calea Victoriei”, apud nea Fane, cea mai urata proiectie a viului din ultimii o suta de ani. Uzurpatorul complet, de la imobil, trecand prin sefia de partid si ajungand la scaunul central, pe care nu l-a detinut niciodata si de care a si fost deposedat de doua ori rusinos, lamentabil. Smecherasul de vaporean, procuratorul de blugi si de truse de farduri din cambuzele cocolosite si igrasioase ale lumii. Dupa toroipanul ala de zambet tamp si inexpresiv, fara niciun dincolo, vezi cum se casca haul fara intermitenta. A facut si el fix ce i s-a zis si acum asteapta notificarea ca-i apt de pensie. Tot are acasa trei huidume nevlege!

6 comentarii :

Anonim G spunea...

Iar in acest talmes-balmes letal, unii, romani dupa nume, ardeleni patrioti, iubitori verzi ai Natiei si unitatii ei( dar nu numai), se dedau pe fata si legal la gesturi care, in alte tari, ar fi motiv de revolutie:
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2015/03/catre-consiliul-local-oradea.html
Iar cind unii spun ca s-au saturat de perversitatea unor ''confrati de dincolo de munti, sar niste javre ordinare sa muste jugulara celor care le demasca gindurile si faptele tradatoare.
Mai urmeaza sa se intimple asta si la Cluj, fiindca si acolo statuia aceluiasi personaj istoric, receptat de niste neica nimeni cu neuronii spalati dupa reteta iugoslava, ca fiind ''CUCERITORUL'', adica inamicul, dusmanul , iar nu UNIFIATORUL,sa fie aruncata undeva la marginea urbei, chiar daca nu intr-un cimitir unguresc.
Statui aruncate, ascunse in pivnite sau numai in ''pardesie'' de scinduri, ale unor mari romani au fost vazute in Tara aceasta in anii intunecati de adinca robie bolsevica.
Vremurile de azi sint extrem de asemanatoare, uneori pina la identitate, cu cele din anii '50 !
Oare mai exista scapare ?!
Si mereu revin la poet:
''Adrian Păunescu - Capul de la Torda



Capul lui Mihai Viteazu la Torda se ridică,

Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică

Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:

"Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!"
Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,

Că intimidează Ţara cu guverne provizorii

Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:

Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?



Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,

Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?

Cum se-ajunge pân' la gâtul Voievodului de Ţară,

Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?



Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,

Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,

Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii

Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?''

Iar Torda e la 30 de kilometri de Cluj......

Anonim G spunea...

Revin cu o sincera scuza pentru minia cu care am scris rindurile anterioare !

Anonim G spunea...

http://www.agerpres.ro/externe/2015/03/09/scandal-in-ungaria-dupa-ce-orban-a-fost-acuzat-ca-a-colaborat-cu-serviciile-secrete-comuniste-16-09-27
De retinut ca este vorba de serviciile unguresti, nu cele dusmane !
Tradatorii sint buni, cei care nu au tradat sint rai !

Riddick spunea...

Înţeleg, mânia.

Nu mai ştiu cum să scape de Orban, născocesc tot felul de aiureli. În orice caz, de-aş fi în locul lui mi-aş lua măsuri de siguranţă excepţionale.

Anonim G spunea...

Asa functioneaza in ue economia de piata !
http://www.dcnews.ro/ungaria-paks-ue-blocheaza-in-elegerea-nucleara-de-12-miliarde-de-euro-cu-rusia_470107.html

Riddick spunea...

Proşti să fie ungurii să se uite-n gura ălora...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):