09 noiembrie 2014
Care-i mersul
...în opinia unuia care nu poate pretinde c-ar fi neutru (but, anyway...). Informaţiile sunt convergente cu ceea ce apăruse recent pe piaţă. Iar dacă Troţkimăneanu chiar i-a păcălit pe (neo)conservatori de s-a lipit de ei precum ciulinele de oaie, atunci ăia sunt nişte idioţi şi şi-o merită !
Art-emis:
Despre licurici. Geopolitică pentru începători
Pentru cei care urmăresc semnele şi semnalele de la Washington, Victor Ponta are susţinere americană (Joe Biden, Wesley Clark etc.). Şi asta nu de azi, de ieri. Vladimir Tismăneanu şi grupul său, cu snoavele şi pamfletele lor de la Washington şi de la Bucureşti, nu reprezintă în nici un fel administraţia democrată americană. Tismăneanu şi echipa sa de zgomote îi reprezintă dintotdeauna doar pe neoconservatori. Volodea este un neoconservator fanatic de foarte multă vreme, la fel cum tatăl său a fost un bolşevic fanatic. Ce evită să ne spună Tismăneanu e că el însuşi are un trecut corespunzător de bun neoconservator, căci a fost în tinereţe un „menşevic” şi un „troţkist” foarte productiv. Nici măcar doamna Victoria Nuland, o reprezentantă de frunte a neoconservatorilor în administraţia democrată la Departamentul de Stat, nu şi-a mai permis, după cum ne-a obișnuit, să-l tragă de urechi sau să-i pună tălpi candidatului socialist (sau social-democrat ?) de la Bucureşti.
Klaus Iohannis are susţinerea totală a Germaniei. Chiar dacă e relativ discretă şi cancelarul Angela Merkel nu vine la Sibiu ca să-l sprijine pe faţă. În timpul următor e posibil să aflăm sumele impresionante investite de diverşi întreprinzători germani în campania lui Klaus Iohannis. La Bucureşti, în multe cartiere, Klaus Iohannis l-a depăşit în panouri publicitare pe Victor Ponta. Asta înseamnă bani mulţi. Dar Klaus Iohannis, împotriva tuturor pronosticurilor optimiste, a pierdut alegerile în Bucureşti şi nu le-a câştigat decât la mustaţă în cea mai mare parte a Transilvaniei. Mai puţin în Hunedoara (Petroşaniul familiei Iacob Ritzi, trecută spectaculos în tabăra PSD-UNPR, şi municipiul Hunedoara, zone foarte sărace, defavorizate, au votat masiv Ponta) şi în Caraş-Severin. Şi, desigur, primarul sibian a câştigat alegerile în diaspora, dar acestea nu reprezintă mai multe voturi decât cele date de un oraş de mărimea Sibiului. Handicapul cu care pleacă Iohannis în turul doi e enorm şi, practic, imposibil de surmontat.
Dar Victor Ponta nu are doar susţinere americană. Primul-ministru în funcţie are de-o bună bucată de vreme şi susţinerea a trei servicii secrete româneşti. Pe lângă serviciul său de la Ministerul de Interne, DGIPI, SRI şi SIE l-au abandonat de ceva vreme pe Traian Băsescu (aşa se şopteşte) şi s-au aliniat în spatele noului şef. Argumente în acest sens sunt şi pomenirea lui George Maior pentru postul de prim-ministru, şi nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru foarte importantul post de consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională. Meleşcanu va cumula, vrând-nevrând, din pricina experienţei, şi postul de consilier pe politică externă. Cu toată zdroaba doamnei Monica Macovei şi autobăgarea în seamă a doamnei Elena Udrea, în ciuda răsfumatelor liste de susţinători şi a declaraţiilor patetice ale GDS, a manifestelor şi profesiunilor de credinţă ale autointitulatei societăţi civile, în frunte cu trompetiştii şi tromboniştii ei atitraţi Tismăneanu, Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu etc., Victor Ponta poate câştiga, şi încă de-o manieră prea categorică, turul doi al prezidenţialelor.
Ce face Rusia în aceste jocuri fanariote de la Bucureşti ? Rusia, cu o diplomaţie întotdeauna mai sofisticată, mai bizantină decât cea a Occidentului, joacă la două capete şi va fi, în oricare variantă, parţial câştigătoare. Iar inţelegerile dintre SUA şi Rusia sunt oricum mai importante decât mai recentele înţelegeri dintre Germania şi Rusia. Chiar şi în condiţiile de astăzi, cu războiul asimetric, neconvenţional din Ucraina şi cu sancţiunile dictate de SUA şi UE Rusiei.
Faimosul grup de la Cluj, cu Virgil Ardelean (Vulpea), Ion Ţiriac, Ioan Rus, Vasile Dâncu etc., e mai mult decât filogerman. Clujenii informaţi ştiu deja că burgul lor e mai întâi german, ca putere economică şi influenţă politică, şi abia apoi, în ordine, maghiar şi, în fine, român, deşi românii sunt majoritari. Ce se ştie mai puţin, pentru că schimbarea e destul de recentă, e poziţionarea DNA, care e mai mult decât un parchet obşinuit. Deşi DNA era cunoscută mai degrabă ca fiind de obedienţă americană, acţiunile acestui parchet cu puteri speciale din ultimele luni îl trec net în tabăra germanofilă. Să fie doar datorită originii transilvănene a doamnei Laura Codruta Kövesi şi apropierii ei personale de sibieni şi de clujeni ? Rămâne foarte suspectă amânarea dosarului EADS. Cui îi foloseşte această amânare ?
Să remarcăm aici şi că Traian Băsescu a anunţat că va cere cetăţenia Republicii Moldova. Aparent, dar numai aparent, e un act patriotic. În fapt, e o recunoaştere totală din partea unui fost preşedinte român a statalităţii imuabile a Republicii Moldova. Şi, dacă ne mai întrebăm cine controlează, de fapt, terenul acolo, înţelegem că Băsescu se întoarce la licuriciul tinereţii sale, probabil adevăratul său licurici.
Pentru a ocupa temeinic scena românească, Germania va fi nevoită să mai aştepte şi, oricum, să-şi caute un candidat mai carismatic, mai convingător, mai antrenat pentru prestaţia publică. În primul rând din cauza personalităţii lui, e aproape exclus ca în zilele, puţine, care au mai rămas până la vot, Klaus Iohannis să reuşească să stârnească entuziasmul şi să scoată din casă un procent mai mare de alegători decât cel din primul tur. Pentru că se înţelege că o prezenţă masivă la vot ar fi în favoarea lui.
În secolele trecute, Principatele Române şi Voievodatul Transilvaniei erau aprig disputate de cele trei imperii vecine, care-şi aflau la noi răspântia : Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Austriac. Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar nu chiar atât de mult. Ne găsim între Imperiul American global, Imperiul German (numit în mod eronat „european”) şi acelaşi Imperiu Rus. Şi nu e deloc exclus ca locuitorii României să fie numiţi, într-un viitor previzibil, din nou iobagi, rumâni, moşneni, vecini şi să fie tranzacţionaţi, ca număr de suflete, împreună cu câte o bucată de pământ fertil...
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei,
un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru
economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin
contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente,
larghețea identității europene și universalitatea celei creștine.
Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor
războinic".
Postări populare:
-
Prin Haos controlat către (Noua) Ordine. Un război pustiitor, în care se vor folosi arme nucleare. Iar când oamenii, exasperaţi şi înspăimâ...
-
(de pe la 8:27) Pâi sectorul politic e format [deocamdată doar] din argaţii Ocultei . EI SUNT PROBLEMA! Formal "puşi de noi", car...
-
"Nu ascund faptul că în după-amiaza asta am stat vreo 2 ore cu George Simion, a trecut pe la mine și i-am explicat. Nu s-a putut asta ...
-
hair trigger
-
Şi persistenţa cu care se face indică fără niciun dubiu existenţa unei directive exprese pentru implementare cu orice preţ. Din nou, prin vo...
-
"Actually, there are no grassroots revolutions, period! Any revolution is the by-product of a highly organised group of conscientiou...
-
S-E şi E, desigur raportate la harta României (s-ar putea completa, mai corect: E şi N). Planurile lor mari de resettlement care erau prev...
-
Şi mai ales, de la vinovaţii şi profitorii stării de fapt. Cei mai importanţi nici n-au acte RO. Dar... au aici interfaţa . Larvele. Pentru ...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
4 comentarii :
Da, aşa stau lucrurile..
Lumea nu le pricepe încă , dar votează într-o saptămână. Pe Ponta.
Abia aştept sa văd cum fac rocada cei de la DGS, Dilema, ILD etc.. precum şi MoMa.. (vorba lu' Conu Mişu)
Va fi momentul adevărului la regionalizare ("revizuirea Constituţiei"), unde-i nevoie de 66,67% din parlament (2/3, acum PSD&Co au cam 62%). Poate cu PMP ?
UDMR e "prins" în acel 62%.
Da .
PMP va vota pentru regionalogizare..
Aşa cum votează pentru Iohannis
Trimiteți un comentariu