19 martie 2014

Ilie Ilaşcu: "Este o înţelegere a Rusiei cu guvernele statelor din Uniunea Europeană"


Pare destul de plauzibil: într-o Ucraină în care ar locui şi etnicii ruşi (din Crimeea, dar "nu numai de acolo") n-ar fi majoritare voturile pro-UE şi pro-NATO. Nu neapărat dacă s-ar face referendumuri - nu se are în vedere aşa ceva (la "alegerile" de la 25 mai, de vor mai fi organizate, ar însemna doar un formular de vot suplimentar); n-ar fi majoritare partidele care susţin "linia" respectivă.

Prin anexarea Crimeei de către Rusia, de fapt se facilitează aderarea la UE (ŞI LA NATO!) a (restului) Ucrainei. Deşi s-ar putea invoca pretextul prezenţei militare străine pe o parte din teritoriu ("UE nu recunoşte anexarea"). În cazul aderării "Ciprului grecesc", s-a folosit Protocolul Nr.10, care arată că UE nu ia în considerare comunitatea turcă. În 1974 Turcia a intervenit militar pentru a împiedica anexarea Ciprului de către Grecia (cu tot cu turcii din nordul insulei).


Ring:
Fost deputat al Republicii Moldova, Ilie Ilaşcu susţine că anexarea Crimeei face parte din înţelegerea Rusiei cu guvernele statelor Uniunii Europene şi că declaraţiile lui Putin sunt doar un teatru pe care acesta îl face. Ilaşcu mai crede că se urmăreşte revenirea la hotarele din 1939-1940. Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic în Transnistria şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consideră că anexarea Crimeei este primul pas către revenirea la graniţele statelor din regiune din anii 1939-1940. "Este tare suspectă această alipire a Crimeei, mai ales că Occidentul a tratat-o paşnic. După părerea mea, este o înţelegere a Rusiei cu guvernele statelor din Uniunea Europeană. Cred că se va reveni la hotarele din 1939-1940. Scenariul este chiar cel pe care l-a spus Jirinovski, o parte a Ucrainei va trece la Ungaria, Polonia, Slovacia şi România. Opinia mea este că acest scenariu a fost ticluit mai de mult, cu vreo 10-15 ani în urmă, şi mulţi dintre demnitarii din România cunoşteau acest lucru. De aici s-a şi plecat cu aşa-zisa regionalizare. Republica Moldova, care va deveni autonomă, se va încadra în teritoriul României, tot ca un fel de regiune. În principiu, nu se va schimba nimic în Republica Moldova, vor rămâne raioanele, dar va fi autonomie, pentru că nu cred că domnul Timofte va primi un post de vicepreşedinte al României. Ceea ce face acum Putin este un joc, este un teatru bine pus la punct cu Occidentul. Totul este o înţelegere", ne-a declarat Ilie Ilaşcu.

4 comentarii :

Riddick spunea...

Ilaşcu e cam optimist cu "unirea", nu e-n "program".

Anonim spunea...

Ei, cine mai poate sa stie exact ?!
Jirinovschi zicea ceva asemanator, iar kazarul nebun le cam stie !
Azi Lavrov zicea si el ceva pe aceeasi ''directie'', respectiv:
''Federalizarea este o condiție sine qua non pentru stabilizarea situației în Ucraina, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în fața Dumei (camera inferioară a parlamentului rus), reunită pentru ratificarea acordului de anexare a peninsulei ucrainene Crimeea la Federația Rusă.''
(http://www.agerpres.ro/externe/2014/03/20/ucraina-federalizarea-conditie-sine-qua-non-a-stabilizarii-situatiei-lavrov--16-33-01).
Scenariul pare destul de transparent(mai putin ce va fi pentru Romania, cistig sau pierdere).
Asadar, federalizare, noi desprinderi si realipiri, apoi mutarea Poloniei mai la dreapta ca sa poata cel de-al patrulea Reich sa-si redobindeasca teritoriile de dincolo de linia Oder -Nisse(cam asta nu vrea licuriciul, desi tare I-a mai placut pina acum sa suga din zona ca sa nu implodeze acasa la el).
Ce zici, incepe sa se lipeasca ?

Riddick spunea...

Nu cred că Germania se bagă ACUM ;-) peste Polonia. E un joc mai mare, cu variante de rezervă.

Anonim spunea...

Asa e ! NU ACUM !
Dar ''proiectul'' facut de cei doi fosti(actuali?) ofiteri kgb, Merkel/Putin, merge snur pina acum! Nu-i iubesc pe niciunul dar ambii sint asi in a urma planuri; iar cind rusul se uneste cu neamtul nu e bine pentru altii, nici pentru licuriciul agonizant !!!
Mie mi se pare ca spirala istoriei a ajuns la verticala etajului 1937-1938!
Vin vremuri interesante ! Bine ca eu nu voi mai fi pe aici !
Vai celor ce nu vor merge cu mine....


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: