Ce mai caută FMI în România după ce a aservit-o economic capitalului străin?

Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Ultima intervenţie explicită a FMI în politica economică din România ar fi trebuit să aibă loc în legătură cu reducerea CAS. Se pare însă că FMI a preferat să adopte o poziţie în contrast cu cele tranşante de până acum, aparent pentru a nu se situa, printr-o încuviinţare, de partea premierului candidat zis de stânga la prezidenţialele din toamnă şi nici, printr-o respingere, de partea preşedintelui în exerciţiu, păpuşar fără echivoc al tuturor candidaţilor zişi de dreapta. Aceasta doar aparent, pentru că în realitate existau alte două motive de fond ale poziţiei de indiferenţă a FMI faţă de problema cu pricina. 1) Capitalul străin, al cărui broker este FMI în România, are interese derizorii în problemă, întrucât acesta îşi realizează câştigurile fabuloase în România nu prin neplata impozitelor şi taxelor pe muncă (ce, oricât de mari ar fi, reprezintă totuşi cheltuieli mici graţie salariilor mici), ci prin ascunderea profiturilor şi externalizarea lor înainte de fiscalizare. 2) Reducerea CAS nu deranja nici cât negru sub unghie rezultatul primei etape a misiunii FMI în România şi nu avea să afecteze cu ceva realizarea obiectivelor celei de a doua etape a misiunii.

La scară istorică, misiunea de până acum a FMI în România a fost una dramatică: desfiinţarea pur şi simplu a economiei naţionale ca structură şi conţinut şi aservirea completă a dezmembrărilor rezultate către capitalul străin. Misiune realizată, tot la scară istorică, extrem de rapid! De fapt, într-o economie ce era deţinută în totalitate de stat a fost de ajuns să se decreteze principiul transferului integral către privat şi ceea ce era important avea să treacă automat la capitalul străin în condiţiile inexistenţei la început şi slăbiciunii obiective pe parcurs a capitalului autohton. Restul l-au făcut presiunile, condiţionările, împrumuturile forţate, falsele dar costisitoarele finanţări externe. În foarte scurt timp, România a ajuns, în organizarea centru-periferie a UE, o colonie în cel mai de jos stadiu, acela de anexă de consum.

Punct ochit, punct lovit! Resursele minerale, distribuţiile de energie, băncile, cu alte cuvinte întregul rulaj al banului, industriile câte mai există, retailul, pădurile şi într-o mereu mai mare măsură pământurile agricole sunt toate în mâna străinilor. Întrebare legitimă: ce mai caută totuşi FMI prin România? Ce mai au străinii de luat din România şi n-au luat încă astfel încât brokerul lor principal să se afle pe mai departe aici?! Mai ales că principalele mecanisme de extracţie de tip colonial sunt deja implantate şi funcţionează din plin. Cel mai important este transferul implicit de resurse rezultând din generalizarea preţurilor impusă din centru spre periferii, în condiţiile presiunilor de a se menţine salariile de câteva ori mai mici la periferii. În România, salariile sunt de 8-10 ori mai mici, respectiv o diferenţă cel puţin dublă faţă de cea pe care eventual ar justifica-o diferenţa de productivitate a muncii, de care se pretinde a fi legat nivelul salariilor. Cu alte cuvinte, o diferenţă net colonială! (va urma)