13 octombrie 2014

Cam care-i P.R.-ul de la asocierea politică (PSD)-UNPR-Cioabă


Haoleo, suntem parteneri, mo !

Pentru bizonul PSDist, care-l vedea criticat pe Băsescu la Antene în legătură cu cumetriile lui ţigăneşti, trebuie arătat că "PSD se lasă greu" ("Cioabă a fost refuzat de PMP, de-abia după aia a venit la noi").

Pentru bizonul eurobăsist, care ştie de la deontologi că "PSD este partid naţionalist" (bruhaha !), se atenuează stridenţa acestei minciuni prin scoaterea la înaintare a UNPR-ului ca să-l arvunească pe Cioabă (şi în numele PSD-ului).

Mădălin Voicu (PSD): ”Eu, în principiu, n-am fost de acord, nu atât cu semnarea unui protocol, cât cu o formă de negociere aș spune eu arogantă sau tupeistică din partea lui Cioabă. El voia locuri în Parlament, voia viceprim-ministru, că așa a negociat, până să ajungă la UNPR, cu Elena Udrea, cu PMP. Și Elena Udrea i-a dat afară: 'cum mă, voi vreți și de-aia, și de-aia'. În condițiile astea, văzând că ei rămân pe afară, s-au dus la UNPR, pentru că eu l-am rugat pe Victor Ponta să nu aibă absolut niciun fel de înțelegere scrisă sau verbală cu Cioabă, nu cu romii. Romii, Partida Romilor și celelalte organizații sunt deja într-un protocol cu PSD-ul. Am avut rețineri. Nu e prima dată când ei încearcă să forțeze nota sau să se hiperemancipeze. Râde Cioabă de oală spartă. Daniel Cioabă n-a ajuns nici consilier județean, că nu l-a votat nimeni, nici familia”.

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Nu numai penibil, dar şi foarte jalnic

Riddick spunea...

Superpenibil.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: